Scumpirile îi îndreaptă pe români spre margarină. Cât ar costa o merdenea dacă s-ar folosi unt

×
Publicitate

După ce o vreme untul a câștigat bătălia cu margarina, iar oamenii au încercat să își schimbe obiceiurile, iată că scumpirile modifică ierarhia.  

De la cumpărătorul casnic și până la cei care produc la scară mare, toată lumea cumpără margarină. În aceste condiții, inclusiv importurile pentru acest ingredient au crescut semnificativ.

Angajații unei patiserii din Afumați folosesc lunar aproape o tonă de margarină. De la covrigi și merdenele, până la fursecuri și blaturi pentru prăjituri, toate o au în compoziție pentru că este alternativa ieftină a untului.

Subasi Hasan, reprezentantul patiseriei: ”Untul crește prețul producției și ca să supraviețuim pe piață, ne menținem cu margarină”.

Pentru o singură merdenea, de exemplu, patiserii de aici spun că folosesc în jur de 150 de grame de margarină. O parte din această cantitate se mai pierde însă prin coacere.

În acest moment, produsul costă 5 lei și 50 de bani. Dacă patiserii ar înlocui margarina cu untul, care este chiar și de trei ori mai scump, atunci aceeași merdenea ar ajunge să coste 8 lei.

Un kilogram de margarină industrială era la începutul lunii 9 lei, în timp ce unul de unt se apropia de 30. Diferențele de preț se păstrează și în magazine, unde un pachet de margarină costă între 3 și 10 lei, iar unul de unt între 11 și 25 de lei. În aceste condiții, nu este de mirare că oamenii cumpără ce este mai ieftin.

Margarina a fost inclusă pe lista produselor cu adaos comercial plafonat

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2022 am produs cu o mie de tone mai multă margarină ca în 2021, ca să acoperim consumul. Și importurile au urcat la peste 31.000 de tone anul trecut. Toate aceste cifre sunt în detrimentul untului.

Astfel, margarina a fost inclusă pe lista produselor cu adaos comercial plafonat. Măsura este măsură menită să le asigure oamenilor acces la produse mai ieftine în perioada sărbătorilor de iarnă.

Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii: ”Lumea a migrat din nou spre margarină. Și cam în zona asta ne aflăm acum. Am observat o migrare spre unt de slabă calitate și de preț mic, dar și o migrare spre margarină”.

Medicii nutriționiști ne spun totuși să fim cu băgare de seamă, pentru că multe alimente au în compoziție margarină. Adunate, cantitățile pot fi periculoase pentru organism. Ca alternativă ar fi uleiul de măsline și arahidele, doar că nici acestea nu sunt tocmai ieftine.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62400802
Românii care și-au sărbătorit onomastica de Sf. Mihail şi Gavril au umplut cofetăriile și restaurantele

Aproape un milion și jumătate de români, botezați după Sfinții Mihail și Gavril, au primit miercuri urări fără număr și de ce nu, musafiri.

61862612
Programul dedicat românilor care vor să îşi schimbele sobele vechi va fi pus în dezbatere publică. Primele comunități vizate

Autorităţile se pregătesc să pună în dezbatere publică programul dedicat românilor care vor să îşi schimbele sobele vechi cu unele eficiente energetic. Primele vizate ar fi comunitățile montane.

62400801
Sistemul de ajutor social va fi reformat din ianuarie 2024. Numărul beneficiarilor de ajutoare sociale se va tripla

Sistemul de ajutor social va fi reformat din ianuarie 2024, după mai multe recomandări făcute de Banca Mondială.  

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.