Descoperire uluitoare. Medicii de la cel mai bun spital din lume folosesc cancerul pentru a vindeca diabetul

62326982
Shutterstock

Cercetătorii americani de la Mayo Clinic, cel mai bun spital din lume, au descoperit că pot folosi cancerul în tratarea diabetului de tip 1.

O nouă descoperire oferă speranță diabeticilor de tip 1, după ce un studiu realizat la cel mai bun spital din lume dezvăluie o modalitate inedită de a proteja celulele, scrie South China Morning Post (SCMP).

Cercetătorii americani cred că o moleculă de zahăr recent descoperită, utilizată de celulele canceroase pentru a se sustrage sistemului imunitar, ar putea proteja, de asemenea, celulele producătoare de insulină.

Descoperirile științifice în studiul unei boli nu aduc prea des lumină asupra tratării altor boli. Dar aceasta a fost călătoria surprinzătoare a unei echipe de cercetare de la Clinica Mayo din Rochester, statul american Minnesota, considerat cel mai bun spital din lume.

După ce au identificat o moleculă de zahăr pe care celulele canceroase o folosesc pe suprafețele lor pentru a se ascunde de sistemul imunitar, cercetătorii au descoperit că aceeași moleculă ar putea ajuta în cele din urmă la tratamentul diabetului de tip 1, cunoscut odinioară sub numele de diabet juvenil.

Peste 9,5 milioane de oameni suferă de diabet de tip 1

Diabetul de tip 1 este o afecțiune autoimună cronică în care sistemul imunitar atacă în mod eronat celulele beta pancreatice care produc insulină.

Boala este cauzată de factori genetici și de altă natură și afectează aproximativ 1,3 milioane de persoane în Statele Unite. În 2021, se estima că 8,4 milioane de persoane din întreaga lume trăiau cu această boală. În 2025, numărul bolnavilor de diabet tip 1 a crescut deja la peste 9,5 milioane, la nivel global.

În România, la nivelul anului 2022 erau înregistrate 1,27 milioane de persoane bolnave de diabet zaharat de tip 1 și 2. 

În studiile lor, cercetătorii de la Clinica Mayo au luat practic un mecanism al cancerului și l-au inversat complet pentru a trata diabetul de tip 1.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
62567250
Dependenții de droguri, jocuri de noroc și chiar de ecrane se pot trata în primul centru de stat, în județul Olt
Dependenții de droguri, alcool, jocuri de noroc sau chiar de ecrane pot continua tratamentul după dezintoxicare în centre de stat.  
62567173
Infecții cu Candida Auris în mai multe spitale din București. Ciuperca extrem de periculoasă a afectat inclusiv copii
După Floreasca apar cazuri de Candida Auris și în alte spitale din București, de stat sau private. Medicii au descoperit că ciuperca extrem de periculoasă a afectat inclusiv copii.
62542885
Avertismentul CNAS: Tratamentul bolnavilor de cancer se face acum ”pe datorie”. Câți pacienți oncologici sunt în România
Tratamentul bolnavilor de cancer din România se face acum pe credite, după ce bugetul alocat pentru 2025 s-a epuizat, atât din cauza înregistrării a numeroase noi cazuri, cât și pentru că s-a extins accesul la terapii inovatoare, anunță CNAS.