Reacția lui Cristi Chivu, după ce echipa sa a ratat 3 penaltiuri și a fost eliminată din Supercupa Italiei: ”Nu am regrete”

62600606
Getty

Echipa italiană Bologna a învins vineri seara, la Riad, formaţia Inter Milano, antrenată de Cristi Chivu, după loviturile de departajare, scor 3-2. Nerazzurii au ratat trei penaltiuri, faţă de doar două ale adversarilor.  

Astfel, Bologna va juca finala Supercupei Italiei cu Napoli.

Partida Bologna - Inter, din semifinala Supercupei Italiei, a fost transmisă LIVE pe VOYO și în format LIVE VIDEO pe site-ul Sport.ro.

Chivu, însă, nu dramatizează. Potrivit publicației italiene La Gazzetta dello Sport, el a declarat că ...  nu are regrete.

Nu am nimic de reproșat băieților și nici nu am regrete. Am văzut lucruri excelente, mai ales în repriza a doua. A fost un meci grozav împotriva unui adversar puternic. Din păcate, când nu bagi mingea în poartă, poți ajunge să nu câștigi. Iar când ajungi la lovituri de departajare, poți pierde”, a spus Chivu.

El nu regretă că i-a ținut pe bancă pe Lautaro, care a jucat doar douăzeci de minute, și pe Akanji și Calhanoglu:

„Avem ambiții mari și ne așteaptă un program încărcat în ianuarie. Nu ne putem permite să pierdem jucători cu ușurință. Dar nu aș fi luat niciodată decizii manageriale bazate pe posibila finală. Pur și simplu a trebuit să iau în considerare faptul că echipa a jucat opt meciuri în 26 de zile. Unii jucători aveau nevoie de odihnă, mai ales într-o echipă formată din 25 de jucători talentați care merită să fie folosiți.”

Chivu nu îi acuză, desigur, pe executanții loviturilor de la 11 metri care au ratat:

Este o loterie. Pentru mine, ceea ce contează este cine ridică brațul și se prezintă pentru a executa lovitura de la 11 metri; este un semn de caracter. Dar penalty-urile sunt emoționale, nu te poți antrena pentru ele. Și poți greși”, a spus Cristi Chivu.

În timpul meciului, Chivu s-a plâns deseori la al patrulea oficial.

Adjunctul Kolarov și-a pierdut cumpătul când Chiffi a acordat Bologna un penalty după ce a consultat VAR. Dar, ca întotdeauna, comentariile antrenorului după meci au fost conciliatorii:

„Nu mă interesează să vorbesc despre arbitri; VAR a fost introdus special pentru a-i ajuta. Trebuie doar să ne concentrăm pe noi înșine, pe cum să ne îmbunătățim, să revenim imediat pe drumul cel bun, pentru că avem șansa să o facem”.

Josep Martinez a fost nota pozitivă a serii: „Nu doar el. Echipa este plină de profesioniști excelenți care ne pot oferi mari satisfacții. Uneori este nevoie doar de puțin timp pentru a realiza acest lucru”, a mai spus Cristi Chivu.

Inter a deschis scorul foarte repede

La Riad, pe stadionul Al-Awwal Park, Inter a deschis scorul foarte repede, prin Marcus Thuram, care a înscris din pasa lui Bastoni, în minutul 2 al meciului.

Bologna a egalat în minutul 35, dintr-un penalti transformat de Riccardo Orsolini. Arbitrul Daniele Chiffi a acordat penalti pentru echipa lui Chivu, în minutul 58, dar a anulat decizia după intervenţia VAR şi, după 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1.

S-a trecut astfel direct la executarea loviturilor de departajare.

Inter a început cu golul lui Lautaro Martinez, apoi Lewis Ferugson a egalat.

A urmat o serie de cinci ratări consecutive. Trei de partea lui Inter (Bastoni, Barella, Bonny) şi două ale Bolognei (Moro şi Miranda). Pe final Rowe a înscris pentru Bologna, De Vrij a marcat pentru Inter, dar Immobile a adus victoria Bolognei, cu 3-2 la lovituri de departajare.

Finala Supercupei Italiei se va disputa între Napoli şi Bologna.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Armata cere oficial FIFA și UEFA să excludă toate echipele românești și naționala de fotbal din competițiile internaționale

CSA Steaua a cerut în mod oficial FIFA și UEFA să excludă toate echipele românești și naționala de fotbal din competițiile internaționale, întrucât Federația Română de Fotbal ar activa în mod ilegal.

Pentru prima dată în istorie, suporterii vor trebui să plătească pentru a avea acces în fan zone la Cupa Mondială din 2026

Până acum gratuite, fan zone-urile vor putea fi contra cost în timpul Cupei Mondiale din 2026 din Statele Unite, Mexic şi Canada.

Violențe pe stadion, la finala cupei Columbiei. Cel puțin 59 de persoane au fost rănite. VIDEO

Cel puţin 59 de persoane au fost rănite în confruntările dintre suporteri, în noaptea de miercuri spre joi, pe stadionul din Medellin, cu ocazia finalei Cupei Columbiei la fotbal, au anunţat autorităţile din această ţară, citate de AFP.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.