România ratează Euro 2020. A fost învinsă cu 2-1 de Islanda în semifinalele play-off-ului

×
Codul embed a fost copiat

Reprezentativa de fotbal a României ratează calificarea în finala play-off-ului EURO 2020, după ce a pierdut, cu 1-2, meciul cu selecționata Islandei, din semifinala barajului de calificare, partidă transmisă LIVE pe Pro TV.

Islanda va juca, la 12 noiembrie, în deplasare, cu Ungaria, pentru un loc la Euro-2020.

Play-off-ul pentru Euro-2020 ar fi trebuit să se joace în martie, dar a fost amânat pentru această toamnă, din cauza pandemiei de coronavirus.

Turneul final, de asemenea amânat din cauza coronaviruslui, se va desfăura, între 11 iunie şi iulie 2021, în 12 oraşe, între care se numără şi Bucureştiul.

Desfășurarea LIVE TEXT a meciului:

Citește și
Austria - România, scor 2-3, în Liga Națiunilor
Victorie pentru România, scor 3-2, în meciul cu Austria din Liga Națiunilor. Elevii lui Rădoi ocupă primul loc în grupă

Minutul 90: FINAL DE MECI. România pierde, cu 1-2, întâlnirea cu Islanda și șansa de a fi prezentă la Euro 2020.

Minutul 80: O nouă fază controversată. România cere din nou penalti, după ce mingea trimisă de Iancu îl lovește în cot pe același Ragnar Sigurdsson. Skomina lasă însă jocul să continue.

Minutul 63: Maxim transformă lovitura de la 11 metri, România reducând din diferență, scor 2-1.

Minutul 62: Arbitrul dictează lovitură de la 11, după ce un jucător islandez l-a faultat pe Burcă în careu, deși nu avea mingea. 

La o lovitură liberă executată de Ianis Hagi, intrat la pauză, Burcă a fost faultat în careu de Ragnar Sigurdsson, dar arbitrul Skomina a lăsat jocul să continue. Atenţionat din camera VAR, arbiturl Skomina a dictat penalti, după ce a urmărit mult timp reluările fazei.

Minutul 57: Tătărușanu salvează poarta României, respingând un șut al lui Traustason scapă singur.

Minutul 51: Islanda domină în continuare partida, și după pauză, deși Mirel Rădoi a făcut trei schimbări: Ianis Hagi, Iancu și Pușcaș i-au înlocuit pe Mitriță, Deac și Alibec.

Minutul 45: România este condusă la pauză cu 2-0. 

Minutul 35: Islanda își mărește avantajul pe tabela de marcaj. Gylfi Sigurdsson înscrie din nou, scor 2-0.

Minutul 27: Islanda marcheză din nou, prin Finnbogason, dintr-o situație de unu contra unu cu portarul, dar reușita lui este anulată pe motiv de ofsaid.

Minutul 22: Gylfi Sigurdsson este cel mai periculos jucător al Islandei. Îl pune la încercare încă o dată pe Tătărușanu, dar noul portar al lui AC Milan își salvează echipa

Minutul 16: Gol pentru Islanda în meciul cu România. Gylfi Sigurdsson îl învinge pe Tătărușanu, scor 1-0.

Minutul 14: Stanciu creează o nouă fază periculoasă, dar mingea este deviată.

Minutul 7: Meci disputat la Reykjavik încă din primele minute. Stanciu trimite primul șut spre poartă în minutul 7.  

Minutul 1: Meciul a început

 Meciul are loc pe stadionul național Laugardalsvöllur, din capitala Islandei, Reykjavik.

Partida Islanda - România, transmisă LIVE de Pro TV, reprezintă și o confruntare a fiilor de foști fotbaliști, scrie site-ul frf.ro.

Potrivit sursei citate, în meciul Islanda - România de joi vor juca fii a doi fotbaliști islandezi și a fostului internațional Gheorghe Hagi, care au evoluat, pe 9 octombrie 1996, în preliminariile Campionatului Mondial din 1998.

Islanda - România, în barajul de calificare la Euro 2020. Rădoi a anunțat echipa de start

 

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat echipa României pentru meciul cu Islanda, de la Reykjavik, din semifinalele barajului de calificare la Euro-2020. Fundaşul stânga portughez Mario Camora este primul străin care va juca în reprezentativă română.

Cei 11 jucători români care vor intra pe teren sunt următorii: Tătăruşanu - Manea, Burcă, Bălaşa, Camora - Stanciu, Creţu, Maxim - Deac, Alibec, Maxim.

Islanda va evolua cu următoarea formaţie, anunţată de selecţionerul Erik Hamren: Halldorsson - Palsson, R. Sigurdsson, Arnason, Magnusson - Traustason, Gunnarsson, Bjarnason, Gudmundsson - G. Sigurdsson, Finnbogason.

Islanda - România, în barajul de calificare la Euro 2020. România nu a pierdut niciun meci pe 8 octombrie

 

Site-ul frf.ro scrie, de asemenea, că din 1922 până azi, echipa națională a României a disputat 9 partide pe data de 8 octombrie, când are loc meciul cu Islanda în semifinala barajului pentru EURO. Statisticile arată că tricolorii nu au pierdut vreodată în această zi din calendar.

Islanda - România, în barajul de calificare la Euro 2020. Membru al delegației României, depistat cu Covid-19

 

Federația Română de Fotbal a anunțat, miercuri seară, că un membru al delegaţiei echipei naţionalei a României, care a plecat în Islanda, pentru meciul de joi, din barajul de calificare la Euro 2021, a fost depistat pozitiv cu Covid-19. 

FRF informează, miercuri seară, într-un comunicat, că un membru al delegației a fost depistat pozitiv cu Covid-19, în urma testelor efectuate la sosirea pe aeroport în Islanda.

Federaţia Română de Fotbal anunţă însă în comunicatul de pe site-ul său oficial că toţi jucătorii şi membrii staff-ului tehnic au fost testaţi negativ.

"După o aşteptare nejustificat de lungă, am primit fiecare prin SMS, rezultatele testării COVID efectuate aseară, la intrarea în Islanda, pe aeroport: toţi 'tricolorii' şi membrii staff-ului tehnic sunt negativi. A fost primit un singur rezultat pozitiv, în rândul membrilor delegaţiei, acesta nefăcând parte din staff-ul echipei naţionale şi nefiind contact direct cu jucătorii. Este asimptomatic. Nu a locuit în cantonamentul de la Mogoşoaia şi a fost testat negativ la toate testările anterioare deplasării în Islanda. Tocmai de aceea, va fi retestat în această seară, pentru a fi evitat un rezultat fals pozitiv", informează FRF.

Acesta este al doilea caz de coronavirus din cadrul delegaţiei echipei naţionale, miercuri FRF anunţând că în urma testelor pentru COVID-19 efectuate luni a fost depistat un caz pozitiv în "staff-ul auxiliar".

Islanda - România, în barajul de calificare la Euro 2020. Mirel Rădoi: Suntem pozitivi

 

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că toși jucătorii sunt pozitivi înaintea întâlnirii cu Islanda.

”Sunt toţi jucătorii valabili pentru antrenament. Toţi jucătorii sunt la fel de conectaţi, suntem pozitivi, suntem încrezători, toţi băieţii au reacţionat foarte bine. E clar că mâine seară va fi o partidă dificilă şi aici m-aş referi puţin la banca tehnică, un antrenor care s-a apucat de fotbal atunci când eu m-am născut. A fost 7 ani la naţionala Suediei. Islanda e echipa gazdă şi are un avantaj şi pe banca tehnică are avantaj tot Islanda. E un antrenor cu mare experienţă, cu mare personalitate, care îşi arată la fiecare meci capacităţile tactice. În momentul de faţă competitivitatea între jucători pe posturi este foarte ridicată”, a spus Rădoi.

El a precizat că în acest moment are în cap probabil 50 la sută din echipa de start de joi. “Avem mai multe planuri de joc, vom aborda într-un fel meciul, dar trebuie să ne gândim că este şi o partidă de 120 de minute”, a mai afirmat tehnicianul. .

Islanda - România, în barajul de calificare la Euro 2020. Lotul convocat de Mirel Rădoi

 

Lotul convocat de selecţionerul Mirel Rădoi pentru meciul Ilsnda - România, din barajul de calificare pentru Campionatul European de fotbal din 2021, este următorul:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia), David Lazar (Astra).

Fundaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia), Andrei Burcă (CFR Cluj), Cristian Manea (CFR Cuj), Dragoş Grigore (Ludogorets/Bulgaria), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia), Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova), Mario Camora (CFR Cluj).

Mijlocaşi: Alexandru Creţu (NK Maribor/Slovenia), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia), Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanţa), Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Mitriţă (New York City FC/SUA), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia).

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets/Bulgaria), Denis Alibec (Astra), George Puşcaş (Reading/Anglia).

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia.

În cazul unui succes în Islanda, reprezentativa României va disputa pe 12 noiembrie, în deplasare, finala play-off-ului EURO 2021, cu Bulgaria sau Ungaria.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Islanda închide barurile şi limitează adunările în contextul creşterii numărului de cazuri de Covid-19
Islanda închide barurile şi limitează adunările în contextul creşterii numărului de cazuri de Covid-19

Islanda va introduce, începând de luni, restricţii mai stricte asociate noului coronavirus, ca răspuns la o creştere a numărului de cazuri de infectare. Printre măsurile ce vor fi luate se numără limitarea adunărilor publice şi închiderea barurilor.

Victorie pentru România, scor 3-2, în meciul cu Austria din Liga Națiunilor. Elevii lui Rădoi ocupă primul loc în grupă
Victorie pentru România, scor 3-2, în meciul cu Austria din Liga Națiunilor. Elevii lui Rădoi ocupă primul loc în grupă

Reprezentativa României a învins, luni seară, la Klagenfurt, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor.

România - Irlanda de Nord, 1-1. Tricolorii ratează dramatic victoria în primul meci din noua ediție a Ligii Națiunilor
România - Irlanda de Nord, 1-1. Tricolorii ratează dramatic victoria în primul meci din noua ediție a Ligii Națiunilor

Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Irlandei de Nord, 1-1 (1-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa 1 din Liga B a Ligii Naţiunilor, la debutul lui Mirel Rădoi ca selecţioner.

Mirel Rădoi și Adrian Mutu debutează vineri ca antrenori ai echipelor naționale, în direct, la PRO TV!
Mirel Rădoi și Adrian Mutu debutează vineri ca antrenori ai echipelor naționale, în direct, la PRO TV!

Momentul așteptat de toți suporterii naționalei a sosit: vineri seară, de la ora 21:45, Mirel Rădoi va debuta pe banca echipei României în primul meci din grupa 1 a Ligii B din Liga Națiunilor.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.