VIDEO. Premierul Ilie Bolojan, promisiune în Parlament: ”Anul viitor NU vor mai exista creşteri de taxe şi impozite”

×
Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. 

Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării, le-a spus el celor din opoziţie.

Premierul Ilie Bolojan s-a referit şi la titlul moţiunii, „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, arătând că este ”un titlu care încearcă să pună etichete nemeritate, un titlu pe care semnatarii îl folosesc pentru a dezbina o întreagă naţiune”.

”Am preluat mandatul în urmă cu şase luni într-un moment dificil pentru ţara noastră. Am anunţat atunci trei direcţii principale pentru ceea ce urma să facă Guvernul: ordine în finanţe, bună guvernare şi respect pentru cetăţeni. Acestea rămân valabile şi pentru anul ce urmează. Chiar dacă mai avem multe de dus la bun sfârşit, cred că paşii făcuţi în acest an, paşi care au fost şi cei mai grei, au pus ţara noastră pe calea cea bună”, a spus premierul în plenul comun al Parlamentului.

Premierul Bolojan: ”Sunt semne bune pentru România pe termen scurt ”

Ilie Bolojan a subliniat că, atunci când a preluat guvernarea, România era pe cale să piardă încrederea pieţelor financiare.

Citește și
Ilie Bolojan: De la alegerile prezidenţiale, s-a văzut că avem un vot anti-sistem foarte puternic
Ilie Bolojan: De la alegerile prezidenţiale, s-a văzut că avem un vot anti-sistem foarte puternic

Asta ar fi însemnat fuga investiţiilor, dobânzi foarte mari, posibil chiar incapacitatea de a ne mai împrumuta şi, în cele din urmă, complicaţii sociale foarte mari. Am evitat acest scenariu prin câteva măsuri care au început să reechilibreze economia şi să stopeze adâncirea deficitului. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulţumesc din nou pe această cale. Primele rezultate au început să apară. Agenţiile de rating au menţinut România în rândul ţărilor recomandate pentru investiţii. Pentru primele 10 luni ale anului avem deja o reducere a deficitului faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi prin îmbunătăţirea colectării”, a arătat şeful Executivului.

Potrivit premierului, pentru prima dată în acest an în octombrie România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor.

”Pentru că am început să facem ordine în finanţe, anul viitor nu vor mai exista creşteri de taxe şi impozite. Ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene pentru continuarea investiţiilor şi pe reaşezarea economiei pe baze mai sănătoase. Acestea nu sunt doar poveşti. Sunt semne bune pentru România pe termen scurt şi noi perspective de dezvoltare pe termen mediu, care vor avea un efect pozitiv asupra fiecărui român”, a afirmat el.

Bolojan a mai afirmat că am intrat deja într-o rutină a acestor moţiuni de cenzură care urmează toate acelaşi tipar, şi anume bifează un exerciţiu politic.

”În locul discuţiilor pe soluţii, semnatarii moţiunii livrează doar haos şi scandal. În continuare nu înţeleg ce alternativă propun semnatarii moţiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile şi să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare şi să lăsăm România vulnerabilă? Moţiunea arată faptul că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. Sau se face că nu înţelege. Ni se spune să reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile”, a menţionat premierul.

”Semnatarii moţiunii pretind că susţin România şi pe români, dar de fapt se folosesc de greutăţile şi suferinţele oamenilor pentru a câştiga capital politic”, a mai declarat premierul.

Am un mesaj direct pentru semnatarii moţiunii: V-aţi opus la fiecare proiect de restructurare pe care l-am propus în faţa Parlamentului. V-aţi opus măsurilor propuse pentru a avea un sistem de sănătate mai bun. V-aţi opus măsurilor care să facă ordine în finanţele ţării şi să echilibreze bugetul. V-aţi opus măsurilor de reformă fiscală prin care scoatem la iveală firmele fantomă şi asigurăm plata corectă a impozitelor de către firmele străine în România. V-aţi opus reformei instituţiilor de reglementare, dar şi reducerii de posturi în consiliile de administraţie. V-aţi opus autorizării armatei române de a doborî dronele ruseşti care ajung în spaţiul nostru aerian. Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, este dreptul opoziţiei s-o facă. Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării noastre”, a afirmat Ilie Bolojan.

Potrivit şefului Executivului, ”prima datorie este siguranţa românilor”.

”Ideea că avem de ales între apărare pe de-o parte şi sănătate şi educaţie pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie şi de o apărare pe măsură şi de sisteme publice funcţionale. Investiţia în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii şi oportunităţi pentru România”
, a explicat premierul.

Ilie Bolojan s-a referit şi la titlul moţiunii, arătând că este ”un titlu care încearcă să pună etichete nemeritate, un titlu pe care semnatarii îl folosesc pentru a dezbina o întreagă naţiune”.

„România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” se numeşte această moţiune de cenzură împotriva unui guvern care a crescut redevenţele pentru petrolul şi gazele extrase de OMV Petrom, care a scos din sarcina statului şi a pus în sarcina companiei să plătească costurile de mediu, costuri de peste jumătate de miliard de Euro. Da, asta înseamnă să nu vinzi ţara, ci să obţii ceea ce i se cuvine”, a spus Bolojan.

”România are nevoie astăzi de responsabilitate şi are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Ţara noastră nu îşi permite o criză economică şi nici una politică. Oamenii aşteaptă de la noi maturitate şi onestitate. Prin urmare, singura decizie raţională este respingerea acestei moţiuni de cenzură”, a spus prim-ministrul în finalul discursului în plenul Parlamentului.

Cu cât ar putea crește impozitele și taxele de la 1 ianuarie

Promisiunea făcută de premierul Ilie Bolojan este în contradicție cu Legea care majorează - de la 1 ianuarie 2026 - taxele pentru case, apartamente și mașini. Această lege a primit recent undă verde de la Curtea Constituțională.

Judecătorii Curții Constituționale au respins contestația AUR referitoare la măsurile fiscal-bugetare decise de guvern pentru reducerea deficitului.

Asta înseamnă că legea care mărește taxele locale va intra în vigoare de la anul, dacă președintele Nicușor Dan o promulgă până atunci.

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit de ce lasă Bucureștiul pentru Budapesta: ”Încă de anul trecut am simțit”
A dezvăluit de ce lasă Bucureștiul pentru Budapesta: ”Încă de anul trecut am simțit”
Citește și...
Ilie Bolojan: De la alegerile prezidenţiale, s-a văzut că avem un vot anti-sistem foarte puternic
Ilie Bolojan: De la alegerile prezidenţiale, s-a văzut că avem un vot anti-sistem foarte puternic

Premierul Ilie Bolojan este de acord că măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare ”au un cost” care se reflectă inclusiv în contracţia economiei. 

Ilie Bolojan recunoaște presiunea taxelor asupra românilor: „Nu mai puteam continua cu transferuri imense către primării”
Ilie Bolojan recunoaște presiunea taxelor asupra românilor: „Nu mai puteam continua cu transferuri imense către primării”

Premierul Ilie Bolojan admite că există români pentru care „orice fel de creştere” a costului vieţii, inclusiv majorarea taxelor şi impozitelor locale, reprezintă „o presiune”. 

Senator PSD, către premierul Ilie Bolojan: Dacă nu vă place această coaliţie, căutaţi-vă alta cu USR
Senator PSD, către premierul Ilie Bolojan: Dacă nu vă place această coaliţie, căutaţi-vă alta cu USR

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a susţinut, luni, în plenul Senatului, că premierul Ilie Bolojan ia decizii unilateral. El i-a transmis acestuia că, dacă nu-şi respectă partenerii, să caute o altă coaliţie cu USR.

Recomandări
Un interlop din Dâmbovița ar fi deținut arme „fantomă” aduse ilegal din Turcia. Ce sunt „Ghost Guns”, coșmarul autorităților
Un interlop din Dâmbovița ar fi deținut arme „fantomă” aduse ilegal din Turcia. Ce sunt „Ghost Guns”, coșmarul autorităților

O amplă operațiune a procurorilor și polițiștilor a vizat o nouă filieră de contrabandă cu arme „fantomă” aduse ilegal din Turcia.

Ilie Bolojan recunoaște presiunea taxelor asupra românilor: „Nu mai puteam continua cu transferuri imense către primării”
Ilie Bolojan recunoaște presiunea taxelor asupra românilor: „Nu mai puteam continua cu transferuri imense către primării”

Premierul Ilie Bolojan admite că există români pentru care „orice fel de creştere” a costului vieţii, inclusiv majorarea taxelor şi impozitelor locale, reprezintă „o presiune”. 

Industria care ar putea salva deficitul comercial al României. Ce exportăm prea puțin: „E clar loc să facem mult mai mult”
Industria care ar putea salva deficitul comercial al României. Ce exportăm prea puțin: „E clar loc să facem mult mai mult”

În 2025, România a reușit să-și mărească exporturile, iar vânzările către piețele externe au fost susținute în special de produse de bază.