Medicamentele ce se vând fără rețetă vor putea fi comandate online. Cum se va face livrarea

×
Codul embed a fost copiat

Toate medicamentele care se vând fără rețetă vor putea fi cumpărate în curând și online. Miercuri au intrat în vigoare noi reguli menite să umple un vid legislativ în comerțul cu farmaceutice.

Până acum, preparatele pentru care nu e nevoie de prescripție medicală puteau fi rezervate, însă erau ridicate tot din punctul farmaceutic. Livrările se vor face obligatoriu cu mașini speciale, dotate cu sistem de răcire.

Anul trecut, românii au cumpărat "la liber", adică fără reţetă, peste 200 de milioane de cutii cu medicamente. Le-au luat direct din farmacie sau le-au rezervat online, pe site-ul farmaciei şi le-au ridicat dintr-un punct de livrare. Acum, legea farmaciei s-a schimbat, iar medicamentele fără prescripţie vor putea fi comandate şi primite acasă.

Pastilele, pilulele şi prafurile over-the-counter, adică disponibile fără reţetă, tratează cele mai des întâlnite probleme: inflamaţii locale, răceală, febră, indigestii şi dureri musculare. Acestea reprezintă o treime din vânzările farmaciilor şi vor fi disponibile şi online în câteva săptămâni, după ce farmaciştii vor primi avizarea oficială.

Până acum, farmaciile puteau livra la domiciliu, printr-un curier normal, patru categorii de produse: cosmetice, dermatocosmetice, suplimente alimentare şi tehnică medicală. De acum, toate farmaciile care doresc să practice comerţul online trebuie să treacă printr-un proces de acreditare al Direcţiei de Sănătate Publică, apoi, vor putea trimite şi medicamente care se dau fără reţetă, obligatoriu cu o maşină care ţine temperatura controlată, fie din flota proprie, fie a unei firme de curierat.

Citește și
CSID sarcina
Metoda rapidă de detectare a sarcinii, acasă. Dispozitive și gadgeturi medicale pentru sănătatea femeii
Detalii terifiante. Soția unui preot din Vaslui a făcut autostopul, iar a doua zi Maricela a fost găsită moartă

Pentru siguranţa bolnavului, comenzile masive, de genul 30 de cutii, vor fi respinse din start. Iar legea prevede verificarea printr-un chestionar păstrat de vânzător ca dovadă scrisă ori fişier audio.

Andreea Dumitru, farmacist: ”Asta se va putea face doar în urma unei consultaţii, să-i spunem aşa, între pacient şi farmacist. Se poate face fie telefonic, fie printr-un schimb de mesaje.”

Din acest punct, până la primirea pachetului va dura două zile, însă totul depinde şi de stocuri.

Doina Vîlceanu, furnizor soft: ”Softurile actualizează în timp real ce e în depozit, în principiu e invalidată o comandă pentru ceva ce nu e disponibil.”

Altfel spus, farmaciile non stop reprezintă soluţia de urgenţă. Până când românii se vor obişnui cu comenzile online, proprietarii de farmacii nu se aşteaptă la o creştere substanţială a vânzărilor. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Kosovo l-a descris în două cuvinte pe Mircea Lucescu, după meciul de la Priștina
Presa din Kosovo l-a descris în două cuvinte pe Mircea Lucescu, după meciul de la Priștina
Citește și...
Centrele de excelență, șansa copiilor cu boli rare de a primi tratamente inovatoare
Centrele de excelență, șansa copiilor cu boli rare de a primi tratamente inovatoare

Copiii cu boli rare ar putea avea acces mai uşor la tratamente inovatoare.

Metoda rapidă de detectare a sarcinii, acasă. Dispozitive și gadgeturi medicale pentru sănătatea femeii
Metoda rapidă de detectare a sarcinii, acasă. Dispozitive și gadgeturi medicale pentru sănătatea femeii

În ultimele luni, importatorii de farmaceutice și dispozitive medicale și-au concentrat atenția pe rezolvarea rapidă, cu costuri mici și fără medicamente, a unor probleme ce țin de sănătatea intimă sau de confortul doamnelor.

Recomandări
Incendiile de vegetație provoacă dezastru în întreaga țară. Salvatorii au ajuns să lupte și cu inconștiența oamenilor
Incendiile de vegetație provoacă dezastru în întreaga țară. Salvatorii au ajuns să lupte și cu inconștiența oamenilor

Este în continuare prăpăd în multe județe din țară din cauza incendiilor de vegetație.

Filmul românesc „Anul Nou care n-a fost” a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de la Veneția
Filmul românesc „Anul Nou care n-a fost” a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de la Veneția

Vin vești minunate de la Festivalul de Film de la Veneția! „Anul Nou care n-a fost”, regizat și scris de Bogdan Mureșanu, a câștigat Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film.  

Proteste uriașe în Franța faţă de numirea lui Michel Barnier în funcţia de premier. Macron, acuzat că „a furat” alegerile
Proteste uriașe în Franța faţă de numirea lui Michel Barnier în funcţia de premier. Macron, acuzat că „a furat” alegerile

Zeci de mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în Franţa pentru a protesta faţă de numirea lui Michel Barnier în funcţia de premier, stânga acuzându-l pe Emmanuel Macron că „a furat alegerile” prin numirea unui politician de centru-dreapta.