Cât alcool pot să bea un bărbat și o femeie. ”Rețetă” de la medic: ”Asta este porția”

62535496
Shutterstock

Asist. univ. dr. Andra Balcangiu-Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet zaharat, nutriţie si boli metabolice, recomandă ca la masa de sărbătoare bărbaţii să consume două porţii de alcool, iar femeile câte o porţie.

”Excesul este o formă de consum de alcool care poate determina diferite modificări ale stării de sănătate. Raportându-ne la pacientul cu diabet zaharat, pentru că aceasta este pacientul cu care mă întâlnesc cel mai des, consumul de alcool... este cu două tăişuri.

De ce? Pentru că în primă instanţă ne creşte glicemia, iar la acest pacient care este cu diabet, a consumat alcool şi mai are şi un tratament de insulină, tardiv poate să conducă la hipoglicemie, dacă nu suntem suficient de atenţi să mâncăm carbohidraţi complexi şi să asociem unui consum de alcool ajustarea insulinei corect şi ajustarea alimentaţiei de la masă”, a precizat Andra Balcangiu – Stroescu, luni seară, la Medika TV.

”Nu mai mult, asta este porția”

Medicul a făcut unele recomandări, privind consumul de alcool la masa de Paşte.

”Alcoolul se recomandă în consum de două porţii la bărbat şi o porţie la doamne. 330 ml de bere, 150 ml de vin. şi 45 de mililitri de băuturi spirituase.

Deci, nu mai mult, asta este porţia, aşa să spunem, ideală şi nu trebuie depăşit”, a adăugat Andra Balcangiu - Stroescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62535474
Big Little Festival a transformat Calea Victoriei într-o mare sărbătoare a familiei

Duminică, 13 aprilie, Calea Victoriei a fost martora celui mai vesel și colorat marș al primăverii: peste 1.500 de părinți și copii au participat la manifestația pentru mai mult timp petrecut în familie.

62535444
Delfinariul din Constanța suspendă spectacolele. Locația trebuie renovată, iar delfinul rămas are un „comportament ciudat”

Demonstrațiile de la delfinariul din Constanța au fost suspendate. Singurul nostru delfin, Nini, nu și-a revenit, după pierderea partenerului său de spectacol, ChenChen.

62535460
Katy Perry și alte cinci femei au ajuns la limita spațiului cosmic. Ce a făcut artista în capsula Blue Origin

Moment istoric pentru turismul spațial. Șase femei, printre care vedeta pop, Katy Perry, au ajuns la limita spațiului cosmic și au trăit, pentru câteva momente senzațiile astronauților, la bordul vehicului lui Jeff Bezos.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.