Record pentru Simone Biles. Americanca a devenit cel mai medaliat sportiv din istoria gimnasticii

62392458
Getty

Americanca Simone Biles a devenit cel mai medaliat sportiv din istoria gimnasticii, după ce a câştigat a doua medalie de aur la Campionatele Mondiale de la Antwerp.

După ce a ajutat Statele Unite să obţină la începutul acestei săptămâni un record de şapte titluri consecutive pe echipe, sportiva de 26 de ani a câştigat, vineri, aurul la individual compus.

Totalul ei de 34 de medalii mondiale şi olimpice este mai mare decât al oricărui alt gimnast, masculin sau feminin, informează News.ro. Până acum, acest record era deținut de Vitali Scerbo (Belarus), cel care are în palmares 33 de medalii. 

Simone Biles a cucerit aurul cu un scor de 58,399 puncte.

Ea a încheiat pe primul loc în faţa campioanei în exerciţiu Rebeca Andrade din Brazilia (56,766), în timp ce colega americană a lui Biles, Shilese Jones, a obţinut bronzul cu un scor de 56,332.

Această medalie a continuat revenirea impresionantă a lui Biles în competiţiile internaţionale, evenimentul de la Antwerp fiind primul ei de când a luat o pauză de la acest sport, în urmă cu doi ani, pentru a se ocupa de sănătatea sa mintală.

Acest triumf a fost al şaselea ei titlu mondial la categoria individual, ceea ce îi permite să ajungă la un total de 27 de medalii mondiale, dintre care 21 de aur.

Ea şi-ar putea extinde acest număr în weekend, unde va încerca să urce pe podium în alte patru probe din finalele pe aparate.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62392370
A murit soția lui Sir Alex Ferguson. "Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de The Boss"
Soția lui Sir Alex Ferguson, Cathy, a murit, joi, la vârsta de 84 de ani, potrivit unui anunț făcut de familia fostului mare antrenor de la Manchester United, informează Daily Star. 
60178963
Surse: Marius Lăcătuş a rămas fără permis de conducere. Ce greșeală a comis în trafic fostul fotbalist
Fostul fotbalist Marius Lăcătuş a rămas fără permis de conducere pentru că nu a acordat prioritate pietonilor, în zona Gării de Nord din Capitală, potrivit surselor Știrilor ProTV.
62392241
Fostul internaţional Dorel Zamfir a decedat la vârsta de 62 de ani
Dorel Zamfir, fost fotbalist la Dinamo, Steaua sau FC Argeș, a încetat din viață la vârsta de 62 de ani, anunță, clubul de fotbal Farul Constanța.