Noua documentare vor fi proiectate pe un ecran gonflabil, in Piata Libertatii. Vezi programul

60543561

 Timp de trei zile, timisorenii sunt invitati sa vizioneze filme documentare, dar nu la televizor sau in salile de cinema, ci proiectate pe un ecran gonflabil de aproape 10 metri.

 “Balonul” urias va fi amplasat in Piata Libertatii si va fi acompaniat de un sistem sonor suspendat de 20.000 w, care va transpune cu siguranta publicul in atmosfera de film.

In cadrul evenimentului World Music Films on Tour organizat de PLAI vor fi difuzate noua filme ce au ca tema principala obiceiurile din diverse tari, accentul fiind pus pe muzica si dans.

Pasiunea tangoului argentinian, frumoasa poveste de dragoste a “cuplului orb din Mali” sau tributul audio-vizual dedicat supravietuitorilor tsunamiului sunt doar cateva din subiectele abordate, care vor crea o atmosfera incendiara in ciuda temperaturilor scazute din aceasta perioada.

Evenimentul cinematografic va debuta joi de la ora 19:00 cu filmul „ A Different Way – Tango with Rodolfo Mederos” si se va continua cu „Amadou & Mariam – Dimanche à Bamako”. Pentru iubitorii culturii islamice, filmul „Sufi Soul – The Mystic Music of Islam” incheie seara de joi, de la ora 21:20.

Seara de vineri incepe tot de la ora 19:00 cu filmul „Creole Cousins - A portrait of Lindigo in Brazil”, care va prezenta legatura stransa dintre oamenii de culoare din La Reunion si cei din Brazilia. Programul continua cu un documentar despre ultimii mai mari calypsonieni si se incheie cu filmul “Voice Over the Bridge”, ce va aduce in Timisoara rasunetul medieval al cantecelor inchinate regilor.

Sambata va fi seara documentarelor: “Sevdah: The Bridge that Survived”, „Mariza and the Story of Fado” si „Laya Project”.

Timisorenii sunt asteptati intr-un numar cat mai mare in zilele de 25, 26 si 27 octombrie in Piata Libertatii, de la ora 19. Intrarea este libera.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
60470156
Noile anvelope trebuie etichetate de catre producatori. Vezi aici noile criterii de clasificare
 Producatorii de anvelope sunt obligati sa-si eticheteze produsele, incepand cu 1 noiembrie. Acest lucru vine in urma unor reglementari in care vor fi incluse toate tarile din Uniunea Europeana.
60624888
Nicolae Robu s-a tinut de cuvant si a construit ruta ocolitoare de pe Aleea Studentilor. Vezi FOTO
 Studentii care trec prin Complexul Studentesc au de ieri o noua varianta de ocolire a aleii principale. Pentru a nu calca pe o proprietate privata, Primaria a construit o alee paralela care va putea fi folosita incepand de astazi.
60587763
Minora lovita pe trecerea de pietoni de o masina. Soferul a plecat de la locul accidentului
 Accidentul s-a petrecut in aceasta dimineata pe o strada din Timisoara.