Ce a spus Papa Francisc despre Maradona: ”Pe teren a fost un poet”. Mesajul ciudat al Suveranului Pontif

62166939
Getty

Papa Francisc a spus despre Maradona că a fost ”un poet” pe terenul de fotbal, dar și ”un om foarte fragil” în afara acestuia. Papa a transmis și un mesaj prin care îi roagă pe oameni să se roage pentru el.

Papa Francisc s-a referit la problema dopajului în sport, în cursul unui interviu difuzat sâmbătă de cotidianul italian Gazzetta dello Sport, în care i-a adus şi un omagiu celebrului său compatriot Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian, care a încetat din viaţă pe 25 decembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac.

"L-am întâlnit pe Diego Maradona cu ocazia unui Meci pentru Pace, în 2014. Îmi amintesc cu plăcere de tot ceea de Diego a făcut pentru Scholas Occurrentes, fundaţia care se ocupă de cei nevoiaşi în lumea întreagă. Pe teren a fost un poet, un mare campion care a adus bucurie pentru milioane de persoane, în Argentina şi la Napoli. Era însă şi un om foarte fragil", a spus Suveranul Pontif.

Conducătorul bisericii catolice a subliniat, cu această ocazie, că "dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este şi o scurtătură care anulează demnitatea".

 

”Rugați-vă pentru mine, vă rog, pentru ca să nu încetez să mă antrenez cu Dumnezeu”

 

"Niciun campion nu este construit în laborator. Uneori s-a întâmplat şi nu putem fi siguri că nu se va mai întâmpla, chiar dacă sperăm că nu. Însă timpul va scoate la lumină talentele originale de cele construite, iar un campion se naşte şi se întăreşte prin antrenamente. Talentul este un cadou primit, dar acest lucru nu este suficient: trebuie să lucrezi la el. Îmi amintesc de cei care aleargă pe distanţa de 100 m la olimpiadă: pentru acele foarte puţine secunde au nevoie de ani şi ani de antrenament, fără lumini aprinse. Din când în când citeam despre un mare campion care este primul venit la antrenamente şi ultimul care pleacă. Aceasta este mărturia că voinţa este mai puternică decât îndemânarea", a adăugat Papa Francisc.

Rugat să spună care este dorinţa sa pentru umanitate la începutul anului 2021, Suveranul Pontif a spus: "Dorinţa mea este foarte simplă, o spun cu cuvintele care le-am scris pe un tricou care mi-a fost oferit: ”Mai bine o înfrângere curată decât o victorie murdară”. Doresc acest lucru întregii lumi, nu doar sportului. Este cel mai frumos mod de a-ţi juca viaţa cu fruntea sus. Fie ca Dumnezeu să ne dea zile sfinte. Rugaţi-vă pentru mine, vă rog, pentru ca să nu încetez să mă antrenez cu Dumnezeu".

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62166932
România introduce de anul acesta tehnologia VAR. Anunțul Ligii Profesioniste de Fotbal
România ar putea avea din acest an tehnologia VAR la meciurile de fotbal, care va fi introdusă la câteva meciuri test înspre finalul sezonului, a anunțat secretarul general al LPF, Justin Ștefan.
62166839
Omar Elabdellaoui, de la Galatasaray, riscă să orbească după ce o petardă i-a explodat în mână
Omar Elabdellaoui, fotbalistul norvegian al echipei Galatasaray Istanbul, riscă să orbească după ce o petardă i-a explodat în mână în noaptea de Revelion, scrie presa internaţională.
62166733
Neymar, cercetat de procurori pentru o petrecere de Revelion cu 150 de invitați
Starul Neymar, de la PSG, a fost convocat de urgenţă de procurorii statului Rio de Janeiro pentru declaraţii despre organizarea unei petreceri de Anul Nou cu 150 de invitaţi, deşi reprezentantul fotbalistului a dezminţit organizarea acesteia.