România, codașă la screening în Europa. Un român din trei va primi un diagnostic de cancer de-a lungul vieţii

62588068
Shutterstock

România intră şi în 2025 cu unele dintre cele mai mici rate de screening din Uniunea Europeană, iar accesul la prevenţie rămâne un lux.

În lipsa unor programe naţionale funcţionale, mii de români depind, efectiv, de iniţiative independente pentru a-şi verifica starea de sănătate.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) continuă, pentru al 12-lea an consecutiv, caravana medicală „Nu am făcut destul”, unul dintre puţinele proiecte care duc investigaţii medicale gratuite direct în comunităţile rurale, acolo unde prevenţia nu ajunge.

România este printre ultimele state din UE la testările pentru depistarea precoce a cancerului. Datele Eurostat 2025 arată o situaţie îngrijorătoare:

- doar 6,2% dintre femeile eligibile se testează pentru cancerul de col uterin – cea mai mică rată din Europa;

- sub 10% dintre femeile eligibile participă la screening pentru cancerul mamar;

România nu are încă un program naţional funcţional pentru cancerul colorectal, iar testarea este la un nivel minim, de 3%.

Aceste procente explică de ce România se află printre ţările cu cea mai ridicată mortalitaste prin cancer din UE (EU Country Cancer Profiles 2025). Diferenţele dintre urban şi rural adâncesc şi mai mult decalajele: aproximativ 45% dintre români trăiesc la sat, acolo unde serviciile medicale sunt rare, incomplete sau complet absente.

Caravanele medicale – pentru multe mii de români, singurul contact cu prevenţia

„După 12 ani de caravane, vedem acelaşi lucru: oamenii vor prevenţie, dar prevenţia nu ajunge la ei. În 2025, România nu are încă programe naţionale funcţionale de screening, iar comunităţile rurale depind în continuare de eforturi independente. Tocmai de aceea, spunem din nou: Nu am făcut destul.”, subliniază Cezar Irimia, preşedintele FABC.

În comunităţile vizitate în 2025, datele colectate arată amploarea problemei:

- 62% dintre femei nu şi-au făcut niciodată o ecografie mamară sau mamografie;

- 24% nu au mai făcut o investigaţie la sân în ultimii trei ani;

- 35% nu au făcut niciodată un test HPV sau Papanicolau;

- 93% dintre persoanele peste 50 de ani nu au făcut niciodată un test FIT pentru cancerul colorectal.

„Nu este vorba despre lipsa interesului. Oamenii vin, se informează, pun întrebări şi revin la controale. Problema este accesul dificil: distanţa, costuri, lipsa transportului sau lipsa aparaturii sau a specialiştilor în spitalele locale. Acolo unde sistemul medical nu ajunge, trebuie să ajungă astfel de proiecte.”, adaugă Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Prevenţia, cea mai ieftină soluţie pe care România nu o foloseşte

România investeşte în prevenţie doar 24,6 euro per locuitor, de opt ori mai puţin decât media UE şi de 17 ori mai puţin decât ţări precum Germania sau Austria. Ţările cu programe funcţionale de screening raportează participări de 70–80% şi mortalităţi semnificativ mai mici.

La polul opus, în România depistarea precoce este o raritate, iar responsabilitatea diagnosticării revine adesea pacientului care de multe ori nu are informaţii, bani sau acces real la servicii medicale.

Caravana „Nu am făcut destul” 2025

Ediţia din 2025 a continuat să ofere acces gratuit la:analize de sânge şi urină, ecografii mamare, consultaţii urologice cu ecografie, testări pentru sângerări oculte (test FIT), evaluări ale tensiunii, glicemiei şi greutăţii şi chestionare de risc pentru boli cronice.

Toate investigaţiile au fost realizate de medici specialişti, asistente şi voluntari, în parteneriat cu laboratoare medicale şi organizaţii din sănătate.

În cele 12 ediţii, caravana a ajuns în 35 de judeţe, a testat peste 13.600 de persoane, a depistat peste 35 de cazuri de cancer şi a identificat mii de persoane care aveau nevoie de îngrijiri suplimentare.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Anxietatea de performanță la bărbați și femei. Cum ne blochează corpul și mintea în momentele intime

Anxietatea de performanță are un rol central în înțelegerea dificultăților sexuale contemporane, influențând corpul dar și felul în care oamenii se percep momentele de intimitate.

Pacientele cu cancer de sân metastatic pot amâna chimioterapia. Metoda identificată de medici

Adăugarea unei terapii ţintite în faza de menţinere a tratamentului poate prelungi perioada în care boala rămâne stabilă la unele paciente cu cancer de sân metastatic.

Cum se transmite și cât de periculoasă este lepra. „Tratamentul poate dura între 6 și 12 luni”

Este anchetă epidemiologică în Cluj după ce au fost confirmate două cazuri de lepră, primele de acest fel în ultimii aproape 45 de ani. Ministrul Sănătății a transmis că sunt în evaluare încă două persoane care ar avea aceleași simptome.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.