Fetiță opărită grav, tratată acasă cu calmante. Mamei i-a fost frică de Poliție

61938358
Inquam Photos / Adel Al-Haddad

O fetiţă în vârstă de 2 ani a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri de gradul III pe aproximativ o treime din corp, la 2 zile e după ce s-a opărit cu apă clocotită.

Fata a fost ţinută în casă, deşi avea arsuri grave, de către mama sa, care nu a vrut să o ducă la spital de frica poliţiei, relatează Monitorul de Suceava.

De altfel, copilul a ajuns la spital datorită unui vecin, care a sunat la 112 şi a sesizat că un copil din comuna Voitinel a căzut într-o oală cu apă clocotită, iar mama nu vrea să-l ducă la spital.

Fetița de doi ani și șase luni a căzut joi dimineață într-o oală cu apă clocotită. Era acasă împreună cu ceilalți trei frați. Când a venit mama acasă, a găsit copilul opărit pe față, pe abdomen și pe mâini.

Femeia s-a dus la o farmacie, a cumpărat nişte medicamente uzuale pentru calmarea durerilor, şi nu a cerut ajutor medical de specialitate. Femeia a declarat că a refuzat să solicite sprijin medical de specialitate şi nu a sesizat evenimentul la data producerii întrucât a avut temerea că va fi trasă la răspundere şi i se va lua copilul.

Petru-Gheorghe Beghean şi Ana-Maria Beghean, ambii în vârstă de 34 de ani, au împreună patru copii, cu vârste între 2 şi 12 ani. Ambii sunt neşcolarizaţi şi au posibilităţi financiare foarte modeste.

Poliția a deschis un dosar penal, iar Protecţia Copilului face verificări.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61938977
Amenzile pentru tulburarea ordinii publice ar putea crește. Protestatarii ar avea de suferit

Amenzile date celor care tulbură ordinea publică ar putea creşte. Dacă fac farse la 112 vor fi sancţionaţi cu până la 800 de lei şi dacă îşi deranjează vecinii, cu până la 1800 de lei.

61923939
O fată din Botoșani a devenit mamă la 13 ani. Medicii sunt îngrijorați: ”Nu e singura”

O fetiță de 13 ani, din județul Botoșani, a devenit mamă la sfârșitul anului trecut. Medicii spun că acesta nu este un caz singular, dimpotrivă, fiind înregistrate tot mai multe nașteri la copile din ce în ce mai tinere.

61938748
Criză de judecători în Prahova. Un magistrat ajunge să lucreze și cu 1000 de dosare

Sunt prea puțini judecători și prea multe dosare de soluționat la Tribunalul Prahova. Din această cauză, în fiecare an unui singur magistrat îi pot fi repartizate peste 1000 de dosare, dublul mediei naționale.

Recomandări
Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Ag
Momentul în care un polițist din Argeș, cântăreț în timpul liber, sare de pe scenă și salvează viața unui spectator | VIDEO

Un poliţist care în timpul liber este cântareţ de muzică populară şi-a înterupt recitalul pe care îl susţinea în timpul evenimentului „Toamna piteşteană” după ce a observat că unui bărbat din public i s-a făcut rău.