Clanul Carpaci a acordat un nou termen pentru mutarea Spitalului de Copii: 1 noiembrie

61304595

Vladimir Carpaci, proprietarul unui corp de cladire in care functioneaza Spitalul de Copii “Louis Turcanu”, a ajuns la o noua intelegere cu reprezentantii primariei.

Daca astazi ar fi trebuit evacuat, conform unei hotararii judecatoresti, viceprimarul Dan Diaconu a anuntat ca a negociat cu Vladimir Carpaci si au ajuns la o intelegere care prevede functionarea pana la 1 noiembrie a zonei de laborator si pneumoftiziologie, cand vor fi mutate.

Astfel laboratorul din cladirea existenta a spitalului de copii este aproape gata, iar saloanele vor fi mutate in zona de ambulatoriu a spitalului, unde mai sunt ceva lucrari de finalizat.

Viceprimarul mai spune ca este sigur ca se vor incadra in termenul negociat, iar la 1 noiembrie spitalul va fi mutat. Si este multumit ca fiind deja pusi in fata unei sentinte definitive a reusit sa se inteleaga cu proprietarul cladirii.

Pe de alta parte procesul Primariei cu Carpaci continua. O sentinta definitiva va fi data de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in data de 14 noiembrie acest an.

Constructia corpului B al spitalului are studiul de fezabilitate facut. Mai departe o comisie interministeriala trebuie sa isi dea acordul pentru investitie, care depaseste 50 de milioane de lei. Licitatia de executie nu poate incepe pana nu este dat acordul comisiei.
 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61291612
Cum va fi deviat traseul mijloacelor de transport in comun dupa ce va fi inchisa zona Michelangelo
Mijloacele de transport in comun care circula in zona Michelangelo vor avea traseul deviat. In aceasta intersectie traficul va fi inchis complet, iar soferii trebuie sa gaseasca alte rute ocolitoare pentru a ajunge la destinatie.
61338910
Furia din trafic va creste in Timisoara. Intersectia din zona Michelangelo va fi inchisa complet
Vesti proaste pentru soferii din Timisoara. Piata Leonardo da Vinci va fi inchisa complet din 17 iunie pana in 15 septembrie, astfel ca circulatia rutiera va fi inchisa pe toate cele patru relatii de mers: Nord-Sud, Sud-Nord, Est-Vest si Vest-Est.
61338897
Doua nume noi la Festivalul JazzTM: Filarmonica Banatul si Bega Blues Band
A ramas mai putin de o luna pana la festivalul JazzTM. Programul pentru cele trei zile de festival, insa reprezentantii primariei au anuntat ca evenimentul va avea si o avanpremiera.