Kremlinul a transmis că Europa trebuie să desemneze un lider care să negocieze cu Rusia şi care să obţină aprobarea lui Vladimir Putin înainte ca Moscova să accepte participarea continentului la negocierile de pace privind Ucraina, scrie Financial Times.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a declarat vineri că Putin doreşte să evalueze „intenţiile reale” ale europenilor şi că nu s-a angajat să extindă negocierile conduse de Statele Unite.

Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, afirmase cu o zi înainte că Putin era dispus să încerce o formulă de implicare a europenilor, în urma întâlnirii sale de la Moscova.

Liderii UE reuniţi vineri la Dublin discută posibile variante, după luni de divergenţe privind persoana care ar trebui să îi reprezinte şi subiectele pe care sunt dispuşi să le abordeze în dialogul cu Rusia. Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a declarat că Putin nu doreşte să discute cu ea deoarece este prea „puternică”.

Peskov a precizat că Rusia nu a luat încă o decizie privind participarea europenilor, care asigură aproape întreaga finanţare militară şi bugetară a Ucrainei.

„Dacă europenii au pe cineva autorizat să vorbească în numele lor şi dacă doresc să discute, atunci vom face acest lucru”, a declarat Peskov, potrivit Interfax. „După ce vom înţelege intenţiile lor reale şi disponibilitatea de a contribui la procesul de pace, vom putea lua o decizie privind desfăşurarea unui dialog extins asupra procesului de pace din Ucraina”, a adăugat el.

Declaraţiile lui Peskov sugerează că Rusia doreşte ca Europa să îşi reducă sprijinul pentru Ucraina, ca o condiţie prealabilă negocierilor.

Rusia doreşte, de asemenea, să discute despre o „nouă arhitectură de securitate pe termen lung” în Europa, ca parte a condiţiilor pentru încheierea războiului. Aceasta ar presupune interzicerea extinderii NATO cu noi membri şi a desfăşurării de trupe la est de fosta Cortină de Fier. O asemenea condiţie reprezintă o linie roşie pentru capitalele europene, care au insistat că astfel de discuţii ar putea avea loc numai după încheierea unui acord de pace în Ucraina.

Iuri Uşakov, consilierul pentru politică externă al lui Putin, a declarat joi că Rusia doreşte să discute şi despre „câteva idei noi, bazate pe lecţiile pe care nu le putem ignora în actuala situaţie, în care Occidentul colectiv a luat armele împotriva noastră şi nu îşi ascunde interesul de a folosi regimul de la Kiev pentru a provoca Rusiei o înfrângere strategică”.

Putin le-a spus lui Kushner şi emisarului special al lui Trump, Steve Witkoff, cu o zi înainte, că dialogul cu Europa privind Ucraina reprezintă un „cerc vicios” şi i-a acuzat pe aliaţii Kievului că încearcă să prelungească războiul.

Preşedintele rus a discutat luna trecută la telefon cu Alexander Stubb, preşedintele Finlandei, şi Jonas Gahr Støre, premierul Norvegiei, şi a declarat că este deschis dialogului cu alţi lideri străini.

Putin a lăsat însă anterior să se înţeleagă că nu doreşte să discute cu liderii europeni decât dacă aceştia sunt pregătiţi să accepte cererile sale maximaliste privind încheierea războiului drept punct de plecare al negocierilor.

Fosta prim-ministră a Estoniei, Kaja Kallas, a declarat vineri, la sosirea la summitul de la Dublin, că este, de facto, persoana mandatată de statele UE să le reprezinte în negocierile cu puterile străine.

„Toate statele membre ale UE au convenit, de fapt, că eu sunt cea care reprezintă Europa în domeniul politicii externe şi de securitate”, le-a spus ea reporterilor. „Ştiu că ruşii nu mă doresc. Nu vor pe cineva puternic de cealaltă parte, pentru că vor să îşi impună cererile maximale”, a adăugat Kallas.

Peskov a refuzat să comenteze declaraţia privind reprezentarea Europei de către Kallas.

Multe capitale europene rămân reticente faţă de reluarea dialogului cu Rusia în lipsa unui semnal că Putin este serios în privinţa eforturilor de încheiere a conflictului.

„Un acord de pace substanţial este la fel de important ca persoana care reprezintă Europa”, a declarat vineri Micheál Martin, prim-ministrul Irlandei.