Cum a fost primită acasă, la Onești, Mihaela Valentina Cambei, vicecampioana la haltere, de la JO 2024. „Am făcut un efort”

×
Publicitate

Mihaela Cambei, sportiva care a adus României prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin, a fost primită ca o eroină la Onești, județul Bacău.

Sute de localnici și sportivi de la CSM Onești, clubul unde este legitimată, au ieșit în stradă și au întâmpinat-o cu aplauze. Campioana și părinții ei au fost copleșiți de emoție.

Sportiva care a câştigat medalia de argint la haltere, la Jocurile Olimpice de la Paris, și-a făcut apariția într-o mașină retro, decapotabilă. Drumul i-a fost deschis de Poliția Locală.

Campioana a fost vizibil emoţionată pe toată durata ceremoniei.

Mihaela Cambei, medaliată cu argint JO Paris 2024: „Emoţiile încă nu s-au terminat pentru că se ţin lanţ din cauza surprizelor. Cred că abia după 1 o să mă simt şi eu eliberată.
Reporter: „Ce o să faci în vacanţă?
Mihaela Cambei, medaliată cu argint JO Paris 2024: În primul rând o să stau cu familia după care o să merg la pescuit cu familia şi cam asta e relaxarea mea”.

Parinții sportivei au fost copleșiți de atenţia acordată fiicei lor.

Reporter: „Emoții?
Florin Cambei, tatăl sportivei: Am avut, vai Doamne. Pentru orice părinte ar fi greu.
Reporter: Când a început activitatea v-aţi gândit că se va ajunge aici?
Florin Cambei, tatăl sportivei: Sincer nu m-am gândit”.

Reporter: „Care sunt primele pofte pe care i le faceţi?
Maria Cambei, mama sportivei: Cartofi prăjiţi şi ciorba ei pe care o facem tot timpul în familie”.

Antrenorii şi sportivi de la clubul din Oneşti au întâmpinat-o cu flori. Pentru cei mici, Mihaela este acum un idol.

Vanesa Jufă, junioara gimnastică: „A câştigat multe medalii aurii şi argintii.
Reporter: Iţi doreşti să ajungi o campioană ca ea?
Vanesa Jufă, junioara gimnastică: Da, dar eu fac gimnastică”.

Cristina Maftei, antrenoarea sportivei: „Am făcut un efort. Eram în concediu la mare şi a trebuit să plec de dimineaţă să ajung aici şi după această ceremonie mă voi întoarce înapoi. Mihaela este ca şi copilul meu pentru că eu am descoperit-o”.

Alexandru Pădure, preşedintele Federaţiei Române de Haltere: „Este o medalie extraordinară care vine după mulţi ani de aşteptare”.

Mihaela Cambei a fost portdrapelul României la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62469478
Gheorghe Hagi a anunțat că vrea să plece de la Farul Constanța. ”Hagi s-a întors, mi-am făcut datoria”
Gheorghe Hagi, managerul şi acţionarul echipei Farul Constanţa, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că se gândeşte să renunţe la majoritatea acţiunilor deţinute în club.
62468840
Un fotbalist din Japonia a suferit o comoţie cerebrală, după ce a fost lovit în faţă de mingea şutată de un adversar. VIDEO
Fundaşul japonez Masato Morishige, în vârstă de 37 de ani, s-a prăbuşit pe teren după ce a fost lovit în maxilar de o minge.
62476194
Cristiano Ronaldo, gesturi critice la adresa coechipierilor, chiar pe teren. VIDEO
Cristiano Ronaldo a criticat dur atitudinea coechipierilor săi în timpul finalei Supercupei Arabiei Saudite de sâmbătă, după ce Al Nassr a pierdut, scor 1-4, în faţa celor de la Al Hilal.