Radu Drăguşin, interviu la Londra, înainte de revenirea pe gazon: „A fost o perioadă foarte grea pentru mine”. VIDEO

62514789

Radu Drăgușin se află în ultima etapă a recuperării după accidentarea la genunchi suferită în luna februarie.

Fundașul echipei naționale a vorbit, pentru FRF TV, despre cum se pregătește să revină pe teren și nu își ascunde nerăbdarea în acest sens.

„Nu știu când voi reveni exact, dar sunt în ultima fază a recuperării. Uneori asta e cea mai lungă, când simți că mai ai puțin, dar știu că nu trebuie să grăbesc”, a spus Drăgușin.

În interviul acordat, Drăgușin a rememorat momentul nefericit al accidentării și a vorbit despre greutățile perioadei de recuperare. „Am știut de la început că e ceva serios, a fost o perioadă foarte grea, mi-a fost greu să accept”, a mărturisit el.

Ce impact au avut mesajele primite de la susținători

Fotbalistul a dezvăluit și că mesajele de susținere primite de la suporteri, colegi și familie au avut un impact puternic asupra sa.

„Am primit multe mesaje de susținere, fanii au fost incredibili și le mulțumesc pentru asta. Am ținut legătura și cu colegii de la lot, au fost alături de mine”, a spus el.

Locuind la marginea Londrei, într-o zonă liniștită, împreună cu iubita și câinele lor, Ragnar, Radu a urmărit cu sufletul la gură partidele echipei naționale și ale clubului său, trăind emoțiile de pe margine.

„Am avut foarte mari emoții la meciuri, e greu din tribună”, a spus el.

În privința campaniei de calificare, fundașul rămâne optimist: „Eu nu sunt pesimist, cred că încă ne putem califica. Avem posibilitatea de a recupera punctele pierdute, trebuie să rămânem concentrați și să luptăm până la final. Mai avem patru meciuri și trebuie să le abordăm cu determinare și ambiție”.

În timpul liber, Radu își petrece timpul alături de iubita sa și câinele lor Ragnar. „Viața alături de Ragnar este foarte dinamică, la fel ca acest oraș. Este un copilaș de câine, abia are șase luni și ne aduce foarte multă bucurie și energie”.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62566302
Surpriză pe Wembley. Crystal Palace a câştigat trofeul Community Shield, după 3-2 la lovituri de departajare cu FC Liverpool

Câştigătoarea Cupei Angliei, Crystal Palace, a cucerit duminică trofeul Community Shield după ce a învins, pe Wembley, formaţia campioană, FC Liverpool, cu scorul de 3-2 după lovituri de departajare.

 

62566255
Medalie de aur pentru echipajul de dublu rame feminin la Mondialele de Canotaj Under 19 din Lituania

Echipajul de dublu rame feminin (JW2-), compus din Teodora Lehaci şi Denisa Mihaela Vasilică, a obţinut medalia de aur, duminică, la Campionatele Mondiale de canotaj Under19 de la Trakai (Lituania).

62565765
Duminica aceasta, VOYO transmite în exclusivitate meciul Liverpool – Crystal Palace din Community Shield

VOYO aduce în exclusivitate pentru abonații săi o confruntare de top din fotbalul englez: Liverpool – Crystal Palace, meci ce se dispută în cadrul Community Shield, competiția care dă startul noului sezon fotbalistic în Anglia.

 

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.