Proteste "cu scantei" ale revolutionarilor in Piata Victoriei din Bucuresti. Un manifestant a avut nevoie de ajutor medical

×
Publicitate

Protest cu tipete si imbranceli, urmat de interventia jandarmilor, luni, in fata guvernului. Zeci de revolutionari au blocat traficul, in Piata Victoriei, nemultumiti ca nu-si mai primesc indemnizatiile.

FOTO: StirileProTv.ro

Jandarmii au fost nevoiti sa intervina in forta pentru a elibera Piata Victoriei din Bucuresti de zecile de revolutionari care protestau in fata sediului Guvernului. Scutierii i-au dat la o parte cu forta, iar un participant a avut nevoie de ajutor medical.

Aproximativ 200 de revolutionari s-au adunat luni dimineata in Piata Victoriei. Erau furiosi ca autoritatile nu respecta legea recunostintei fata de luptatorii din 1989.

Cateva zeci de protestari au blocat traficul pe bulevadul Kiseleff, in dreptul guvernului, iar in spatele lor s-a format o coloana de cateva sute de masini. Protestatarii sustin ca legea prin care li se acorda dreptul la indemnizatii nu mai este respectata de ani de zile, iar ei nu-si primesc banii cuveniti.

Proteste ale revolutionarilor in Piata Victoriei

In timpul protestului, unii dintre revolutionari au iesit din zona amenajata de protest si au incercat sa blocheze Bulevardul Aviatorilor, insa au fost impiedicati de fortele de ordine aflate in zona. Ulterior, protestatarii au reusit sa ocupe Bulevardul Kiseleff. La un moment dat, unul dintre protestatari s-a intins pe asfalt, pentru a demonstra jandarmilor ca nu doreste sa elibereze zona.

Reprezentantii Jandarmeriei le-a pus in vedere protestatarilor ca actiunea lor contravine legii, pentru ca au blocat o cale de comunicare si le-au cerut sa o elibereze. Dupa cateva minute, fortele de ordine au intervenit si i-au impins pe manifestanti in zona amenajata de protest. In jurul orei 12.00, circulatia a fost reluata pe Bulevardul Kiseleff. Unei femei aflate in randul protestatarilor i s-a facut rau, fiind chemat un echipaj medical.

Proteste ale revolutionarilor in Piata Victoriei

Ei sunt nemultumiti din cauza neacordarii tuturor indemnizatiilor prevazute de Legea 341/2004 a recunostintei fata de luptatorii Revolutiei si au anuntat ca vor organiza zilnic manifestatii pentru a cere Executivului respectarea acestei legi. Protestatarii au strigat "Jos Ponta", "Jos Basescu" si "Fara discriminare", cu referire la faptul ca, prin modificarea Legi 341/2004, nu mai primesc toti revolutionarii indemnizatiile acordate initial.

Proteste ale revolutionarilor in Piata Victoriei

In prezent, sunt aproximativ 22.000-23.000 de detinatori de certificate de revolutionar, dintre care aproximativ 16.000 de luptatori remarcati prin fapte deosebite, aproximativ 2.200 de luptatori raniti, circa 600-650 de luptatori retinuti, 150-200 de raniti si retinuti, 2.000 de urmasi ai eroilor martiri si alti 150-200 de participanti, acestia din urma avand doar un titlu onorific si neprimind indemnizatie, a precizat recent unul dintre revolutionari, Gheorghe Grosu.

Proteste ale revolutionarilor in Piata Victoriei

Ponta: Adevaratii revolutionari vor primi bani; nu si impostorii din echipa Dumitru Costin - Mihaies

Recent, premierul Victor Ponta a declarat ca drepturile "adevaratilor" revolutionari vor fi achitate, existand bani alocati in acest sens, insa nu vor fi dati bani "impostorilor" revolutionari de genul celor facuti de "echipa Dumitru Costin - Mihaies". Ponta a spus ca in Romania sunt 4-5.000 de revolutionari care au luptat in decembrie '89 si care si-au riscat viata, iar drepturile acestora vor fi achitate, existand fonduri alocate in acest sens. Premierul a precizat insa ca sunt si "impostori revolutionari facuti de echipa Dumitru Costin - Mihaies" iar acestia nu vor fi niciodata platiti.

”Exista o categorie de oameni care chiar au participat la Revolutie, circa 4-5.000 de oameni, si o categorie de impostori facuti revolutionari de echipa Dumitru Costin - Mihaies. Bani pentru impostori nu o sa dam niciodata, pentru adevaratii revolutionari, victime, urmasi, raniti, pentru cei cu merite deosebite vom plati, avem alocati bani. I-am dat dreptate lui Boc in trecut cand eu eram seful Opozitiei cand a spus ca nu plateste, stia ca s-au dat certificate false de catre Costin, era secretarul lui de stat cand l-a arestat DNA, eu eram seful opozitiei, i-am dat dreptate atunci, pentru revolutionari trebuie dati bani, pentru impostori nu. Dupa ce am fost criticat ca dau banii la revolutionari, acum sunt criticat ca nu dau, orice-as face sunt criticat. Eu ii apreciez foarte mult pe revolutionari si merita recompensati, cei treziti revolutionari in 2010 si 2011 nu, le dadea certificate un domn, era prieten cu doamna Udrea, cu Costin, care e acum la puscarie", a declarat in urma cu cateva zile, la Buzau, Victor Ponta.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61485417
Protest al angajatilor din Portul Constanta. Oamenii nu vor ca 13 % din actiunile portului sa ajunga la Consiliul Local

Aproximativ 300 de angajati din Portul Constanta protesteaza, luni dimineata, in fata sediului Administratiei Porturilor Maritime, nemultumiti ca 13 % din actiunile APM ar urma sa treaca la Consiliul Local Constanta.

61517206
Experintele emotionante traite de copiii prescolari din Tarnava Sibiu. Evenimentul organizat pentru ei de Asociatia OvidiuRo

O suta de prescolari din Tarnava, judetul Sibiu, au avut parte de experiente emotionante cand si-au invitat in gradinita fratii, parintii si vecinii, intr-o sarbatoare a comunitatii.

61516267
Istoria hainelor romanesti, intr-o expozitie unica, in Capitala. Cum se imbraca Regina Maria pentru evenimentele mondene

O exceptionala expozitie cu obiecte vestimentare de patrimoniu s-a deschis la Muzeul National de Istorie din Capitala.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.