„Îţi dau părul meu, dar nu-mi lua nimic altceva”. Povestea de luptă a Andreei, modelul care a învins cancerul

andreea moldovan
news.ro

”Lucram ca model. Aveam 30 de ani când am primit diagnosticul”, rememorează Andreea Moldovan momentul în care a aflat că are cancer, în urmă cu aproape cinci ani. Pe atunci era model de talie internaţională şi mergea peste tot în lume.  

Tânăra obişnuia să-şi facă controalele anuale, constând în autopalpare şi ecografie o dată pe an. Ştia de existenţa unor noduli care aparent nu ridicau probleme.

La un moment dat, însă, în decembrie 2020, la numai după câteva luni de la ultima ecografie, a simţit un nodul mărit.

Spune că a străbătut un drum anevoios până a ajuns la medicii de la Institutul Oncologic Bucureşti unde s-a operat şi a beneficiat şi de reconstrucţie mamară.

„Făceam controale regulat, anual, indiferent de locul în care eram în lume”

„Aveam 30 de ani când am primit diagnosticul şi a fost un pic un şoc, un pic... la început nu prea am fost luată în serios, pentru că eram tânără. ”Nu ai nimic, lasă că...”. Şi a fost un drum anevoios încercarea mea de a descoperi că e ceva acolo, până ce am ajuns în mâinile corecte, oameni care s-au ocupat realmente de mine şi chiar râdeam cu medicul chirurg, medicul Aniela Nodiţi, efectiv îmi aduc aminte la prima mea operaţie, eram în blocul operator şi am adormit cu dumneaei ţinându-mă de mână. Şi asta a cântărit fantastic de mult, nu pot să explic, ştiam că sunt pe mâini bune din punctul de vedere al echipei de chirurgi, dar partea asta empatică într-o situaţie de... vorbim de un cancer, cancer de sân, la o vârstă fragedă, cântăreşte fantastic de mult.

Citește și
vaccinare hpv
Tinerii de până la 26 de ani se pot vaccina gratuit anti-HPV, de astăzi. Câte femei mor zilnic de cancer de col uterin

Lucram ca model, am început să lucrez ca model de când eram în liceu, apoi am terminat facultatea, am zis ok, mă dedic câţiva ani, am plecat din ţară, aveam contracte în mai multe locuri, trăiam într-o valiză, cum îmi place mie să spun, şi a venit diagnosticul, a fost în pandemie, m-am întors acasă, chiar la momentul respectiv îmi spuneau prietenii: ”Măi, dar ai stat în Germania mulţi ani, de ce nu te duci să te tratezi acolo, ai stat în toate locurile, în vreo 11 ţări, de ce nu te duci în altă parte? Vă spun cu mâna pe inimă, am avut încredere 100%, am ştiut că aici chiar o să fiu tratată aşa cum trebuie şi am avut perfectă dreptate.

Făceam controale regulat, anual, indiferent de locul în care eram în lume, dacă se întâmpla să împlinesc anul de când am făcut ecografie de sân o făceam în ţara respectivă, de exemplu am făcut în Mexic, m-am dus la medic şi am făcut ecografie acolo, şi apoi când mă întorceam în ţară mergeam şi aici ca să fiu sigură, făcând controale regulate, aveam nişte noduli care nu puneau probleme, am făcut chiar în octombrie 2020 o ecografie care aparent a fost bună şi în decembrie am simţit un nodul”, a relatat tânăra pentru News.ro.

În urma investigaţiilor de specialitate, Andreea a aflat că are cancer pozitiv hormonal, cancerul de sân cu receptori hormonali pozitivi fiind una dintre cele mai frecvente şi tratabile forme de cancer mamar, boala răspunzând bine la terapiile hormonale.

„Lumea când aude de chimioterapie: ”Aoleu, o să mor!”. Şi nu e aşa”

„Eu mă palpam constant, ştiam care este structura şi textura pe care trebuie să o simt la sânii mei, inclusiv la axilă, şi când s-a schimbat ceva mi-am dat seama, ok, aici e ceva, trebuie investigat mai amănunţit. A fost un cancer pozitiv hormonal, carcinom invaziv, a fost localizat, ganglionii axilari nu au fost afectaţi, în schimb însă vasele sanguine şi limfatice din jur au avut nişte micro metastaze acolo, motiv pentru care a trebuit să fac chimioterapie după operaţie, chimioterapie care e aşa...lumea când aude de chimioterapie, ”Aoleu, o să mor!”. Şi nu e aşa, adică sunt atât de recunoscătoare că există tratamentul ăsta, că avem acces la el pentru că prin faptul că am locuit în atâtea locuri mi-am dat seama că sunt foarte mulţi oameni care nu au acces la tratamente, avem impresia că de fapt la noi e rău, că se poate mai bine, dar la noi e bine de fapt.

Oamenii când aud de chimioterapie pun egal sau cancer egal îţi pierzi părul. Asta este cumva chestia care cântăreşte cel mai mult. Dar nu aşa. Adică asta cântăreşte cel mai puţin. Dacă îţi cade părul, că nu de la toate tipurile de chimioterapie îţi cade părul, dacă îţi cade părul înseamnă că tratamentul funcţionează, poate fi văzut aşa”, a spus Andreea.

Pierderea părului, o provocare şi o suferinţă pentru foarte multe femei. Cum a procedat Andreea pentru a depăşi mai uşor această etapă care a apărut pe durata chimioterapiei? „Am zis ok, sunt chelioasă acum, nu am purtat perucă. Ok, nu am păr, şi ce dacă, ce se întâmplă cu asta?”.

„Eu am ales să nu mă leg de păr într-un mod emoţional, să fie o tragedie că îmi pierd părul, deşi eu, în atâţia ani de carieră ca model, părul meu conta foarte mult, tot timpul a trebuit să-mi păstrez look-ul, aveam părul foarte lung, am zis ok, mă detaşez treptat de el, când eram în investigaţii încă, nu ştiam ce tratament îmi trebuie, nu ştiam exact ce se întâmplă, am zis că încep să-l tai treptat, l-am tăiat treptat treptat şi am zis că vreau să mă tund la zero până să cadă, am zis că nu vreau să-l văd şi să-i dau o greutate pe care nu ar trebui să o aibă, din punctul meu de vedere. Am făcut o psihologie inversă acolo, am scăpat de părul de pe cap şi am lăsat păr pe braţe, pe picioare unde în mod normal nu vrem să-l vedem, că ăsta e trendul, şi am zis că vreau să-l văd cum cade din locuri unde nu vreau să am păr, şi a funcţionat fantastic, adică am zis ok, sunt chelioasă acum, nu am purtat perucă”.

”Îți dau părul și nu iei nimic altceva! Și așa a fost!”

”Mi s-a părut ceva cool, am făcut chimioterapie pe perioada iernii şi era frig, şi când ai părul foarte lung şi dintr-o dată nu-l mai ai ţi-e frig. Nu mi s-a părut nicio secundă ceva...da, ok, nu am păr, şi ce dacă, ce se întâmplă cu asta? O să fiu eu, la fel, cu aceeaşi atitudine şi mi s-a întâmplat de mai multe ori să mă oprească lumea pe stradă şi să-mi spună ”Ce bine-ţi stă!”. Ce frumos este să împărtăşim bunătate!

M-am ras pe toată perioada de chimioterapie, ultima dată când m-am ras a fost fix după ultima chimioterapie pentru că ăsta a fost deal-ul meu cu chimioterapia: ”Îţi dau părul şi nu iei nimic altceva! Şi aşa a fost!”, a povestit tânăra.

Operaţia de reconstrucţie mamară a fost făcută concomitent cu intervenţia chirurgicală şi ambele sunt decontate de stat. De asemenea, la o anumită distanţă de operaţie, Andreea a făcut încă o intervenţie de simetrizare a sânilor, decontată prin subprogramul de oncologie în spitalele care au chirurgie plastică. Andreea a ales să facă această intervenţie în sistem privat. După aceste etape, a început tratamentul hormonal, care durează 10 ani. Priveşte cu încredere spre viitor şi este convinsă că va tolera în continuare foarte bine tratamentul.

„Am făcut reconstrucţie, am mai făcut o ultimă operaţie şi am zis că e ultima pe viaţa asta, în care am făcut simetrizare, pentru că am avut mastectomie unilaterală, şi acum fac tratament hormonal pentru că am avut un cancer pozitiv hormonal, pe care, conform protocoalelor de acum, trebuie să-l fac zece ani. Deja au trecut trei ani de când l-am început şi sunt sigură că o să-l tolerez foarte bine şi o să pot să-l duc până la final”, declară Andreea Moldovan.

”Boala a făcut o reformă totală în viaţa mea”

”Au fost oameni foarte dragi pe care credeam că îi am lângă mine şi nu au putut să ducă şi s-au retras, a fost dureros, bineînţeles, dar au venit alţii cu o încărcătură fantastică. Imediat după ce am terminat chimioterapia, când eram complet chelioasă, fără gene, fără sprâncene, l-am cunoscut şi pe actualul meu logodnic, ne ştiam mai din timp dar nu ştia situaţia mea, ne-am reîntâlnit şi de data asta într-un mod amoros, relaţie care a venit în viaţa mea când eram în cel mai jos punct, cariera mea nu mai exista, eram foarte vulnerabilă pe toate părţile şi a fost acolo şi a zis ”Mergem împreună!”. Lucrurile au evoluat de la frumos la foarte frumos şi mi-am găsit partenerul pentru toată viaţa”, a explicat tânăra.

Sfatul Andreei pentru toate femeile: „Să vă faceţi ecografii la sân, anual. Cancerul nu este o sentinţă la moarte”

”Să vă faceţi ecografii la sân, anual, să vă ascultaţi corpul pentru că uneori se poate întâmpla ca dintr-o eroare să nu fie văzut nimic acolo, dar să fie ceva în neregulă cu tine, du-te şi investighează-te! În caz că vreodată se întâmplă să ajungă în situaţia mea, să înţeleagă faptul că nu este o sentinţă la moarte. Avem norocul de medici fantastici, de tratamente incredibile, apar altele de pe o zi pe alta, protocoalele se schimbă, cumva suntem norocoşi”, spune Andreea Moldovan.

În 2024 s-a înregistrat o creştere a cazurilor noi de cancer de sân, faţă de 2023. Au fost cu peste 2.500 mai multe cazuri diagnosticate

Conform datelor transmise la solicitarea News.ro de Institutul de Sănătate Publică, în 2023, conform datelor raportate spre DSP-uri de cabinetele private şi publice de oncologie din ţară, au fost diagnosticate în total 12.027 cazuri noi de cancer la sân.

Cele mai multe dintre cazuri au fost diagnosticate în marile oraşe, statistica putând fi pusă în legătură cu accesul la investigaţiile specifice pentru diagnosticul bolii.

Astfel, în 2023, cele mai multe cazuri noi au fost diagnosticate în Capitală- 5015, urmată de judeţul Timiş cu 491 de cazuri, Mureş cu 470, Iaşi cu 380, Cluj cu 356, Constanţa cu 361.

În 2024, însă, numărul de cazuri noi de cancer de sân a fost mai mare faţă de anul 2023: s-au înregistrat 14.617 cazuri, cu peste 2500 mai mult faţă de anul 2023. Defalcat, în 2024, în Bucureşti au fost diagnosticate 6901 cazuri de cancer la sân, în Timiş 1795, Constanţa – 411 cazuri, Braşov 325, Sibiu – 288 de cazuri. 

Articol recomandat de sport.ro
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
Citește și...
25 de clădiri din România, iluminate în roz pentru conștientizarea cancerului de sân. Anual apar peste 12.000 de cazuri noi
25 de clădiri din România, iluminate în roz pentru conștientizarea cancerului de sân. Anual apar peste 12.000 de cazuri noi

În România, cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei și una dintre principalele cauze de deces oncologic. Însă atunci când boala e depistată la timp, șansele de vindecare sunt foarte mari.

Tinerii de până la 26 de ani se pot vaccina gratuit anti-HPV, de astăzi. Câte femei mor zilnic de cancer de col uterin
Tinerii de până la 26 de ani se pot vaccina gratuit anti-HPV, de astăzi. Câte femei mor zilnic de cancer de col uterin

Tinerii din România cu vârsta de până în 26 de ani vor beneficia de vaccin gratuit împotriva HPV, virusul responsabil de apariția cancerului de col uterin și a altor forme de cancer, de astăzi, 1 octombrie.

Pacienții cu cancer tiroidian așteaptă luni întregi pentru tratament cu iod radioactiv. Locurile în spitale sunt insuficiente
Pacienții cu cancer tiroidian așteaptă luni întregi pentru tratament cu iod radioactiv. Locurile în spitale sunt insuficiente

9 luni pe lista de așteptare pentru o viață sănătoasă. Prin această încercare trec pacienții cu cancer tiroidian, care au nevoie de iod radioactiv.

Medicii avertizează: virusul HPV provoacă 6 tipuri de cancer, la femei și bărbați. Vaccinarea e cea mai bună protecție
Medicii avertizează: virusul HPV provoacă 6 tipuri de cancer, la femei și bărbați. Vaccinarea e cea mai bună protecție

Cancerele de cap și de gât sunt asociate cu prezența virusului HPV. Vaccinarea anti-HPV este recomandată în pre-adolescență ambelor sexe.

Avertismentul CNAS: Tratamentul bolnavilor de cancer se face acum ”pe datorie”. Câți pacienți oncologici sunt în România
Avertismentul CNAS: Tratamentul bolnavilor de cancer se face acum ”pe datorie”. Câți pacienți oncologici sunt în România

Tratamentul bolnavilor de cancer din România se face acum pe credite, după ce bugetul alocat pentru 2025 s-a epuizat, atât din cauza înregistrării a numeroase noi cazuri, cât și pentru că s-a extins accesul la terapii inovatoare, anunță CNAS.

Recomandări
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor

Joi seara, responsabilii de la Apele Române au anunțat că alimentarea cu apă se apropie de reluare pentru cei peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița.

BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”
BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. 

Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România
Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina". Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment într-o discuție cu Zelenski şi alți lideri europeni pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.