Simona Halep, victorie în trei seturi în primul meci de FedCup de la Cluj-Napoca

61954941
Getty

Clujul a fost sâmbătă în sărbătoare. Mii de oameni au vrut să o vadă pe jucătoarea numărul 1 a tenisului feminin jucând pentru România.

Simona Halep şi Irina Begu ne-au adus două puncte în fața Elveţiei, iar echipa noastră de FedCup mai are nevoie de o singură victorie ca să ajungă în primele 8 echipe ale lumii. "A fost mai greu decât în finală de la Australian Open", a mărturisit Simona.

Chiar dacă a pierdut setul al 2-lea cu 6-1, Simona l-a câştigat pe cel decisiv cu acelaşi scor, pe teren fiind clară diferenţa între jucătoarea numărul 1 a lumii şi elveţianca Golubic. Cu toate acestea, emoţiile au fost uriaşe pentru Simona.

"De de 3 ori mai greu decât finala de la Melbourne, ceea ce înseamnă mult”, a spus Simona Halep.

Simona a vorbit despre cum se manifestă emoţiile sale înainte de meci.

"Nu pot să mănânc, nu am mâncat nimic înainte de meci, dureri de stomac, arsuri şi corpul e greu de controlat, corpul e mult mai contractat şi parcă nu mai pleacă nici mingea. A fost mai greu, dar asta face totul mai frumos", a mai declarat nr. 1 mondial.

Pentru meciul din Fed Cup, sponsorul principal i-a făcut Simonei un echipament special: "Trebuia să îmi facă culorile steagului. A  fost fost frumos şi cred că s-a văzut bine pe teren. O să mă uit şi eu la poze".

Apoi, Irina Begu a câştigat fără probleme în fata elveţiencei Bacsinszky, fiind încurajată din tribună şi de Halep.
Ambele jucătoare au fost încântate de atmosfera din arenă, iar pentru spectatori a fost o adevărată zi de sărbătoare.

Echipa noastră mai are nevoie de un punct duminică pentru a se califica în grupa mondială.
 

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61954688
Arsene Wenger pleacă de la Arsenal la finalul sezonului. "Am antrenat cu devotament și integritate"
Arsene Wenger, antrenorul francez al echipei de fotbal Arsenal, va părăsi clubul englez la sfârșitul acestui sezon, după 22 de ani.
61954658
Simona Halep, apariție de senzație la dineul oficial din Fed Cup
Tenismena Simona Halep a făcut senzație la dineul oficial din Fed Cup, într-o rochie neagră, elegantă.
61954304
Cum a pierdut Lupescu șefia FRF în fața lui Burleanu, deși a fost susținut de lideri ai puterii
Răzvan Burleanu a câştigat detaşat un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Romane de Fotbal, după o luptă în care favorit părea fostul fotbalist Ionuţ Lupescu.