Pentru prima dată în istorie, suporterii vor trebui să plătească pentru a avea acces în fan zone la Cupa Mondială din 2026

62596815

Până acum gratuite, fan zone-urile vor putea fi contra cost în timpul Cupei Mondiale din 2026 din Statele Unite, Mexic şi Canada.

FIFA pune deja în vânzare bilete pentru a se urmări meciurile pe ecran gigant, în cadrul „FIFA Fan Festival” din New Jersey, relatează L'Equipe.

Potrivit The Times, FIFA a anunţat că vor fi puse în vânzare bilete pentru accesul în zonele destinate fanilor, o premieră, întrucât, în ediţiile precedente, accesul în aceste zone era gratuit.

Deocamdată, această măsură se aplică doar unei singure zone, cea situată în New Jersey, un stat în care vor avea loc mai multe meciuri, inclusiv finala din 19 iulie.

Accesul la „FIFA Fan Festival” va costa 12,50 dolari (aproximativ 10,70 euro).

Decizia de instituire a unei taxe de intrare pentru suporteri va fi luată de oraşele gazdă. Acestea vor stabili preţul.

După polemica privind preţurile „astronomice”, FIFA anunţă bilete la 60 de dolari pentru suporteri

Suporterii echipelor calificate pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026 vor plăti 60 de dolari (aproximativ 51 de euro) pe bilet pentru fiecare meci, a anunţat, marţi, FIFA, ca răspuns la asociaţiile care denunţau tarifele „astronomice”.

O nouă categorie, „Supporter Entry”, va oferi bilete „la preţul de 60 de dolari americani fiecare, disponibile pentru toate cele 104 meciuri”, inclusiv finala Cupei Mondiale, care va reuni 48 de echipe vara viitoare în Statele Unite, Mexic şi Canada, a precizat FIFA într-un comunicat. „Această iniţiativă vizează să ofere un sprijin suplimentar suporterilor care îşi urmăresc echipa naţională pe tot parcursul turneului”, a adăugat forul conducător al fotbalului mondial.

Joia trecută, asociaţia Football Supporters Europe (FSE) şi-a exprimat indignarea faţă de „tarifele astronomice (...) impuse de FIFA celor mai fideli suporteri”.

Reacțiile suporterilor și criticile FSE

Conform informaţiilor furnizate de FSE, care afirma că a văzut „tarifele publicate treptat şi în mod confidenţial de FIFA”, urmărirea echipei sale favorite de la primul meci până în finală „ar costa cel puţin 6.900 de dolari (aproximativ 6.000 de euro)” un suporter, „adică de aproape cinci ori mai mult decât la Cupa Mondială din 2022 din Qatar”.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62600326
Violențe pe stadion, la finala cupei Columbiei. Cel puțin 59 de persoane au fost rănite. VIDEO

Cel puţin 59 de persoane au fost rănite în confruntările dintre suporteri, în noaptea de miercuri spre joi, pe stadionul din Medellin, cu ocazia finalei Cupei Columbiei la fotbal, au anunţat autorităţile din această ţară, citate de AFP.

62471588
Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea bazinelor de la Complexul „Lia Manoliu”. David Popovici a făcut multe sesizări

Ministerul Dezvoltării anunţă că a aprobat, prin Ordin de Ministru, finanţarea lucrărilor de consolidare, reabilitare şi modernizare a bazinelor acoperite de înot şi de sărituri din cadrul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu”.

62582343
FRF a desemnat Golul Anului 2025: reușita lui Virgil Ghiță din meciul cu Austria, aleasă de fani – VIDEO

Timp de o săptămână, în decembrie, suporterii au votat în aplicaţia Tricolorii topul celor mai frumoase goluri ale echipelor naţionale în anul care se încheie.

Recomandări
Valentina si frizerul
Reacția tatălui Valentinei, tânăra ucisă și băgată într-o valiză, după ce principalul suspect s-a predat. Ce rugăminte are

Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul crimei oribile din Vâlcea, s-a predat în Elveția. Individul, bănuit că și-a ucis iubita, apoi i-a ascuns trupul într-o valiză, pe care a aruncat-o în Olt, era dat în urmărire internațională.

Calin georgescu arestat
Primele imagini cu Călin Georgescu scos cu cătuşe la mâini din vila lui din Mogoşoaia. Ce nu a fost lăsat să facă | VIDEO

Călin Georgescu a fost scos de poliţişti din vila lui din Mogoşoaia, având cătuşe la mâini, urmând să fie dus în Arestul Central al Capitalei.

Vlcsnap 2026 09 29 19h20m54s665
Reacția Zoo Sibiu, după ce un iepuraș viu a fost dat ca hrană unui piton, de față cu vizitatorii

Incident înspăimântător la grădina zoologică din Sibiu. De față cu vizitatorii, un piton a primit la masă un iepure.