La cinci decenii de la momentul care a schimbat gimnastica mondială, multipla medaliată olimpică, mondială şi europeană a rememorat starea de confuzie din sala de concurs atunci când tabela electronică a afişat nota 1.00. Ea a dezvăluit că nu a realizat imediat dimensiunea performanţei sale, atenţia fiindu-i deja îndreptată către următorul aparat, bârna, considerat mult mai periculos.
Deşi se aştepta la un punctaj foarte mare, obţinerea notei maxime a fost o surpriză totală inclusiv pentru organizatori şi pentru producătorul tabelei electronice, care fusese asigurat de Federaţia Internaţională că nimeni nu va primi vreodată nota 10.
Nadia Comăneci a explicat că, deşi codul de punctaj actual a suferit modificări majore, nota de 10 a rămas un simbol al excelenţei, depăşind graniţele sportului şi devenind o expresie folosită în viaţa de zi cu zi pentru a descrie realizările deosebite. În opinia sa, gimnastica reprezintă o bază esenţială pentru dezvoltarea copiilor şi un set de abilităţi care îi ajută indiferent de disciplina sportivă pe care o aleg ulterior.
Dincolo de evoluţia de nota 10 de la Montreal, fosta mare campioană a recunoscut că nu caută perfecţiunea în activităţile sale cotidiene şi că acest lucru a fost asociat cu numele ei deoarece a reuşit să atingă o bornă istorică înaintea celorlalţi. Cu toate acestea, dacă ar fi să caracterizeze printr-un singur cuvânt întreaga perioadă de 50 de ani scursă de la primul 10 din istoria gimnasticii, cuvântul ales de ea este "perfecţiune".
La finalul exerciţiului de la paralele, când aţi văzut tabela arătând 1.00 şi în jur s-a creat acea stare de confuzie, ce era în sufletul Nadiei la 14 ani? Ştiaţi că acel 1.00 înseamnă, de fapt, nota 10?
Nadia Comăneci: Nu-nu. În primul rând, nici nu ştiu dacă m-am uitat la tabelă imediat, pentru că de obicei nu mă uitam la note. Eram ultima gimnastă din echipa României care concura şi mă gândeam deja cu emoţie la următorul aparat, bârna, care era mult mai periculos ca idee în comparaţie cu paralelele. Ştiu doar că m-am întors să mă uit la tabelă după ce am auzit foarte mult zgomot în sală şi nu înţelegeam de ce. Mi-am dat seama de 1.00, dar începuse deja marşul pentru schimbarea aparatelor. Deci nu mi-am dat seama de ce am făcut. Nu am realizat imediat ce am făcut. Nu m-am temut că greşisem, mă aşteptam să primesc un 9.90 sau un 9.95, dar în niciun caz nu m-am gândit la nota 10.
Se spune că acel 10 obţinut de dumneavoastră la Montreal a schimbat gimnastica. În ce fel l-a schimbat acel 10 pe omul Nadia?
Nadia Comăneci: Omul Nadia nu s-a schimbat după acel 10, ci doar a înţeles că are o limită pe care nu şi-a descoperit-o încă şi că este capabilă să facă chiar mai mult de atât. După atâţia ani, mulţi oameni nu-şi mai aduc aminte câte medalii am câştigat la Montreal, dar îşi amintesc perfect de acel 10, de acel 1.00. Mai târziu am aflat şi istoria acelei tabele electronice fabricată de Omega. Din câte ştiu, cei de la Omega sunaseră la Federaţia Internaţională de Gimnastică înainte de competiţie, întrebând dacă cineva va primi nota 10, ca să ştie exact câte beculeţe să monteze pe tabelă. Iar cei de la Federaţie le-au răspuns să nu-şi facă griji din cauza beculeţelor, pentru că nimeni nu va primi nota 10. Şi atunci cred că le-am dat puţin peste cap tabela celor de la Omega. Am auzit această poveste după ani şi ani de zile, când m-am şi întâlnit cu reprezentanţii lor.
Nadia Comăneci, prima gimnastă care a obţinut nota 10
Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece la un concurs internaţional de gimnastică, s-a născut la 12 noiembrie 1961 în oraşul Oneşti, judeţul Bacău.
În palmaresul Nadiei Comăneci strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Mondiale şi nouă de aur la Europene. Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la JO, CM şi CE se ridică la 25, din care 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.
Nadia a făcut cunoştinţă cu gimnastica la vârsta de cinci ani, în timpul grădiniţei, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (Volumul II, Bucureşti, 2002). A fost selecţionată de antrenorul Marcel Duncan şi legitimată la AS "Flacăra" Oneşti. De la vârsta de şapte ani, în oraşul său natal, în cadrul celei dintâi instituţii şcolare cu program de gimnastică din ţara noastră (unde va funcţiona şi Centrul naţional de gimnastică, unitate care îi va purta numele), s-a pregătit, mai întâi, sub îndrumarea antrenorilor Martha Karoly şi Valeriu Munteanu. Din 1971, a fost antrenată de soţii Bela şi Martha Karoly. După 1977, în anumite perioade, s-a pregătit la Bucureşti, cu antrenorii Iosif Hidi, Gheorghe Condovici, Atanasia Albu (septembrie 1977 - august 1988), Gheorghe Gorgoi, Anca Grigoraş (aprilie 1980 - august 1981).
La vârsta de 11 ani, câştigă primul său titlu de campioană naţională absolută, iar la 11 ani şi jumătate concurează la categoria "maestre", unde ocupă locul al treilea. La Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României, din 1973, cucereşte cinci medalii de aur.
În 1974, obţine primul mare succes peste hotare, câştigând locul I la individual compus, în cadrul Concursului "Prietenia" de la Gera (Republica Democrată Germană). La Campionatul European din 1975, de la Skien (Norvegia), la vârsta de numai 14 ani, are o prestaţie excelentă, cucerind patru medalii de aur - la individual compus, sărituri, paralele şi la bârnă -, precum şi medalia de argint la sol. În 1975, participă la Turneul Campioanelor de la Londra unde, pe podiumul de la Empire Pool, cucereşte trofeul competiţiei.În România, succesul i-a adus distincţia de "Erou al Muncii Socialiste", fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.
La Campionatul Mondial (CM) din 1978, de la Strasbourg (Franţa), cucereşte prima medalie de aur la bârnă - obţinută la "mondiale" - pentru gimnastica românească şi două medalii de argint, la sărituri şi cu echipa. Potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'', în 1979, la CM de la Forth Worth (SUA), Nadia aduce o contribuţie esenţială la câştigarea de către lotul feminin de gimnastică al României a primului titlu de campioană mondială pe echipe (389,550 p.) La ediţia din 1977 a "europenelor" de la Praga, se clasează pe locul I, la individual compus şi la paralele, şi pe locul II la sărituri, gimnastele românce fiind nevoite să părăsească competiţia, la jumătatea finalelor pe aparate (din cauza incorectitudinilor de arbitraj la proba de sărituri).
La Copenhaga, în 1979, cucereşte trei titluri de campioană europeană, la individual compus, sărituri şi la sol, medalia de bronz, la bârnă, şi locul IV, la paralele. Cucerind de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală, intră definitiv în posesia "Cupei Europei", fiind prima gimnastă din Europa care reuşea această performanţă. În 1979, la "Cupa Mondială", desfăşurată la Tokio (Japonia), se clasează pe locul I la sol şi la sărituri, pe locul II, la bârnă, şi pe locul III, la individual compus.
