Catolicii din România ar putea avea un nou sfânt. A fost considerat un apostol al săracilor

×
Publicitate

Credincioșii catolici din România ar putea avea un nou sfânt în calendar. Considerat în timpul vieții un apostol al săracilor, părintele Dumitru Matei i-a ajutat pe sărmani și pe bolnavi, dar a sfârșit la Penitenciarul Jilava împușcat de comuniști.

Duminică, la Iași, acolo unde preotul a slujit aproape 10 ani, a început procesul de beatificare și canonizare.

În urma aprobărilor venite de la Vatican la finalul lunii decembrie, la catedrala Sfânta Fecioară Maria din Iași, a început prima faza a procesului de beatificare și canonizare a părintelui Dumitru Matei. Primul pas a fost constituirea comisiei de cercetare cu privire la viața și moartea sa.

Zece preoți și credincioși vor strânge mărturii.

PS Iosif Păuleț, episcop al Diecezei Romano-Catolice de la Iași: „În numele lui Dumnezeu, Iosif Păuleț, episcop de Iași, jur să îndeplinesc cu fidelitate și sârguință îndatorirea care îmi revine în investigația informativă cu privire la viața, martiriul, faima de sfințenie și puterea de mijlocire a slujitorului lui Dumnezeu Dumitru Matei”.

Părintele Dumitru Matei s-a născut la Sărata, în județul Bacău, în 1913. În 1927, s-a înscris la Seminarul Catolic din Iași, iar în 1939 a fost hirotonit.

Isidor Iacovici, postulator al cauzei de beatificare: „În momentul în care a fost numit de episcolul de Mihai Robu ca administrator al bunurilor ce soseau aici în Iași a intrat în colimator”.

Pr. Alois Moraru, vicepostulator în procesul de beatificare:S-a remarcat în multe moduri prin viața deosebită aici, ca preot vicar, la catedrala din Iași, prin activitățile sale în favoarea bolnavilor și prizonierilor cu care a lucrat pe front, apoi a avut un rol important în împărțirea ajutoarelor care au venit de la americani după cel de-al doilea război mondial”.

Numai după ce preoții de la Vatican vor analiza rezultatele cercetării, părintele Dumitru Matei ar putea fi înscris în calendarul catolic.

13 români catolici, preoți și credincioși, femei și bărbați de rând, au fost beatificați. Ultimii 7 la Blaj, în 2019, odată cu vizita Papei Francisc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Cumperi tabloul unui actor și hrănești un copil. Misiune caritabilă inedită organizată de Crucea Roșie la Teatrul Național

40 de artiști plastici din România și-au pus talentul în slujba unei misiuni caritabile organizate de Crucea Roșie. Operele lor, care imortalizează figurile unor mari actori, sunt puse la vânzare la Teatrul Național București.  

Rafila: Din luna mai se reiau nunțile, ”probabil cu anumite limitări”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că din luna mai nunţile şi alte tipuri de evenimente se pot relua, precizând că este posibil să fie păstrate anumite măsuri de siguranţă.

Viitoarele taxiuri din București trebuie să fie hibrid sau electrice. Când ajung în orașe autobuzele ecologice

Viitoarele taxiuri din București trebuie să fie moderne și prietenoase cu mediul. Șoferii care vor licență de taxi vor avea nevoie de mașini EURO 6, hibrid sau electrice, propune Primăria Capitalei.  

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.