Serbia va juca următorul meci de acasă cu porțile închise, iar federația sa a fost amendată cu 50.000 de euro (56.000 de dolari) după „comportament rasist și discriminatoriu” al fanilor în timpul meciurilor din Liga Națiunilor împotriva Greciei (1-2) și Olandei (1-2) de la Belgrad, a anunțat vineri UEFA, potrivit News.ro.

Organismul de Control, Etică și Disciplină (CEDB) al UEFA a amendat, de asemenea, Federația Sârbă de Fotbal cu 22.500 de euro pentru „transmiterea de mesaje incompatibile cu un eveniment sportiv”, 2.000 de euro pentru aprinderea de materiale pirotehnice și 15.000 de euro pentru invadarea terenului în timpul ambelor meciuri.

Într-un caz separat privind înfrângerea împotriva echipei Oranje din 4 octombrie, UEFA a amendat Federația Sârbă de Fotbal cu 20.000 de euro și i-a interzis să vândă bilete suporterilor săi pentru un meci în deplasare. Această sancțiune este suspendată pentru doi ani.

Serbia a fost, de asemenea, amendată cu încă 20.000 de euro pentru transmiterea unui mesaj incompatibil cu un eveniment sportiv în timpul meciului respectiv.

Kosovo și Croația amendate

Kosovo a primit noi sancțiuni, fiind amendată cu 15.000 de euro pentru afișarea „unui mesaj incompatibil cu un eveniment sportiv” și încă 20.000 de euro pentru „comportament rasist și discriminatoriu” al suporterilor săi în timpul înfrângerii de luna trecută cu 3-1 în fața Austriei în Liga Națiunilor.

UEFA a emis, de asemenea, o interdicție cu suspendare de doi ani pentru Kosovo de a vinde bilete în deplasare fanilor săi.

În cele din urmă, Croația a fost amendată cu 20.000 de euro și i s-a interzis, cu suspendare de doi ani, vânzarea de bilete în deplasare fanilor săi după „comportamentul rasist și discriminatoriu” al suporterilor săi în timpul înfrângerii grele cu 4-1 în fața Spaniei la Sevilla.