Vom avea un nou sfânt în Calendar. Va fi sărbătorit pe 29 martie

62230933

Sfântul Sinod a decis în ședința de joi înscrierea în calendarul ortodox a unui nou sfânt. Este vorba despre Sfântul Ierarh Diadoh.

“Înscrierea în Calendarul bisericesc a Sfântului Ierarh Diadoh, Episcopul Foticeii, cu zi de pomenire în 29 martie. Au fost aprobate, de asemenea, textele liturgice ale sinaxarului, slujbei și acatistului, precum și icoana acestuia”, se arată în comunicatul Bisericii Ortodoxe Române.

„Este foarte important să avem aceste texte pentru publicare. Sfântul Ierarh Diadoh al Foticeii apare în Filocalia românească, dar nu se spune că este sfânt, ceea ce a fost o scăpare, pentru că în Filocalia slavonă se menţionează acest lucru. În unele Biserici este trecut în calendar. Noi am rămas în urmă din lipsă de cercetare atentă asupra textului din Filocalie. Până acum nu aveam Sinaxar, slujbă, Acatist. De aceea este foarte necesar să avem toate acestea şi să le examinăm. Unele eparhii au făcut observaţii. În urma acestora, Departamentul Carte de cult a introdus corecturile adecvate semnalate”, a transmis Patriarhul Daniel, conform Ziarul Lumina. 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62230838
Personalul SMURD Sălaj a sărbătorit 10 de ani de când se află în slujba celor care trec prin situații dificile
Medicii, paramedicii, asistenți medicali, piloții, pompierii și voluntarii de la SMURD Sălaj au sărbătorit ieri 10 de ani de când se află în slujba celor care trec prin situații extrem de dificile. În cinstea lor a fost organizată: „Gala SMURD”.
62230836
Mai mulți voluntari și preoți din Maramureș le oferă mese calde și ajutor medical bătrânilor
 60 de bunici din Maramureș au parte de bătrâneți mai liniștite pentru că mai mulți voluntari și preoți le vor oferi mese calde, ajutor medical şi sprijin duhovnicesc.
62229064
Octavian Jurma: Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului. Suntem deja în valul 5
Medicul Octavian Jurma afirmă, joi seară, că Omicron va fi dominantă în România înainte de finalul anului, fiind deja în valul cinci al pandemiei.