De ce au animalele cozi, dar oamenii nu. Ce spun oamenii de știință

62430834

Din cauza unei modificări genetice care a apărut la strămoșîi noștri acum 25 de milioane de ani explică de ce animalele pot avea coadă, iar oamenii nu, potrivit unui studiu.

Este posibil că această modificare genetică să ne fi oferit avantaje evolutive, cum ar fi capacitatea de a merge în picioare, dar a avut un cost, scrie Business Insider.

Cercetătorii cred că totul se datorează unui defect congenital numit spina bifida, care încă afectează bebelușii, pentru că generează dizabilitate fizică.

Spina bifida face parte dintr-o categorie amplă de afecțiuni cunoscute sub denumirea de defecte ale tubului neural.

La început, strămoșii umani au avut coadă, dar în urmă cu aproximativ 25 de milioane de ani și-au pierdut acest membru, lăsându-l altor ființe, cum ar fi maimuțele.

Dar nu este ca și cum am fi pierdut complet abilitatea de a avea o coadă.

Bebelușilor începe să le crească o coadă în uter, dar după aproximativ opt săptămâni o pierd, lăsând în urmă doar coccisul, un nodul de la capătul coloanei vertebrale, unde era coada.

Faptul că încă avem genele necesare pentru a avea o coadă, dar corpul nostru refuză să o facă, i-a nedumerit mult timp pe oamenii de știință.

Oamenii de știință știau că o genă numită TBXT era responsabilă de retezarea cozii. Mutațiile asupra acestei gene sunt asociate cu fenotipuri ale cozii scurte la animalele cu coadă. Este ceea ce ne-a dat, de exemplu, pisica Manx, o rasă de pisică fără coadă.

Dar nu și-au putut da seama de ce constituția noastră genetică ne-a făcut să nu avem coadă. O echipă de oameni de știință de la Școala de Medicină NYU Langone și Grossman School of Medicine spune că a reușit în cele din urmă să afle misterul.

Oamenii de știință au găsit două elemente Alu în jurul unei părți a genei TBXT, numită Exon 6. Inserția acestor secvențe de ADN părea să ducă la pierderea unei cozi. Oamenii de știință și-au testat descoperirile prin inserarea de secvențe Alu la șoareci. Ei au descoperit că aceștia aveau uneori cozi scurtate sau nu aveau deloc cozi.

Încă nu este clar cum anume mutația ne face să nu avem coadă, au declarat Miriam Konkel și Emily Casanova, oameni de știință, într-un articol de opinie publicat în Nature.

În formarea cozii ar putea exista încă alți factori care să joace un rol important și care ar putea lucra cu elementele Alu din gena TBXT.

Cu toate acestea, studiul este „profund convingător” și oferă „un nou capitol în povestea cozii noastre”, au spus Konkel și Casanova.

Cercetările timpurii sugerează acum că ne-am pierdut coada în timp ce eram încă în copaci și ea ar fi putut să ne ajute, mai degrabă decât să ne împiedice, stilul de viață.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
SpaceX a trimis un nou echipaj spre Staţia Spaţială Internaţională format din trei astronauţi americani şi un cosmonaut rus

Trei astronauţi americani şi un cosmonaut rus au fost lansaţi duminică seară, din Florida, cu o rachetă a companiei SpaceX spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la bordul căreia vor rămâne pentru aproximativ şase luni, informează AFP.

 

VIDEO uimitor. O balenă ucigașă a răpus un rechin alb mare în doar 2 minute, apoi i-a mâncat ficatul

Oamenii de știință au fost recent martorii unei scene foarte rare, care le-a oferit noi detalii despre potențiale porbleme în industria pescuitului. Ei au văzut cum o balenă ucigașă a eliminat rapid un rechin alb uriaș, iar apoi i-a mâncat ficatul.

Creatura marină misterioasă descoperită în apele britanice. Oamenii de știință au rămas surpinși de această specie | FOTO

O nouă specie de creatură marină a fost descoperită în apele britanice. Descoperirea a fost făcută în largul coastei de sud-vest a Angliei.  

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.