Fostul doctor al lui Maradona a afirmat că el ar fi putut fi salvat: „Acțiunile medicale au fost foarte proaste”

62172386
Shutterstock

Fostul doctor al legendei argentiniene Maradona a afirmat că el ar fi putut fi salvat.

Doctorul Alfredo Cahe, fostul medic al legendei argentiniene Diego Armando Maradona, a afirmat, marţi, că fostul fotbalist, decedat pe 25 noiembrie, „ar fi putut fi salvat", criticând în acelaşi timp procedurile echipei medicale care se ocupa de sănătatea sa, informează agenţia EFE.

„Nu am nicio îndoială că toate acţiunile medicale au fost proaste, foarte proaste. Ar putea da impresia că nu sunt doctori", a declarat Cahe pentru presă.

„Eu cred că putea fi salvat", a adăugat Cahe, care a insistat asupra faptului că toate patologiile de care suferea Maradona puteau fi tratate mai bine, potrivit Agerpres.

„Totul se putea trata. Cardiomegalia de care suferea, creşterea în volum a inimii, se putea trata. Problemele cardiace se puteau trata. Totul se putea trata", a mai spus medicul.

Cahe, care a fost medicul lui Maradona timp de 30 de ani, a criticat, de asemenea, locul ales pentru recuperarea fostului decar al Argentinei după intervenţia chirurgicală pe creier la care fusese supus înainte de a muri.

Ultima dată când doctorul Cahe a luat legătura cu Maradona a fost când acesta s-a aflat internat într-o clinică din La Plata, unde a avut un schimb de opinii cu echipa medicală de acolo.

„Un psiholog m-a sunat şi m-a întrebat cu ce medicamente l-am tratat pe Maradona la ultima internare şi când i-am dat lista de medicamente, a tăcut şi subiectul s-a încheiat", a mai spus Cahe, care a adăugat că a purtat o dată o discuţie cu doctorul Leopolodo Luque, care este anchetat pentru neglijenţă în cazul morţii lui Maradona, dar nu a primit niciuna din informaţiile solicitate de la acesta.

„L-am întrebat pe Luque trei sau patru lucruri importante. Eu ştiam că Diego pierduse sânge prin scaun, din zona anală, şi am întrebat dacă acea zonă a fost investigată, dar mi-a răspuns monosilabic", a adăugat Cahe.

Diego Maradona, căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit titlul mondial în 1986, a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62172229
Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, s-a infectat cu noul coronavirus
Florentino Perez, preşedintele clubului de fotbal Real Madrid, s-a infectat cu SARS-CoV-2, dar este asimptomatic, a anunţat clubul spaniol.
62167785
Organizatori: Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc indiferent de evoluţia situaţiei pandemiei de coronavirus
Japonia va organiza Jocurile Olimpice în vara acestui an (23 iulie - 8 august) indiferent de evoluţia situaţiei pandemiei de coronavirus, a anunţat preşedintele comitetului Tokyo-2020, Yoshiro Mori, citat de Reuters.
62172050
Debut cu dreptul pentru Halep, în primul turneu din 2021. Românca a învins-o pe rusoaica Potapova
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul doi WTA, a câştigat primul său meci oficial din 2021, cu 6-4, 6-4 în faţa rusoaicei Anastasia Potapova, luni, în runda a doua a turneului Gippsland Trophy (WTA 500) de la Melbourne.