Cele mai celebre cazuri de dopaj în sport. Unor sportivi le-au fost retrase titlurile sau chiar medaliile

sport
Getty

Sportul românesc s-a confruntat în ultima perioadă cu un imens caz de dopaj.

 

Este vorba despre cel în care este implicată jucatorea de tenis Simona Halep. Constănţeanca a fost recent acuzată de dopaj şi s-a decis suspendarea ei din toate competiţiile, scrie News.ro.

De-a lungul timpului însă, au fost foarte multe cazuri de dopaj. Sunt sportivi cărora le-au fost retrase titluri sau medalii şi care au primit suspendări, unele chiar permanente.

Adrian Mutu

Adrian Mutu a fost antrenor la Rapid Bucureşti, echipă care este prezentă în ofertă la multe case de pariuri din România şi nu numai. Înainte de asta însă, a avut o carieră de fotbalist extrem de tumultoasă şi este probabil cel mai celebru caz de dopaj de la noi.

În 2015 era dat afară de Chelsea după ce a fost găsit pozitiv cu cocaină la un test antidoping. A primit la acea vreme o pedeapsă de 7 luni de suspendare. Pe când era la Fiorentina el a fost suspendat din nou, timp de 9 luni, în 2010, fiind găsit pozitiv cu sibutramină.

Citește și
simona halep
Agenţia Naţională Anti-Doping a participat în calitate de observator la procesul Simonei Halep

Martina Hingis

Celebra jucătoare de tenis elveţiană Martina Hingis a fost prinsă dopată în anul 2007. Ea a fost testată pozitiv cu o substanţă care se numeşte benzoylecgonine şi care ar fi un derivat al cocainei. Judecătorii au dictat o suspendare de doi ani în cazul ei.

Nu ştim dacă a fost o coincidenţă sau nu, dar Hingis şi-a anunţat chiar în acea perioadă retragerea din tenis. Revine asupra deciziei în 2013 când alege să evolueze în probele de dublu şi câştigă numeroase turnee, inclusiv de Grand Slam.

Andre Agassi

O altă legendă a tenisului mondial, Andre Agassi şi-a pătat şi el cariera cu un caz de dopaj în care a fost implicat. Mai târziu a recunoscut că a folosit metamfetamină pentru a depăşi problemele personale şi profesionale pe care le-a avut la acea vreme.

Asta se întâmplă în anul 2017, el fiind judecat atunci de o comisie formată din experţi de la Agenţia Mondială Anti-Doping şi ATP. Chiar dacă el a negat atunci că ar fi folosit vreo substanţă, s-a dictat la momentul respectiv o suspendare de 3 luni pentru acesta.

Randy Barnes

Dacă nu ştii cine este, ei bine, acest american a fost un aruncător de greutăţi care în 1996 a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice. În 1990 el era suspendat pentru 27 de luni pentru că a fost testat pozitiv cu steroizi.

Nu s-a terminat aici pentru el întrucât 8 ani mai târziu primea o suspendare pe viaţă după ce a fost prins dopat cu o substanţă interzisă care se numeşte androstenediona. A pretins la momentul respectiv că el nu ştia că această substanţă era interzisă.

Ben Johnson

A fost unul dintre cele mai mari scandaluri de dopaj din istoria Jocurilor Olimpice. Sprinterul canadian concura la celebra probă de 100 de metri. El câştiga cursa de la Seoul şi stabilea un nou record mondial la acea vreme.

Ulterior însă, a fost testat pozitiv cu steroizi şi medalia de aur i-a fost retrasă. În mod ironic, aceasta a mers la marele său rival, americanul Carl Lewis. În 1991 revenea într-o cursă la Ontario, fiind puternic ovaţionat de publicul din ţara sa.

Marion Jones

Este o altă atletă care are în palmares trei medalii de aur şi două de bronz la Jocurile Olimpice din 2000. Toate aceste medalii obţinute la Sydney, Australia, i-au fost ulterior retrase după ce a recunoscut că a folosit steroizi.

Asta se întâmplă în 2007, când ea admitea totodată şi că a minţit agenţii federali. Rezultatul a fost că pe lângă faptul că a pierdut cele 5 medalii, a mai primit şi o sentinţă judecătorească prin care a fost condamnată la 6 luni de închisoare.

Sun Yang

Este probabil cel mai celebru caz de dopaj cu trimetazidina. Înotătorul chinez a fost găsit pozitiv cu această substanţă în anul 2014 şi a primit o suspendare de 3 luni. La vremea respectivă agenţia anti-doping din China a ţinut secret acest caz.

În 2018 acesta îi refuză pe oficialii de la anti-doping care voiau să plece de la el de acasă cu o mostră din sângele său. El mergea mai departe şi cerea unei persoane din anturajul său să distrugă mostra respectivă. A fost apoi descalificat de la Jocurile Olimpice din 2020.

Maria Sharapova

Frumoasa din tenis, Maria Sharapova are şi ea o pată pe carieră din cauza unui scandal de dopaj în care a fost implicată. Se întâmpla asta în 2016, când la Australian Open pica la testul anti-doping făcut de cei de la WADA.

Testul a ieşit pozitiv la meldonium, substanţă pe care mulţi sportivi din fostul URSS se pare că o foloseau. A primit în primă fază o suspendare de 2 ani, dar sentinţa i-a fost mai apoi redusă la 15 luni după ce s-a aflat că nu a luat acea substanţă intenţionat.

Justin Gatlin

Este fără doar şi poate unul dintre cei mai controversaţi atleţi. În 2001 a fost testat pozitiv cu amfetamină şi suspendat pentru doi ani. Sprinterul american revine mai apoi şi câştigă medalia de aur la 100 de metri.

În 2006 însă este din nou găsit pozitiv la un test anti-doping din care rezultă că ar fi folosit testosteron. Pentru această „boacănă” să îi spunem aşa, acesta a primit o suspendare de 8 ani, care mai apoi a fost redusă la 4 ani, la sfârşitul anului 2007.

Lance Armstrong

Cu siguranţă cel mai cunoscut caz de dopaj din istoria sportului este cel al lui Lance Armstrong. Este o legendă în ciclism, el câştigând de 7 ori Turul Franţei şi este de notorietate şi lupta pe care a câştigat-o cu cancerul.

Viaţa lui s-a schimbat radical în anul 2012. A trebuit să facă faţă acuzaţiilor conform cărora ar fi folosit substanţe interzise şi că ar fi făcut transfuzii ilegale cu sânge. Rezultatul a fost unul extrem de drastic pentru că a primit o suspendare pe viaţă.

Andreea Răducan

La Olimpiada de la Sydney din 2000, cu o noapte înainte de concurs ea a luat două pilule de Nurofen. Astfel, a fost depistată pozitiv la pseudoefedrina şi a pierdut medalia de aur de la individual compus.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”
FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”
Citește și...
Simona Halep se află pe entry list la US Open. Organizatorii au menționat suspendarea ei
Simona Halep se află pe entry list la US Open. Organizatorii au menționat suspendarea ei

Simona Halep, locul 55 WTA, suspendată provizoriu pentru dopaj, se află pe entry list la ediţia din acest an a US Open.

 

Agenţia Naţională Anti-Doping a participat în calitate de observator la procesul Simonei Halep
Agenţia Naţională Anti-Doping a participat în calitate de observator la procesul Simonei Halep

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) anunţă că, în contextul procesului de gestionare a cazului sportivei Simona Halep, a participat la şedinţele desfăşurate în zilele de 28 şi 29 iunie.

Simona Halep a fost audiată la Londra în procesul de dopaj. Când va afla verdictul
Simona Halep a fost audiată la Londra în procesul de dopaj. Când va afla verdictul

Simona Halep va afla în curând dacă se va putea întoarce în circuitul tenisului de performanță.

Răsturnare de situație în cazul de dopaj al Simonei Halep:
Răsturnare de situație în cazul de dopaj al Simonei Halep: "Pașaportul ei biologic este complet normal"

Suspendată provizoriu, după ce a fost depistată dopată cu roxadustat, Simona Halep, 31 de ani, a mai primit o lovitură. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că în pașaportul său biologic au fost identificate nereguli.

INTERVIU | Gică Hagi nu exclude o ofertă din străinătate, “dacă e foarte tentantă”. Mesaj important pentru Halep
INTERVIU | Gică Hagi nu exclude o ofertă din străinătate, “dacă e foarte tentantă”. Mesaj important pentru Halep

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru știrileprotv.ro, Gheorghe Hagi a dezvăluit că nu exclude varianta de a pleca la o echipă din afara granițelor României, și a spus în ce condiții s-ar putea realiza acest lucru.

Recomandări
USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete
USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete

Liderii USR, în frunte cu președintele acestui partid, Elena Lasconi, au plecat, miercuri, de la negocierile politice organizate la Palatul Victoria, pentru formarea unei coaliții în Parlament, care să susțină viitorul Guvern.

Ministrul de Finanțe, întrebat dacă sunt bani pentru majorări de pensii și salarii în 2025: ”Așteptați ordonanța trenuleț”
Ministrul de Finanțe, întrebat dacă sunt bani pentru majorări de pensii și salarii în 2025: ”Așteptați ordonanța trenuleț”

Noul Guvern ar putea fi învestit la începutul săptămânii viitoare, au declarat pentru ȘtirileProTV surse guvernamentale. De asemenea, noul Executiv va da ”ordonanța-trenuleț” privind modificările fiscale care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025.  

„Topul realizărilor”. Cu ce s-a lăudat premierul Marcel Ciolacu în ultima sa ședință de Guvern cu „puteri depline”
„Topul realizărilor”. Cu ce s-a lăudat premierul Marcel Ciolacu în ultima sa ședință de Guvern cu „puteri depline”

Premierul Marcel Ciolacu a prezentat în ședința de Guvern de miercuri ”topul realizărilor guvernării”, în condițiile în care această ședință a fost ultima a Guvernului său ”cu puteri depline”, înaintea instalării noului Parlament.