Analiză: Cum ar putea arăta, de fapt, prăbușirea regimului din Iran. Liderii Republicii islamice se simt mai „încolțiți”
Experți citați de Newsweek susțin că Washingtonul ar putea căuta o schimbare de lider în Iran fără a urmări prăbușirea întregului regim, ceea ce ar permite un acord cu SUA și menținerea stabilității interne.
Pe măsură ce protestele continuă să se extindă în Iran, se pun tot mai multe întrebări despre viitorul Republicii Islamice, afectată de o criză economică profundă, pierderi ale aliaților săi regionali și amenințări externe din partea Statelor Unite și Israelului.
Totuși, mulți analiști sunt reticenți să prezică prăbușirea iminentă a unui regim atât de înrădăcinat, potrivit Newsweek.
Arash Azizi, expert în interiorul politic iranian, e de părere că actualul val de proteste este diferit de precedentele deoarece regimul se simte mai mult încolțit decât înainte. El subliniază că Iranul a pierdut mare parte din aliații săi și se confruntă cu presiuni externe și interne fără precedent.
Totuși, Azizi afirmă că opoziția nu are încă o conducere unificată și este slab organizată. Dacă regimul ar cădea, schimbarea este mai probabil să vină de la figure din interiorul sistemului decât de la forțe externe.
Un nume menționat ca opoziție influentă este Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, ales după revoluția din 1979. Deși el atrage susținere în rândul demonstranților, Azizi subliniază că încă nu are rețele de organizare suficient de puternice pentru a dirija o tranziție.
Mojahedinii, o altă grupare de opoziție cu istorii de dispută atât cu șahiștii cât și cu regimul islamic, promovează sloganuri împotriva tuturor formelor de dictatură și cere un viitor bazat pe libertate, egalitate și suveranitate populară.
Modelul „Venezuela”
Un alt factor important este rolul lui Trump. Avertismentele sale privind o posibilă intervenție în cazul în care forțele de securitate iraniene ar fi găsite că ucid protestatari vin imediat după șocanta operațiune a Forțelor Delta americane, care i-a ridicat pe Maduro și pe soția sa, Cilia Flores, din Caracas, pentru a fi aduși în fața justiției din New York sub acuzația de „narco-terorism”.
Dar operațiunea nu a dus la lovituri militare de durată și nici la un efort consistent de schimbare a regimului. În schimb, adjunctul lui Maduro, Delcy Rodríguez, a preluat puterea și a arătat deja disponibilitatea de a colabora cu Washingtonul, în ciuda condamnării „răpirii” lui Maduro.
„Președintele Trump ar putea foarte bine să urmărească un «model Venezuela», adică schimbarea liderului fără schimbarea regimului”, a declarat pentru Newsweek Ali Alfoneh, cercetător senior la Arab Gulf States Institute. „O astfel de soluție nu ar fi complet neatractivă pentru Republica Islamică și ar putea apărea dacă conducerea colectivă de facto a Iranului (formată din șefii executivului, judiciarului și legislativului, împreună cu reprezentanți ai Gărzilor Revoluționare și ai armatei) ar alege să-l sacrifice pe ayatollahul Khamenei — nu neapărat prin predarea lui către SUA, ci prin scurtarea vieții sale politice — și să ajungă la un acord cu Statele Unite.”
„Un astfel de acord ar putea deschide calea unei înțelegeri cu Statele Unite care să includă relaxarea sancțiunilor, revenirea companiilor petroliere americane, stabilizarea economiei iraniene și supraviețuirea regimului”, a explicat Alfoneh. „Totuși, acest model ar fi probabil sabotat de Israel, iar rămâne de văzut dacă lobby-ul petrolier american va prevala asupra lobby-ului israelian din Washington.”
Pentru moment, însă, el evaluează că „regimul nu este încă în zona de pericol, deoarece încă nu a desfășurat Gărzile Revoluționare și nu există niciun semn de defecțiune în rândul forțelor de securitate”.
Negar Mortazavi, cercetător senior la Center for International Policy și gazda The Iran Podcast, a analizat de asemenea Venezuela ca precedent posibil, numind rolul Washingtonului în protestele din Iran „un factor imprevizibil” care ar putea „conduce la schimbări fundamentale, nu neapărat pozitive sau negative”.
„De asemenea, trebuie să luăm în considerare stabilitatea regiunii și să ne uităm la vecinii Iranului — Irak, Afganistan, Libia — și să înțelegem că bombardamentele aeriene și haosul suplimentar pot declanșa un război civil,” a spus Mortazavi pentru Newsweek, „sau că, în absența unui guvern central, pot apărea multă instabilitate, violență și haos în Iran, care este o țară mare, foarte populată, iar acest lucru va afecta și alte state din vecinătate. Nu se va limita doar la Iran.”
„Depinde dacă SUA se implică și cum se implică — dacă vor urma calea unei schimbări totale de regim sau doar un model similar Venezuelei”, a spus ea. „Și dacă vor alege stabilitatea, așa cum au făcut în Venezuela, lăsând sistemul să continue, sau dacă vor adopta o abordare diferită.”
Președintele Pezeshkian a încercat, de asemenea, să reducă tensiunile introducând măsuri economice menite să atenueze situația și interacționând cu manifestanții, în loc să folosească imediat întreaga forță a aparatului de securitate, inclusiv IRGC. Dar dacă protestele nu se sting, este posibilă o abordare mai dură.
„Știm că președintele este un reformist moderat”, a spus Mortazavi. „El a vorbit despre abordarea nemulțumirilor, despre dialog cu protestatarii, despre întâlniri cu liderii lor. Deci, cel puțin la început, a existat o abordare diferită”.
„Dar acum, cu blocarea internetului și imaginile violente care ies din Iran, cred că se trece către o abordare cu «mână de fier»,” a adăugat ea, „regimul văzând această situație nu doar ca pe o amenințare la legitimitate, ci ca pe una existențială, combinată cu riscul real al unor atacuri militare externe.”
Într-o declarație transmisă Newsweek, Misiunea Iranului la ONU a promis ferm neutralizarea oricăror comploturi străine legate de SUA și Israel.
„Complotul satanic pus la cale de Statele Unite și regimul sionist pentru a fragmenta Iranul și a provoca un război civil intern va fi neutralizat prin solidaritatea națională a Guvernului și a poporului iranian, iar rușinea acestui plan va rămâne asupra lor”, a transmis Misiunea Iranului.
În concluzie, deși Iranul este supus unei presiuni interne și externe uriașe și fragilitatea regimului este mai evidentă decât până acum, o schimbare fundamentală sau prăbușirea completă a acestuia ar necesita o opoziție mai bine organizată, coeziune internă între elite și o serie de factori externi care să joace în aceeași direcție.
