Gianni Infantino locuieşte într-un apartament luxos în Elveţia. La ce sumă se ridică chiria plătită de FIFA

62484724
Profimedia

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a câştigat un salariu de 4,137 milioane de franci elveţieni (4,35 milioane de euro, din care 1,74 milioane de euro prime) în 2023.

Potrivit raportului anual al organismului internaţional, care reiterează „angajamentul său statutar pentru o mai mare transparenţă”, relatează lequipe.fr.

FIFA, pe de altă parte, este mai secretoasă cu privire la alte beneficii financiare primite de preşedintele său.

Publicaţia elveţiană Blick a dezvăluit că Infantino are un apartament luxos la ultimul etaj al unui imobil de lux, cu o terasă imensă cu vedere la lacul Zug (între Lucerna şi Zurich), al cărui cost lunar (7 950 de franci elveţieni, adică 8 370 de euro) este plătit de FIFA.

Potrivit Blick, contractul a fost semnat de şeful resurselor umane şi de directorul juridic al FIFA, care au precizat că toate remuneraţiile preşedintelui său sunt reglementate prin contract şi stabilite de un comitet independent. „Acest lucru este în conformitate cu pachetul standard de remunerare pentru directorii executivi în multe organizaţii din Elveţia”, a explicat un purtător de cuvânt.

În noiembrie 2022, SonntagsZeitung scria că preşedintele ocupat al FIFA, care are şi o casă în Qatar, şi-a mutat domiciliul elveţian din Küsnacht în cantonul Zug, reducându-şi astfel la jumătate factura fiscală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62483999
Unul dintre cele mai spectaculoase sporturi din lume, exclusiv și LIVE pe VOYO. Topul salariilor din fotbalul american

VOYO va transmite în exclusivitate, timp de trei sezoane, meciurile din The National Football League (NFL).  

62483539
A murit celebrul atlet Otis Davis. Americanul a fost dublu campion olimpic

Americanul Otis Davis, dublu campion olimpic, a murit, sâmbătă, la vârsta de 92 de ani, a anunţat, marţi, Federaţia Internaţională de Atletism (World Athletics), scrie site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.

62483038
”Odihnește-te în pace, nea Gigi” Mulțescu. FRF anunţă un moment de reculegere în memoria fostului sportiv

FRF anunţă că la meciurile rămase de disputat în această etapă se va ţine un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Mulţescu, care a murit duminică, la 72 de ani.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.