Exact de ziua sa, Mbappe a egalat recordul lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid: ”A fost idolul meu”

62600714
Getty

Atacantul francez Kylian Mbappe a marcat al 59-lea său gol pentru Real Madrid în 2025, sâmbătă seara, în cursul meciului câştigat cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Sevilla FC.

El a egalat astfel recordul stabilit de portughezul Cristiano Ronaldo, care a înscris acelaşi număr de goluri pe parcursul unui an calendaristic (2013) pentru echipa din capitala Spaniei.

Mbappe, care a împlinit sâmbătă 27 de ani, a transformat un penalty provocat de brazilianul Rodrygo în minutul 86, după ce englezul Jude Bellingham reuşise să deschidă scorul în prima repriză (38).

"Este o zi specială, pentru că este ziua mea de naştere. Obiectivul a fost să încheiem anul într-o notă pozitivă, iar atingerea acestui record este ceva cu adevărat incredibil. Să-l egalez pe Cristiano, idolul meu, cel mai bun jucător din istoria lui Real Madrid şi o legendă mondială, este o onoare pentru mine", a declarat vedeta franceză pentru Real Madrid TV, potrivit Agerpres.

Căpitanul selecţionatei Franţei, al cărui dormitor din copilărie era acoperit cu postere cu "CR7", i-a adus un omagiu idolului său sărbătorind marcarea golului cu emblematicul "Siuu" al superstarului portughez.

"Am vrut să-i transmit un salut, pentru că a fost întotdeauna bun cu mine. Această celebrare a fost pentru el. În mod normal, am şi eu propriul mod în care sărbătoresc golurile, dar am vrut să împărtăşesc asta cu el astăzi. A fost idolul meu când eram copil, am o relaţie foarte bună cu el, este un prieten acum", a mai spus atacantul francez.

Mbappe, care a avut un început de sezon excepţional alături de o echipă inconsistentă a lui Real Madrid, a marcat până în prezent 73 de goluri în 83 de meciuri în tricoul "blanco", fiind încă o distanţă uriaşă de Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria lui Real Madrid, cu 450 de goluri în 438 de meciuri.

În urma succesului de sâmbătă, Real Madrid s-a apropiat la un singur punct de liderul FC Barcelona, care va juca duminică în deplasare cu Villarreal.

Rezultate înregistrate în etapa a 17-a a campionatului Spaniei:
Vineri
Valencia CF - Mallorca 1-1
Au marcat: Duro (52), respectiv Costa (23).

Sâmbătă
Real Oviedo - Celta Vigo 0-0
Ionuţ Radu a fost integralist la Celta, în timp ce Horaţiu Moldovan a fost rezervă la Oviedo.

Levante - Real Sociedad 1-1
Au marcat: De La Fuente (90+4 - penalty), respectiv Kubo (45+1).

Osasuna Pamplona - Deportivo Alvaes 3-0
Au marcat: (72, 81 - penalty), Garcia (90+3).

Real Madrid - Sevilla FC 2-0
Au marcat: Bellingham (38), Mbappe (86 - penalty).

Duminică sunt programate meciurile Girona - Atletico Madrid, Villarreal - FC Barcelona, Elche - Rayo Vallecano şi Betis Sevilla - Getafe, în timp ce luni urmează să se dispute partida Athletic Bilbao - Espanyol Barcelona.

Clasament:
1. FC Barcelona 43 puncte
2. Real Madrid 42
3. Villarreal 35
4. Atletico Madrid 34
5. Espanyol Barcelona 30
6. Betis Sevilla 25
7. Celta Vigo 23

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62600664
Ionuț Radu, al treilea meci consecutiv fără gol primit în campionatul Spaniei, după remiza cu Real Oviedo

Celta Vigo, echipa portarului român Ionuţ Radu, a terminat la egalitate în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Real Oviedo, într-un meci din etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat sâmbătă.

62600606
Reacția lui Cristi Chivu, după ce echipa sa a ratat 3 penaltiuri și a fost eliminată din Supercupa Italiei: ”Nu am regrete”

Echipa italiană Bologna a învins vineri seara, la Riad, formaţia Inter Milano, antrenată de Cristi Chivu, după loviturile de departajare, scor 3-2. Nerazzurii au ratat trei penaltiuri, faţă de doar două ale adversarilor.  

62573402
Armata cere oficial FIFA și UEFA să excludă toate echipele românești și naționala de fotbal din competițiile internaționale

CSA Steaua a cerut în mod oficial FIFA și UEFA să excludă toate echipele românești și naționala de fotbal din competițiile internaționale, întrucât Federația Română de Fotbal ar activa în mod ilegal.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.