Simona Halep s-a retras de la turneul de la Moscova: ”E dezamăgitor”

61980848
Getty

Simona Halep s-a retras, marţi, de la turneul de la Moscova, unde urma să intre în competiţie miercuri.

Halep a fost înlocuită de jucătoarea greacă Valentini Grammatikopoulou, numărul 170 mondial, transmite news.ro.

Românca ar fi trebuit să intre în competiţie, miercuri, în turul doi, contra rusoaicei Anastasia Pavliucenkova.

"Mi-am dorit foarte mult să joc aici, la Moscova, dar, din păcate, am în continuare dureri la spate şi nu vreau să-mi asum riscuri care nu sunt necesare. E dezamăgitor să mă retrag, dar ştiu că e important să pun sănătatea mea pe primul plan. Urez mult succes acestui turneu", a scris Halep, pe Twitter.

Luni, Simona Halep a declarat că, din cauza problemelor la spate, nu ştie dacă va putea juca la Kremlin Cup şi la Turneul Campioanelor, ultimele competiţii din acest sezon pentru ea.

Halep a anunţat, la 2 octombrie, că a suferit o hernie de disc, astfel că participarea ei al competiţii până la finalul anului era sub semnul întrebării.

Turneul Campioanelor, competiţie la care participă cele mai bune opt jucătoare din acest an, se va disputa între 21 şi 28 octombrie, la Singapore.

WTA a confirmat, luni, faptul că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, indiferent de rezultatele pe care le va obţine la turneul de la Moscova şi la Turneul Campioanelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
61992918
România - Serbia 0-0. Sârbii au ratat un penalti, Tamaș a fost eliminat

România - Serbia. România a obținut un egal dramatic cu Serbia, 0-0, duminică, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa a 4-a a Seriei C din Liga Naţiunilor. Meciul a fost LIVE la ProTV și LIVE TEXT pe stirileprotv.ro.

61992913
România - Serbia, la Pro TV. Săpunaru: ”Prefer să jucăm urât şi să câştigăm”

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Cristian Săpunaru, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Centrul de la Mogoşoaia, că preferă ca reprezentativa să joace urât, dar să câştige, decât să evolueze frumos şi să piardă.

61992800
Fiul lui Michael Schumacher, campion european de Formula 3

Mick Schumacher, fiul legendarului Michael, a devenit campion european de Formula 3, sâmbătă, pe circuitul de la Hockenheim (Germania), unde tatăl lui s-a impus de patru ori în Formula 1.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.