INSP: Aproape 91.000 de cazuri de infecţii respiratorii, în săptămâna 6-12 ianuarie. Au fost raportate cinci noi decese

62510921
Shutterstock

Aproape 91.000 de cazuri de infecţii respiratorii au fost semnalate, la nivel naţional, în săptămâna 6-12 ianuarie, dublu faţă de săptămâna precedentă, arată datele publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Totodată, au fost înregistrate peste 5.800 de cazuri de gripă clinică şi 222 de cazuri confirmate de laborator. În acelaşi interval au fost raportate cinci noi decese confirmate cu virus gripal, numărul total al deceselor din acest sezon ajungând la nouă.

Potrivit celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în săptămâna 6-12 ianuarie (S 02/2025) au fost raportate 90.877 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 11,5% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (102.640) şi cu 103,9% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (44.554). Variaţia în minus faţă de media calculată de 101.887 a cazurilor din 5 sezoane anterioare (fără sezoanele pandemice) a fost de 10,8%.

În acelaşi interval au fost înregistrate 5.876 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 4.574 de cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 4.694 înregistrate în săptămâna precedentă.

Cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate judeţele, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (1.172) şi în judeţele Cluj (733), Braşov (524), Constanţa (284), Alba (274) şi Galaţi (237).

De asemenea, au fost raportate 39 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 16 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 16 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

În plus, au fost raportate 222 de cazuri de gripă confirmată de laborator (163 cu virus gripal tip A nesubtipat, 15 cu virus gripal AH1, 5 cu virus gripal AH3 şi 39 cu virus gripal tip B).

În săptămâna 6-12 ianuarie au fost comunicate 5 decese noi confirmate cu virus gripal.

De la începutul sezonului au fost raportate 578 de cazuri de gripă confirmate de laborator, din care 361 de cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 139 de cazuri cu virus gripal B, 65 de cazuri cu virus gripal AH1, 13 cazuri cu virus gripal AH3, 12 co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 16 co-infecţii de virus gripal cu VRS.

Până în prezent, au fost comunicate 9 decese confirmate cu virus gripal: 5 tip A, subtip H1 (din care 1 co-infecţie cu SARS-CoV-2); 3 tip A, nesubtipat; 1 tip B;

Cele 9 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 1 la 15-49 de ani, 4 la 50-64 de ani, 4 la ≥65 de ani.

Până în 12 ianuarie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.126.093 persoane vaccinate antigripal, din care 1.106.062 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62301064
Șeful Spitalului de Infecțioase Timișoara: HMPV nu prezintă niciun pericol, provoacă doar răceli banale. ”Ne-am ars odată”

Medicul pneumolog Cristian Oancea a explicat că metapneumovirusul (HMPV) nu este un virus nou şi nu reprezintă niciun motiv de îngrijorare.

62512433
Medicii ne spun ce trebuie să mâncăm când suntem răciți. ”Foarte important este să nu-i dai hrană microbului”

Când suntem răciți sau gripați este foarte important să nu mâncăm carbohidrați, prezenți mai ales în produsele cerealiere și dulciuri. Mai mult, chiar și fructele dulci nu sunt bune, tocmai pentru că au zahăr, iar acesta ”hrănește” microbii.

 

62429302
Gustări sănătoase, recomandate de specialiștii în alimentație. Care sunt beneficiile snack-urilor

Încă nu ai integrat gustările în meniul tău zilnic? Deși poate părea dificil să consumi 2 gustări pe lângă cele 3 mese principale, acest obicei îți face, de fapt, viața mai ușoară și alimentația mai echilibrată.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.