1 Mai la munte. Turistii au incins gratarele la primele ore ale diminetii, in timp ce altii au ales sa schieze sau se plimbe

×
Publicitate

Soarele le-a zambit turistilor care au ales sa-si petreaca vacanta de 1 mai la munte, desi in zori vremea parea ca nu va tine cu ei. Acum insa s-au putut dedica traditiei romanesti si au incins gratarele.

Pasionatii de mici au redescoperit cu bucurie poienele perfecte pentru picnic si le-au ocupat din vreme. Multi insa au preferat sa amane ospatul si au luat calea partiilor sau a potecilor de munte pentru putina miscare.

La 6 dimineata desteptarea, iar la 7 sa sfaraie gratarul, ca doar 1 Mai e sarbatoare muncitoreasca, si-au spus majoritatea romanilor.

Pentru aceasta familie gratarul de 1 mai este sfant si nu l-ar pierde pentru nimic in lume. De aici si graba de dimineata ca sa prinda locul ideal pentru a face focul. Si cum au inceput devreme, evident ca nu le vor ajunge legumele puse pe foc la prima ora.

Altii au intrat direct in miezul problemei pe la ora 10 dimineata: "Avem carne, mici, ca de obicei."

Unii si-au dat seama ca fara putina miscare, gratarul nu are farmec. Biciclistii sunt cei mai inversunati militanti impotriva ospatului matinal.

La peste 2000 de metri altitudine, pe culmile Bucegilor, romanii se bucura de ultimele zile de schi ale acestui sezon.

Roger, din Bucuresti: "De 1 mai la schi pot sa zic ca este superb, ziua de azi este cea mai frumoasa zi din vata mea, nu ma asteptam sa intalnesc atatia oameni de 1 mai si pot sa zic ca ma simt minunat ce mai."

Nicoleta: "E foarte frumos, soare, zapada, lume, zapada, cafeaua e foarte buna, distractie din plin, e cum ar trebui sa fie."

La prima ora, vremea a tinut cu ei: cerul a fost senin, astfel incat puteau vedea pana in zare, iar temperatura s-a ridicat la 10 grade Celsius. In ciuda caldurii, zapada se prezinta ca in plin sezon de iarna.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61663786
Extravagante in cluburile din Mamaia. Cu cati bani a venit un tanar pe litoral pentru vacanta de 1 Mai. VIDEO

Turistii au facut noapte alba in statiunea Mamaia. Mii de tineri au petrecut pana in zori in lumina reflectoarelor de pe ringul de dans.

61664104
Vama Veche s-a transformat de 1 mai in taramul libertatii absolute. Declaratii de dragoste, petreceri si griji date uitarii

"Ma intorc la tine, iar si iar, mare albastra'' si-au zis cei mai multi. Fideli acestui crez, mii de romani au deja la activ primul rasarit, primul chef de pomina si primele beri golite pe plaja cu ochii lipiti de linia orizontului.

61663642
Activitati de 1 Mai pe litoral. Cat va costa sa sariti cu parasuta sau o plimbare cu elicopterul

Chiar daca ploua, chiar daca nu, litoralul va asteapta de 1 mai cu tentatii de nerefuzat. Pe langa petrecerile organizate in cluburi, puteti incerca tiroliana de la Constanta, care va duce direct pe plaja, sau puteti admira malul marii din elicopter.
 

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.