Voluntari străini, veniți în România pentru a readuce la viață locuințele vechi: „E prima dată când vin. E foarte frumos”

×
Publicitate

Chiar și în această perioadă de pandemie, voluntarii se implică în proiecte menite să ajute comunitățile din toată țara.

În Munții Apuseni, zeci de voluntari au ales și în acest an să muncească pentru a readuce la viață locuinţele vechi, folosind numai materiale tradiționale.

Proiectul „Adoptă o casă" a fost inițiat în urmă cu opt ani de o asociație din București, din dorința de a salva clădirile tradiționale din localitatea minieră Roşia Montană.

Iar la Bistrița, voluntari veniţi din străinătate ajută la recondiționarea pieselor vestimentare de patrimoniu.

Dornici să ajute, voluntari din toată țara au ales să meargă la Roșia Montană pentru a duce mai departe un proiect, care își propune să reabiliteze casele de patrimoniu din mica localitate minieră.

Pe Antonia, în vârstă de 23 de ani, venită din București, am găsit-o la lucru în timp ce curăța un perete de tencuială veche.

Antonia Panaitescu, voluntar București: „Cred că este important să ne implicăm direct în salvarea patrimoniului și cunoașterea comunității. Pentru mine, personal, cred că voluntariatul este forma ideală a învăța lucruri noi."

Tudor este student la arhitectură, vine de patru ani la Roșia Montană și pune umărul la salvarea caselor vechi. Nu a lipsit nici anul acesta, deși e nevoie de măsuri speciale în contexul pandemiei.

Tudor Rusu, voluntar București: „Tot ce este legat de restaurare, de la tencuieli, la lucrat cu lemnul, cu piatră și, din nou, asta e interesant, că treci prin toate materialele și prin toate tehnicile.”

Rareș, în vârstă de 22 de ani, a venit pentru prima dată ca voluntar la Roșia Montană. L-am găsit în timp ce lucra la reabilitarea Bisericii Unitariene din localitate.

Rareș Toma, voluntar București: „Noi, aici, restaurăm tencuiala de la Biserica Unitariană din Roșia Montană. După ce am stat atâtea luni în casă ne-a plăcut gândul de a veni aici. Știam că o să fim în siguranță."

Anul acesta, măsurile impuse sunt foarte riguroase, iar voluntarii lucrează în echipe mici pentru a respecta distanțarea socială.

Și în Bistrița, opt tineri voluntari din străinătate, interesați de tehnicile unice de restaurare a cojoacelor, au ales să vină în România în plină pandemie.

Marcella, studentă Mexic: „Acum nu a ieșit multă murdărie, dar în alte probe pe care le-am făcut era foarte multă mizerie în bumbac.”

Amber, studentă Anglia: „Sunt pentru prima dată în România. Niciodată nu m-am gândit să călătoresc în România înainte. Îmi exersez tehnicile de a broda și învăț să îmi scriu numele.”

Franscesco, student Italia: „E prima dată când vin în România. Sunt aici pentru acest proiect. E foarte frumos, învățăm multe lucruri, e o bună oportunitate pentru a cunoaște cultura română.”

Piesele de îmbrăcăminte de patrimoniu care sunt restaurate fac parte din colecția muzeului din Bistrița.

Sorina Neacşu,  Asoc. Culturală „Patrimoniu pentru viitor'': „Este important pentru ei să cunoască cât mai multă lume din domeniu și să știe și cum se fac reataurarea și conservarea din alte țări. Noi ne luăm toate măsurile de siguranță.”

Cei opt studenți vor sta două săptămâni în România.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62140019
Reacțiile românilor după ce programul teraselor a fost redus: "O imbecilitate". Patron: Vânzările vor scădea cu 90%

A venit în această după-amiază și decizia de care se temeau mulți administratori de afaceri. Terasele vor pune lacăt pe uşă, la ora 23.00, în 7 judeţe și în Capitală.

62139641
Turiști păcăliți pe litoral de firme care le promit cariere în modeling. Sumele uriașe încasate zilnic

Nu doar de COVID-19 trebuie să ne ferim pe litoral, ci şi de înșelătorii. Protecţia Consumatorilor a mers în control la sediul unei firme care promitea o carieră în modeling oamenilor de bună credinţă.

62139476
David suferă de o boală teribilă și are nevoie de ajutorul nostru ca să trăiască

David are neuroblastom, iar părinții săi au făcut mari eforturi ca să îl salveze și părea chiar că au reușit. Însă boala a recidivat, iar are acum nevoie de un transplant de la unul din părinți.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.