Diabetul, o amenințare ascunsă. Avertismentul medicilor privind bolnavii. „Te obișnuiești cu el”

×
Publicitate

Lângă o persoană diagnosticată cu diabet, mai este una care nu ştie că suferă de această boală. Este avertismentul medicilor, care spun că diabetul a ajuns o problemă de sănătate publică.  

Alarmant este că tot mai mulți copii au această boală, iar, în anumite cazuri, sunt chiar discriminați.

Alexia: „Am fost în excursie și un copil de clasa a 8-a, a 7-a, tot mă chinuia, îmi spunea diabet 2.0. Făcea mișto de mine și i-am spus Oprește-te, nu-i bine ce faci!"

Alexia are 11 ani și este dependentă de insulină. A fost diagnosticată cu diabet de tip 1 în urmă cu un an și de atunci le explică celor din jur că orice copil poate să ajungă în situația ei.

Alexia: „Diabetul este un fel de lifestyle, te obișnuiești cu el și îl trăiești așa cum e. Nu contează dacă ai diabet sau nu, doar fiți buni cu lumea."

Mama: „Atunci când merge într-o tabără, de exemplu, cântărim mâncarea și vrem să știm carbohidrații. Întotdeauna pun într-o farfurie diferită, de obicei de plastic, și mai și strigă prin sala de mese: Unde-i fetița cu problema, cu diabetul? Nu ne dorim genul ăsta de atenție. Este un copil normal, până la urmă."

În sprijinul copiilor cu diabet, ACES și COPAC, organizații de medici diabetologi și pacienți, au lansat campania „Eu nu sunt diabetul meu!”.

În România, peste 1,2 milioane de persoane au fost diagnosticate cu diabet, adică 6,46% din populația țării. Peste 5 mii sunt copii. Specialiștii estimează însă că tot atâtea persoane nu au primit încă un diagnostic.

Se întâmplă asta și pentru că nu avem suficienți specialiști. Sunt mai puțin de 900 de medici diabetologi în toată țara, deși ar fi nevoie de peste 2000.

Cel mai ușor au acces la un diabetolog bolnavii din București. Aici avem un astfel de specialist la 686 de pacienți. Cel mai rău este în Ialomița, unde un diabetolog trebuie să vadă peste 6800 de pacienți pe an. Dacă acest doctor ar consulta 20 pe zi, pentru a avea timp și de proceduri medicale, ar însemna că zilele considerate lucrătoare într-un an nu i-ar ajunge să-i vadă pe toți.

Prof. Dr. Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet: „Dacă am diagnostica toate persoanele cu diabet zaharat, considerând că o persoană cu diabet ar trebui să fie văzută de medicul diabetolog de 4 ori pe an, pe viitor este foarte probabil ca necesarul de medici pe termen mediu să fie cu 900 mai mare decât acum."

Pentru a atrage atenția asupra acestei afecțiuni, Societatea Română de Diabet a organizat un maraton de 24 de ore în care specialiștii au oferit informații și au vorbit despre toate provocările pacienților.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Tehnologii bazate pe AI, menite să salveze vieți. Dispozitive originale premiate la Universitatea de Medicină București

Avem nevoie de cât mai multe tehnologii moderne pentru ca să îmbunătățim viețile pacienților.  

Secțiile unor spitale din București, închise pentru dezinfecție. Cum vor guvernanții să scape de blestemul nosocomialelor

Infecțiile din spitale rămân o boală greu de vindecat a sistemului sanitar. Raportările cazurilor au crescut prea puțin, de la 0,1 la sută la aproape 3 %.  

Ordonanța care complică viața bolnavilor: Copiii cu boli rare, refuzați de pediatri când împlinesc 18 ani. „Sunt în pericol”

Drama părinților care au copii cu boli rare nu se mai sfârșește. O ordonanță de urgență, care ar fi trebuit să reglementeze tratarea tinerilor cu vârste între 15 și 21 de ani în orice spital, pare că a încurcat lucrurile.  

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.