Legătura dintre telefoanele mobile și cancerul la creier. Anunțul oficial al Organizației Mondiale a Sănătății

62480498
Shutterstock

Telefoanele mobile nu au legătură cu cancerul la creier, arată un studiu susținut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).  

Studiul a fost comandat pentru prima dată de Organizația Mondială a Sănătății în 2019 și este cel mai cuprinzător de până acum, scrie The Independent. Iar concluzia după 5 ani de cercetări minuțioase este că telefoanele mobile nu sunt legate de cancerul la creier.

Oamenii de știință de la Australian Radiation Protection and Nuclear Safety Agency (Arpansa) au examinat peste 5.000 de cazuri și au descoperit că, în ciuda creșterii uriașe a utilizării tehnologiei fără fir, nu a existat o creștere corespunzătoare a incidenței cancerului cerebral.

Cei incluși în studiu au fost oameni care fac apeluri telefonice lungi sau cei care au folosit telefoanele mobile de mai bine de un deceniu.

Analiza finală a inclus 63 de studii realizate între 1994 și 2022, evaluate de 11 investigatori din 10 țări. Lucrarea a evaluat efectele radiofrecvenței utilizate în telefoanele mobile, precum și în televizoare, monitoare pentru copii și radare.

În 2013, Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului vorbea despre o ”posibilă” legătură

Coautorul Mark Elwood, profesor de epidemiologie a cancerului la Universitatea din Auckland, a declarat că revizuirea a analizat cancerele creierului la adulți și copii, precum și cancerul glandei pituitare, al glandelor salivare și al leucemiei, precum și riscurile legate de utilizarea telefonului mobil, a stațiilor de bază sau transmițătoare, precum și expunerea profesională.

OMS și alte organisme internaționale de sănătate au declarat anterior că nu există dovezi definitive privind efectele negative asupra sănătății cauzate de radiațiile utilizate de telefoanele mobile, dar au cerut mai multe studii.

În 2013, Agenția Internațională pentru Cercetare a Cancerului (IARC) a afirmat că acele câmpuri electromagnetice produse de telefoanele mobile e „posibil” să provoace cancer, după ce unele studii au sugerat că tumorile sunt mai probabile la cei care își foloseau frecvent telefoanele mobile.

„Am ajuns la concluzia că dovezile nu arată o legătură între telefoanele mobile și cancerul la creier sau alte tipuri de cancer la cap și gât”, a spus autorul principal al studiului, profesorul asociat Ken Karipidis.

”Nu există nicio asociere între utilizarea telefoanelor mobile și tumorile cerebrale”

„Chiar dacă utilizarea telefoanelor mobile a crescut vertiginos, ratele cancerului la creier au rămas destul de stabile. Este bine de știut că rezultatele revizuirii sistematice ale OMS se aliniază cu acest tip de dovezi care arată că ratele tumorilor cerebrale nu au crescut”, consideră specialistul.

„Este important pentru noi să ne continuăm cercetările, cu toate acestea, putem fi destul de încrezători că nu există nicio asociere între utilizarea telefoanelor mobile și tumorile cerebrale. Expunerea la unde radio de la tehnologia wireless nu este un pericol pentru sănătatea umană”, concluzionează omul de știință.

Studiul a fost comandat pentru prima dată de OMS în 2019 și este cel mai cuprinzător de până acum.

Telefoanele mobile – ca orice altă tehnologie fără fir – funcționează prin transmiterea de radiații electromagnetice cu frecvență radio (unde radio) printr-o rețea de antene fixe.

În timp ce expunerea la telefoanele mobile este încă scăzută, este mult mai mare decât expunerea la orice alte surse de tehnologie wireless, deoarece telefoanele sunt folosite aproape de cap, a spus Karipidis.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62099032
Măsuri pentru românii bolnavi de cancer: Serviciile de radioterapie vor fi decontate

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba măsuri pentru bolnavii de cancer prin acces la servicii de radioterapie decontate şi va completa Programul Naţional de Îngrijiri Paliative.

62480374
Sistemul care elimină riscurile de contaminare a probelor. „Putem vedea unde se termină soluțiile”

Când vine vorba de analize medicale, situația probelor pierdute ori contaminate în spitale poate avea o rezolvare.  

62480103
Prima Farmacie Clinică din România a fost deschisă la Institutul „Marius Nasta”. Care sunt „bubele” din legislație

A apărut prima farmacie clinică, într-un spital din România și funcționează în cadrul Institutului „Marius Nasta”, din Capitală.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.