Halep a invins-o pe Pironkova si s-a calificat in sferturile turneului Premier de la Eastbourne. Cand ar putea juca din nou

61890755

Simona Halep, cap de serie numarul 2, a invins-o, joi, cu scorul de 6-7 (6), 7-6 (4), 7-5, pe bulgaroaica Tvetana Pironkova, locul 149 WTA, ajunsa pe tabloul principal ca lucky loser, calificandu-se in sferturile de finala ale turneului de la Eastbourne.

Partida a fost oprita, miercuri, din cauza ploii, la scorul de scorul de 7-6 (6), 2-1, 40-30, pentru jucatoarea bulgara. Cu o evolutie stearsa, fara rabdare si concentrare, Halep risipise pana sa inceapa ploaia sapte mingi de set, potrivit news.ro.

Joi, sportiva romana a intrat cu o alta atitudine pe teren. A jucat mai motivata, mai calma, a facut mai mult efort, a fost agresiva, a trimis mingea pe marginile terenului, punandu-si adversara sub presiune.

La reluarea meciului, pe serviciul rivalei, Halep a avut o minge de rebreak si de egalare la 2, dar bulgaroaica a anulat-o si s-a desprins la 3-1. A urmat o serie de patru ghemuri castigate la rand de romanca, astfel ca scorul a devenit 5-3. Insa ea nu a concretizat avantajul break-ului, pentru ca Pironkova nu a cedat si cu un joc defensiv foarte bun, a trimis mereu mingea inapoi, iar Halep a gresit destul de mult.

Semifinalista la Wimbledon in 2010, Pironkova a egalat la 5, apoi s-a ajuns din nou in tie-break. De data aceasta, Halep nu a mai ratat setul, pe care l-a castigat cu 7-6 (7-4), dupa 46 de minute jucate joi.

Decisivul a continuat in aceeasi nota de echilibru. Ghemurile au fost lungi, la fel schimburile de mingi, cele doua jucatoare muncind mult pentru fiecare punct. Pironkova, fosta ocupanta a locului 31 mondial, si-a continuat evolutia consistenta si a reusit prima break-ul la 3-2 pentru ea, dar nu l-a consolidat cu serviciul. Halep a facut rebreak si a egalat la 4. La 5-5, a venit randul Simonei Halep sa se desprinda pe serviciul adversarei. Apoi romanca a servit pentru set si l-a inchis cu 7-5, dupa doua ore si 40 de minute, timp total de joc.

In finalul acestui meci, Halep a parut ca acuza probleme la glezna la care s-a accidentat la Roma.

In sferturi, Halep va evolua cu daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA si cap de serie numarul 6. Scorul partidelor directe este 2-2, dar ele nu s-au mai intalnit din 2015. Probabil, acaesta partida se va disputa tot joi.

Calificarea in sferturi este recompensata cu un premiu de 18.940 de doalri si cu 100 de puncte WTA.

In functie de rezultatele Simonei Halep si de cele ale germanei Angelique Kerber la acest turneu, romanca poate urca in premiera pe locul I WTA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61892456
Jucatoare de tenis, amenintata si injurata de un parior dupa un meci pierdut: "Sper ca te va ucide cineva cu doua gloante"

Jucatoarea olandeza de tenis Richel Hogenkamp, in varsta de 25 de ani, locul 100 WTA, a fost amenintata si injurata intr-un mesaj de un parior.

61890755
Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Birmingham

Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul doi mondial, nu va mai participa la turneul WTA pe iarba de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii de 819.940 dolari, care se va desfasura in perioada 19-25 iunie, potrivit Agerpres.ro.

61891690
Cristiano Ronaldo, pus oficial sub acuzare pentru evaziune fiscala. Fotbalistul ar datora 15 milioane de euro fiscului

Lui Cristiano Ronaldo nu-i merg toate snur in viata. Desi a fost declarat recent cel mai bine platit sportiv al anului, portughezul a fost pus oficial sub acuzare pentru evaziune fiscala.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.