El a mai spus că PSD va trebui să demonstreze concret ce câștigă România din guvernarea pe care și-a asumat-o și a avertizat PSD să nu împingă din nou țara pe un drum greșit, pe drumul cheltuielilor nesăbuite și al deficitelor bugetare uriașe, potrivit News.ro.

„De acum înainte, PSD nu va mai putea fi și la putere, și în opoziție, așa cum ne-a obișnuit până acum. Partidul Social-Democrat, am înțeles că avea soluții foarte bune pentru țară, dar nu era lăsat să le pună în practică. Acum nu-i mai împiedică nimeni, iar guvernul PSD are obligația să vină cu rezultate”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan.

El a arătat că „PSD va trebui să demonstreze concret ce câștigă România din guvernarea pe care și-a asumat-o”.

„PNL va fi în opoziție și va sancționa fiecare derapaj al PSD. Vom sancționa fiecare măsură guvernamentală greșită. Vom sancționa corupția, abuzurile, risipa, ori de câte ori le vom constata”, a afirmat Bogdan.

Liberalul a venit și cu un avertisment pentru PSD: „Avertizăm Partidul Social-Democrat să nu deraieze România de pe drumul corect pe care a plasat-o guvernul Ilie Bolojan. Avertizăm Partidul Social-Democrat să nu împingă din nou țara pe un drum greșit, pe drumul cheltuielilor nesăbuite și al deficitelor bugetare uriașe”, a spus el.

PNL va continua colaborarea parlamentară cu USR

Ionel Bogdan a menționat că PNL va continua să susțină din opoziție ceea ce a susținut și la guvernare, adică modernizarea României.

„Vom susține un stat corect și eficient, care nu-și bate joc de banii publici, vom susține un stat fără privilegii, care nu-i favorizează pe unii în timp ce pune poveri incorecte pe spatele altora. Vom susține investițiile care aduc valoare pentru România. Vom susține o creștere economică bazată pe investiții și nu pe consum”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionel Bogdan a anunțat că PNL va continua colaborarea parlamentară cu USR și va combate majoritatea ascunsă sau deschisă a PSD cu AUR.

„E clar că, începând de astăzi, se separă apele. PNL nu este egal cu PSD. Amestecul politic, fără rezultate, deschide calea radicalismului și a partidelor antisistem. La viitoarele alegeri parlamentare, dreapta trebuie să poată oferi electoratului o alternativă reformată și puternică. Astăzi nu va fi un sfârșit, ci un început important. Acesta este angajamentul nostru în fața cetățenilor României la începutul unui nou drum. Îi vom reprezenta pe toți românii care vor o Românie modernă, euroatlantică și fără privilegii”, a mai afirmat Ionel Bogdan în declarația de la Parlament.