Diabetul de tip 2 este asociat cu o creștere a riscurilor de cancer. De ce femeile sunt mai vulnerabile

62452583
Shutterstock

Persoanele care dezvoltă diabet de tip 2 se confruntă cu un risc crescut de unele dintre cele mai letale tipuri de cancer, inclusiv tumori hepatice şi pancreatice, cu cele mai mari creşteri la femei, arată studii recente în domeniu.

Analiza dosarelor medicale a 95.000 de persoane a constatat că riscul de cancer pancreatic era de aproape două ori mai mare, iar şansa de a dezvolta cancer hepatic de aproape cinci ori mai mare, la femeile diagnosticate recent cu diabet de tip 2, scrie The Guardian.

Riscurile de a dezvolta aceste tipuri de cancer au crescut şi la bărbaţi, diabetul de tip 2 nou apărut fiind asociat cu o creştere de 74% a cancerului pancreatic şi cu o cvadruplare a riscului de cancer hepatic în umătorii cinci ani.

Un efect mai redus a fost observat în cazul cancerului intestinal, riscul de apariţie a bolii fiind cu 34% mai mare la femeile şi cu 27% mai mare la bărbaţii cu diabet de tip 2 nou apărut, comparativ cu persoanele fără un diagnostic recent de diabet.

„Diabetul şi obezitatea sunt asociate cu tipuri similare de cancer”, a declarat Owen Tipping, un student la medicină care a lucrat la studiu împreună cu Andrew Renehan, profesor de studii oncologice şi chirurgie la Universitatea din Manchester. „Cercetarea noastră a fost detectarea efectului diabetului asupra cancerului, după ajustarea pentru obezitate.”

13 tipuri de cancer

Studiile anterioare au asociat obezitatea cu 13 tipuri de cancer, dintre care multe sunt, de asemenea, mai frecvente la persoanele cu diabet de tip 2. Însă cercetătorii au avut dificultăţi în a stabili dacă diabetul în sine creşte riscul de apariţie a unora sau a tuturor cancerelor.

Pentru ultimul studiu, grupul din Manchester a apelat la UK Biobank, care deţine date medicale şi privind stilul de viaţă pentru o jumătate de milion de persoane. Aceştia au examinat dosarele a 23.750 de persoane cu diabet de tip 2 nou diagnosticat şi le-au comparat cu peste 70.000 de martori compatibili fără diabet.

Tendinţa este de a se înregistra o creştere a numărului de cazuri de cancer diagnosticate la scurt timp după depistarea diabetului, din simplul motiv că pacienţii fac mai multe teste medicale. Cercetătorii au explicat această creştere a numărului de cazuri de cancer datorată unei mai bune detecţii prin ignorarea cazurilor raportate în decurs de un an de la diagnosticarea diabetului.

Conform studiului, după cinci ani, riscul oricărui tip de cancer legat de obezitate a fost cu 48% mai mare la bărbaţii recent diagnosticaţi cu diabet de tip 2 decât la cei fără această afecţiune. În cazul femeilor, riscul a fost cu 24% mai mare la cele diagnosticate recent cu diabet.

Ce arată studiul

Cu toate acestea, nu toate cancerele legate de obezitate au crescut odată cu diabetul. Conform studiului, care va fi prezentat în cadrul Congresului european privind obezitatea de la Malaga, Spania, în luna mai, femeile cu diabet nu au prezentat un risc mai mare de a dezvolta cancer endometrial sau cancer mamar post-menopauză decât cele fără diabet.

La nivelul întregii populaţii, riscurile de cancer hepatic şi pancreatic de-a lungul vieţii sunt mai mari la bărbaţi decât la femei. În Regatul Unit, unul din 76 de bărbaţi şi una din 130 de femei vor dezvolta cancer hepatic, în timp ce unul din 55 de bărbaţi şi una din 59 de femei vor face cancer pancreatic.

Tipping a declarat că este prea devreme pentru a şti dacă persoanele cu diabet ar putea beneficia de screening pentru cancer, dar a adăugat: „Ştim că în cazul cancerului pancreatic este important să fie detectat la timp.”

Nu este clar modul în care diabetul ar putea determina apariţia cancerului, dar oamenii de ştiinţă suspectează niveluri ridicate de insulină, glicemie ridicată şi inflamaţie cronică. Diferenţele între sexe ar putea fi determinate de nivelurile hormonale, de sensibilitatea organismului la efectele insulinei sau de variaţiile în grăsimea corporală.

„Acest studiu ne ajută să înţelegem mai bine legătura dintre diabet şi cancer. Deşi rămân multe întrebări cu privire la modul şi motivul pentru care diabetul ar putea duce la cancer, cercetările de acest gen sunt vitale pentru a ne ajuta să prevenim, să detectăm şi să diagnosticăm mai bine boala. Supraponderalitatea şi obezitatea cauzează cel puţin 13 tipuri diferite de cancer. Lumea din jurul nostru nu face întotdeauna lucrurile mai uşoare, dar menţinerea unei greutăţi sănătoase şi o dietă sănătoasă şi echilibrată reprezintă o modalitate de a reduce riscul de cancer. Există şi alte măsuri pe care oamenii le pot lua, cum ar fi să nu fumeze şi să reducă consumul de alcool”, a declarat Sophia Lowes de la Cancer Research UK.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62529775
Spitalul din Giurgiu se bazează pe un singur cardiolog, care face naveta din Bulgaria. Galina Stoianova: „Foarte greu”

Managerii unor spitale încearcă să suplinească lipsa de personal cu medici străini care fac naveta ori pensionari care și-au prelungit contractele de gărzi.

62529126
Câte zile de concediu medical și-au luat românii anul trecut. Motivul cel mai des invocat

Un număr de 3.206.170 de certificate de concediu medical au fost eliberate în anul 2024 de medici şi suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), a informat miercuri Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

62435608
De ce să ții Postul Paștelui. Beneficii pentru organism, dincolo de partea spirituală, și recomandări pentru o nutriție bună

Postul Paștelui nu este doar un act spiritual, ci și o oportunitate excelentă pentru detoxifierea organismului. Descoperă cum te poate ajuta postul să ai mai multă energie și ce alte beneficii are pentru sănătate. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.