Charlie Chaplin s-ar fi născut într-o căruță, într-o familie de rromi. Un nou documentar explorează originile marelui actor

62485469
Getty

Documentarul "Chaplin. Spirit of the Tramp", regizat de o nepoată a lui Charlie Chaplin, actriţa Carmen Chaplin, şi care reprezintă o explorare a originilor rrome ale bunicului său, va fi prezentat la Festivalul de Film de la San Sebastian.

Geneza proiectului se află într-o scrisoare, a cărei existenţă a fost dezvăluită în urmă cu mai bine de un deceniu, în care un bărbat pe nume Jack Hill îl anunţa pe Charles Chaplin - care nu a avut niciodată un certificat de naştere - că nu s-a născut la Londra, ci în căruţa unei regine rrome, într-o tabără situată la periferia oraşului Birmingham, transmite agenţia EFE.

Acea misivă, în care Hill îl numea "mincinos" şi pe care artistul o ţinuse încuiată într-un sertar al unei măsuţe din casa sa din Elveţia, însemna că Chaplin era de origine rromă în proporţie de un sfert şi nu de o optime, aşa cum îi mărturisise într-o zi fiicei sale mai mari, Geraldine, fără a aprofunda subiectul, povesteşte actriţa în film.

"Michael, tatăl meu, a fost întotdeauna fascinat de cultura ţigănească, de muzică, de oameni. Ştia instinctiv că avea în el ceva de ţigan, iar scrisoarea a trezit ceva în el. Acesta a fost punctul de plecare pentru el în explorarea tuturor indiciilor despre originea ţigănească a lui Charlie (aşa cum îi spune el bunicului). Şi apoi acesta a fost şi punctul meu de plecare pentru documentar", a explicat Carmen Chaplin într-un interviu acordat EFE.

Documentarul este o producţie Spania, Franţa, Marea Britanie şi Ţările de Jos, cu un scenariu scris, printre alţii, chiar de Carmen Chaplin, fiica lui Michael Chaplin, al doilea dintre cei opt copii ai lui Charles Chaplin şi ai soţiei sale, Oona O'Neill.

Documentarul arată cum descoperirea procentului mai mare de sânge ţigănesc devine o sărbătoare pentru familie. "A însemnat mult pentru el să aibă sânge ţigănesc, la fel şi pentru mine, iar realizarea filmului a însemnat să onorez această cultură. Faptul că ştiam asta mi-a permis să văd filmele realizate de Charlie din punctul de vedere al unui artist ţigan, acea nevoie imediată de a trăi, acea bucurie a momentului", a spus ea.

Actorul american Johnny Depp şi cineastul Emir Kusturika se numără printre cei care au participat la acest film, precum şi muzicieni şi artişti de origine rromă, cum ar fi artista spaniolă Lita Cabellut şi dansatorul Farruquito. 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62485173
Pe 25 septembrie la ora 11 începe vânzarea biletelor la concertele din Stagiunea simfonică a Filarmonicii George Enescu

PARTENERIAT. Iubitorii muzicii pot cumpăra bilete individuale la concertele din Stagiunea simfonică 2024/2025 a Filarmonicii George Enescu începând de miercuri, 25 septembrie 2024, de la ora 11.00.

 

62485155
A murit actorul Liviu Crăciun. TNB: „Amintirea sa va rămâne vie prin rolurile memorabile pe care le-a întruchipat pe scenă”

Liviu Crăciun, actor al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti, a murit la vârsta de 89 de ani.

62483525
Legendara Martha Argerich deschide Stagiunea camerală 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu

PARTENERIAT - Stagiunea Camerală 2024-2025 a Filarmonicii George Enescu se deschide miercuri, 2 octombrie 2024, cu un recital extraordinar susținut de legendara pianistă Martha Argerich, împreună cu violonistul Géza Hosszu-Legocky

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.