„Nu lovi niciodată pe cineva când este la pământ. Viața are un mod ciudat de a răsturna situațiile și un mod și mai ciudat de a scoate la iveală diferența dintre un accident și o alegere personală”, a scris românca în vârstă de 33 de ani, câștigătoare a 24 de titluri pe circuitul feminin, într-un story de pe Instagram, scrie lefigaro.fr, citează News.ro.
Simona Halep își amintește că a fost ținta jucătorului atunci când, în 2022, Agenția pentru Integritate în Tenis a anunțat suspendarea ei în urma unui rezultat pozitiv la un control antidoping în timpul US Open. Jucătoarea a fost îndepărtată de pe terenuri timp de patru ani, înainte ca suspendarea ei să fie redusă la nouă luni, după ce a apelat la Tribunalul Arbitral al Sportului.
La acea vreme, Kyrgios nu s-a ferit să comenteze fără menajamente acest caz. „Eu mă hrănesc cu banane și Coca-Cola în meciurile de 5 seturi. Iar palmaresul meu în astfel de meciuri vorbește de la sine. Poate că jucătorii ar trebui pur și simplu să înceteze să mai spună prostii, să se uite în oglindă la sfârșitul zilei și să-și spună: «Da, m-am descurcat bine. Nu e mare filozofie»”, a scris australianul pe rețelele sociale, în timp ce Halep susținea că nu a consumat intenționat niciun produs interzis.
Kyrgios l-a criticat pe Sinner după ce a fost depistat pozitiv
Finalistul turneului de la Wimbledon din 2022, care „își asumă întreaga responsabilitate” pentru acest rezultat pozitiv la controlul antidoping, l-a criticat și pe Jannik Sinner atunci când acesta a fost depistat pozitiv la un steroid anabolizant în 2025, ceea ce a dus la o suspendare de trei luni.
Jucătorul italian a afirmat că un rezultat pozitiv se datora unei contaminări accidentale. „O zi tristă pentru tenis. Nu există echitate în acest sport. Este ridicol, fie că este vorba de un accident sau de un act premeditat. Dacă ești depistat pozitiv de două ori la o substanță interzisă (un steroid)... ar trebui să fii suspendat doi ani. Performanțele tale au fost îmbunătățite. Cremă de masaj? Ce prostie!”, a declarat Kyrgios, care fusese întrebat despre posibilitatea de a face pereche la dublu cu Sinner.
„Joc doar cu jucători curați”, a răspuns el.