Schimbări majore în compensarea medicamentelor. Peste 10 milioane de români ar putea fi afectați

62568524
Shutterstock

Peste 10 milioane de pacienți ar putea plăti mai mult pentru tratamente, din cauza noilor propuneri ale Ministerului Sănătății și CNAS, avertizează Asociția Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Scăderea nivelului de compensare pentru un număr semnificativ de medicamente va duce la "un impact financiar suplimentar" pentru persoanele care suferă de boli cardiovasculare, diabet sau urmează tratamente cu antibiotice, potrivit organizaţiei.

Unele medicamente, care în prezent beneficiază de o compensare de 90% (Lista A) ar urma să fie mutate în Lista B, unde compensarea este de doar 50%.

De asemenea, alte medicamente din listele A şi B ar putea fi transferate direct în Lista D, unde compensarea este de numai 20%.

Pentru medicamentele din Lista C, unde compensarea este de 100%, "se modifică preţul de compensare" pentru mii de produse, ceea ce ar putea duce la apariţia unei coplăţi suportate de pacienţi.

Cât s-ar putea scumpi medicamentele folosite de mii de români

"Numărul pacienţilor afectaţi de această decizie este estimat să depăşească peste 10 milioane; aceştia vor fi nevoiţi să suporte o coplată mai mare pentru medicamentele de care au nevoie, între 6-500 lei/medicament/lună.

Astfel, dacă decizia va fi pusă în aplicare, pentru medicamente foarte folosite precum Rosuvastatina, pentru care astăzi pacienţii cu colesterol mărit scot din buzunar 20 de lei, ei vor plăti 33 de lei, o creştere de 65%.

La Candesartan, recomandat în hipertensiune, creşterea e de la 17 la 30 lei. Entecavir, medicament pentru hepatită cronică, de la 0 la 32 lei, iar pentru Lenalidomidă, cu care se tratează mielomul multiplu, creşterea este de la 0 la 237 lei", susţine aceeaşi sursă.

Potrivit APMGR, decizia vine după ce premierul Ilie Bolojan "se arătase susţinător" al tratamentelor ieftine.

"Decizia de a reduce nivelul de compensare va afecta milioane de pacienţi care depind zilnic de aceste tratamente. Într-un context economic deja dificil, orice creştere a costurilor este resimţită dureros de pacient.

Solicităm un dialog deschis pentru a găsi soluţii echilibrate, care să asigure accesul tuturor la medicamentele necesare", a declarat Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, citat în comunicat.

În acest context, Asociația solicită o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.

În opinia reprezentanţilor APMGR, accesul medicamentelor generice şi biosimilare în Lista medicamentelor compensate necondiţionat (corespunzătoare medicamentelor inovatoare care au brevet expirat şi se află în contract Cost-Volum) se face cu mare întârziere, de până la 1,5-2 ani.

De asemenea, APMGR afirmă că a solicitat modificarea legislaţiei, în sensul includerii imediate a medicamentelor generice pe Lista de compensare necondiţionată, pentru a oferi pacienţilor opţiuni terapeutice multiple şi optimizare bugetară.

"Putem concluziona că prin astfel de măsuri nu se doreşte susţinerea accesului pacienţilor la medicamente generice. România beneficiază de o industrie producătoare de medicamente generice puternică, cu 41 de facilităţi de producţie, care prin exporturile intra şi extra comunitare contribuie la echilibrarea balanţei comerciale.

Mai mult, medicamentele generice intrate pe piaţă în perioada 2016-2023 au generat optimizare bugetară de peste 1 miliard de euro pentru sistemul de sănătate.

Cu toate acestea, măsurile propuse de autorităţi continuă să exercite presiune asupra segmentului de medicamente generice, în ciuda faptului că acestea reprezintă sub 20% din totalul cheltuielilor cu medicamentele", arată aceeaşi sursă. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62535413
Pacienții oncologici din România vor primi gratuit consiliere psihologică prin sistemul public de sănătate

Guvernul României a aprobat decontarea serviciilor psihologice pentru pacienții oncologici, la propunerea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

62570108
O pastilă revoluționară pentru slăbit ar urma să fie aprobată la nivel global. Cu o doză se pierd mai mult de 10 kilograme

Compania farmaceutică americană Eli Lilly a anunțat că orforglipron, noua sa pastilă pentru obezitate și diabet de tip 2, a atins obiectivele principale într-un studiu clinic avansat, pregătind cererea pentru aprobarea sa globală.

62240286
Moment istoric. Un medicament revoluționar împotriva virusului HIV a fost autorizat în UE. Se va găsi în toate statele membre

Comisia Europeană a autorizat comercializarea unui medicament sub forma unei injecţii bianuale dezvoltate de Gilead Sciences pentru prevenirea HIV, a anunţat marţi compania, transmite Reuters.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.