Guvernul a adoptat OUG pentru majorarea taxelor locale de la 1 ianuarie 2026. Impozitul pe clădiri se menține până în 2027

62588389

Guvernul a adoptat miercuri, într-o ședință extraordinară, care a avut loc în format hibrid, o ordonanță de urgență (OUG), care vizează majorarea unor taxe de la 1 ianuarie 2026.

Astfel, primăriile din toată țara vor trebui să adopte, până cel târziu 31 decembrie 2025, hotărârile prin care unele taxe și impozite locale se vor aplica în anul 2026. Proiectul legislativ stabilește faptul că cine nu va crește taxele va rămâne fără o parte din fonduri de la bugetul de stat.

Mai exact, dacă impozitele stabilite de autoritățile locale pentru 2026 sunt mai mici decât cele pe 2025, atunci Ministerul Finanțelor poate ”sista temporar alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume pentru echilibrare, cu excepția cheltuielilor salariale și sociale obligatorii”.

”ART. 491- Indexarea impozitelor şi taxelor locale

(1)  Pentru anul fiscal 2026, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, cu excepția impozitului pe clădiri calculat potrivit art. 457, a impozitului pe teren calculat potrivit art. 465 alin. (4) și (7), și a impozitului pe mijloacele de transport calculat potrivit art. 470 alin. (2) și (3^1), sumele respective sunt cele corespunzătoare indexării anuale, efectuate de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Dacă în cursul anului 2025 nu s-a efectuat indexarea, prin hotărâre a consiliului local/ hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate anual.” - se arată în documentul Guvernului.

Explicațiile Guvernului Bolojan

Potrivit unui comunicat de presă al Palatului Victoria, transmis după ședința de Guvern, Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București vor aproba, până la data de 31 decembrie 2025, hotărârile privind cotele impozitelor și taxelor stabilite pentru anul 2026 - se arată în actul normativ.

Înainte de intrarea în vigoare a prezentei reglementări, autoritățile publice locale aveau obligația de adopta hotărârile cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar.

”Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a comunica Direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanţelor publice hotărârile consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, în termen de 3 zile lucrătoare, de la data adoptării. Ordonanța de urgență introduce o nouă sancțiune pentru neadoptare a hotărârii de consiliu local, prin posibilitatea Ministerului Finanțelor de a sista temporar alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume pentru echilibrare, cu excepția cheltuielilor salariale și sociale obligatorii.

Avantajul este că situația privind taxele și impozitele locale este clarificată până la 31 decembrie, în condițiile de întârziere a publicării pachetului doi de măsuri fiscal-bugetare, urmare a întârzierii deciziei CCR.”, precizează Guvernul.

Noile reglementări adoptate de Guvern vor permite autorităților locale aprobarea de îndată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2025, hotărâri ale consiliilor locale/hotărâre a Consiliului General al Municipiului București cu privire la impozitele și taxele locale, în limitele și în condițiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prin Ordonanța de Urgență adoptată în 17 decembrie 2025 ”se armonizează unele termene de intrare în vigoare a unor taxe și impozite locale”.

”Ordonanța de urgență clarifică și ajustează, înainte de intrarea în vigoare, unele prevederi ale Legii nr. 239/2025, publicată luni și care urmează să intre în vigoare în 18 decembrie 2025, în vederea asigurării unei aplicări unitare și coerente la nivelul autorităților publice locale.

Principalele clarificări și ajustări introduse prin OUG:

• Consiliile locale pot adopta hotărârile privind taxele și impozitele locale până la 31 decembrie, prin convocarea de îndată a ședințelor.
• Celelalte taxe și impozite locale, altele decât cele pentru clădiri și terenuri, pot fi indexate cu rata inflației.
• Regimul actual de impozitare a clădirilor rezidențiale se menține până în 2027, inclusiv pentru persoanele juridice, urmând ca din 2027 impozitarea să se facă pe baza valorii de piață, conform reformei asumate prin PNRR.
• Sunt operate corecții tehnice și de redactare, fără impact asupra conținutului reformei.”

Măsurile asigură clarificări pentru autoritățile locale și contribuabili, în acord cu angajamentele României prin PNRR, mai precizează Executivul.

Pe de altă parte, mai trebuie precizat faptul că, recent, premierul Ilie Bolojan a declarat în Parlament, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că ”anul viitor NU vor mai exista creşteri de taxe şi impozite”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62599796
Ilie Bolojan: „Niciun partid nu poate rezolva singur lucrurile, dar poate să le blocheze”

Premierul Ilie Bolojan a declarat ce se află într-o coaliţie în care niciun partid nu are masa critică că, de unul singur, să rezolve lucrurile, dar are o masa critică suficient de mare să blocheze lucrurile.

62507470
Încă o moțiune simplă AUR. Este vizat ministrul Justiției, Radu Marinescu. Documentul se numește ”Dreptate pentru România”

Partidul AUR a anunțat depunerea a două moțiuni simple care vizează activitatea Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Justiției.

62571496
Partidul AUR anunță depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu: ”Culpă morală și eșec”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat depunerea a două moțiuni simple, care vizează activitatea Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Justiției.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.