Lucrările de restaurare a picturilor murale a Bisericii ”Sfântul Nicolae” au fost finalizate

62161247

Ministerul Culturii a anunțat finalizarea lucrărilor de restaurare a picturilor murale a Bisericii „Sfântul Nicolae” de la Bălineşti, județul Suceava.

Potrivit unui comunicat, lucrările de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești se întind pe o perioadă de 14 ani, iar valoarea decontată totală este de 3.185.317,61 lei, prin Programul Național de Restaurare al Ministerului Culturii, gestionat de Institutul Național al Patrimoniului.

Aceasta este cea de-a treia biserică din Bucovina, după Mănăstirea Probota și Biserica „Învierea Domnului” a Mănăstirii Sucevița, pentru care au fost încheiate lucrările de restaurare, în ultimele trei luni.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești

 

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, spune că, în județul Suceava,  din 518 monumente istorice, 85 sunt biserici și 13 mănăstiri.

”Pentru astfel de lăcașe avem nevoie să modificăm cadrul legal, cu scopul de a include noi criterii de evaluare și de autorizare a localităților ca stațiuni de interes cultural. Putem astfel să promovăm adecvat aceste comunități extrem de importante pentru istoria și cultura noastră și să le punem în valoare cu ajutorul proiectelor de dezvoltare care ar putea să fie finanțate prin fonduri europene. Alte exemple în acest sens sunt localitatea Baia - prima capitală a Moldovei - sau localitatea Dolhasca - unde avem și Mănăstirea Probota. Turismul trebuie să vizeze și zonele acestea, nu doar Valea Prahovei, pe timpul iernii, sau litoralul, pe timp de vară”, a declarat Gheorghiu.

Potrivit președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, opt dintre monumentele din Suceava au fost incluse deja în Patrimoniul Mondial UNESCO: Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Pătrăuţi, „Sfântul Ioan cel nou” Suceava şi Probota.

Biserica din Bălineşti, Suceava

 

Biserica din Bălineşti a fost ridicată între anii 1494-1499. La momentul începerii lucrărilor de restaurare, urme ale picturii murale s-au găsit la exterior pe ocniţele mari de pe absida estică şi pe faţadele de vest şi est.

Cel mai probabil, aceste picturi s-au făcut în timpul domniei lui Petru Rareş, între anii 1535-1538. Calitatea remarcabilă a picturii este susţinută de imaginile Sfântului Nicolae şi ale Arhanghelului Mihail, aflate pe două firide de pe absida altarului. Adăugându-se această pictură peste decoraţia originală a bisericii, smalţul discurilor ceramice şi-a pierdut din strălucirea iniţială.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești

 

Pictura interioară, din secolul al XV-lea, poartă semnătura zugravului Gavriil Ieromonahul, asemănându-se ca stil celei de la mânăstirea Voroneţ şi „Sfântul Nicolae” din Dorohoi. Starea de conservare a stratului pictural suferise degradări în timp, prezentând chiar zone unde stratul suport era desprins, rămânând vizibilă zugrăveala iniţială provizorie a bisericii.

Lucrările de restaurare a picturii au presupus numeroase procese, printre care îndepărtarea sărurilor solubile prin mijloace mecanice umede, extragerea depunerilor saline de suprafaţă/ voaluri/ cruste, tratamentul cu hidroxid de bariu, injectări pentru desprinderi şi burduşeli ale stratului suport, reintegrarea cromatică a uzurilor patinei şi stratului de culoare prin metoda velatura, integrarea cromatică a lacunelor stratului de culoare prin metoda velatura, integrarea cromatică a lacunelor reconstituibile prin metoda tratteggio, fixarea reintegrărilor etc.

Totodată, lucrările de restaurare a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Bălinești vor continua prin intermediul Companiei Naționale de Investiții și vizează refacerea acoperișului.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Când este Sfântul Andrei și ce obiceiuri trebuie să respecți

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc luni, 30 noiembrie, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. În acest an, marea sărbătoare are loc în condiţii sanitare stricte, impuse de pandemia de coronavirus.

Cine a fost Sfântul Andrei, protectorul românilor. Tradiții, obiceiuri și superstiţii pentru ziua de 30 noiembrie

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc luni pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor. În acest an, marea sărbătoare are loc în condiţii sanitare stricte, impuse de pandemia de coronavirus.

Vești bune pentru posesorii de animale care trebuie să stea izolați. Cine le vine în ajutor

Administratorii de pensiuni și hoteluri pentru animale vin în sprijinul proprietarilor depistați sau suspecți de COVID-19.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.