PSD nu știe încă dacă intră la guvernare: ”Ne gândim să facem o consultare mai largă a partidului”

62547477

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, după consultările politice de la Cotroceni, că va propune ca decizia cu privire la intrarea sau nu la guvernare a partidului să fie luată prin vot în partid, ”într-un cadru mai larg”.

"Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către Guvern. Dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenţiei partidului această opţiune de a intra sau nu la guvernare. Aici aş mai vrea să fac o precizare. Mă gândesc şi ne gândim să facem o consultare mai largă a partidului. Dacă vom ajunge în acel punct de a agrea programul de guvernare mă gândesc să facem această consultare mai largă, spre baza partidului.

Adică, totuşi, avem 1.800 de primari, aproximativ, cei mai mulţi consilieri judeţeni, cei mai mulţi parlamentari. E o discuţie pe care o vom avea în zilele următoare. Am propus-o la Birou Permanent Naţional şi eu şi alţi colegi de-ai mei, urmează să luăm o decizie, dar cred că e una corectă, de a merge şi a consulta şi baza partidului în luarea eventuală a acestei decizii", a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

El a precizat că nu ştie încă dacă s-a schimbat opinia majoritară în PSD de a merge într-o opoziţie constructivă.

"Marţea trecută, vorbind cu zeci de colegi din sală, aşa părea opinia majoritară. Nu pot să spun dacă s-a schimbat sau nu trendul în partid, de aceea am şi spus că aş vrea să fac o consultare mai largă. Asta înseamnă ca cel puţin Consiliile politice judeţene din toate organizaţiile noastre judeţene să-şi exercite un vot. Din aceste consilii fac parte primari, consilieri judeţeni, parlamentari, toţi preşedinţii de organizaţi locale din PSD. E o idee pe care Radu Moldovan de la Bistriţa a prezentat-o în BPN luni, care mi se pare foarte bună, şi o să o propun în viitoarea şedinţă spre aprobare. Să vedem dacă asta e calea pe care o doresc şi ceilalţi colegi ai mei", a explicat Sorin Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
MAE condamnă utilizarea ilegală a imaginii oficialilor români. Avertisment privind campaniile de dezinformare

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm utilizarea ilegală a identităţii vizuale a oficialilor români în scopul manipulării opiniei publice şi subminării încrederii în parcursul democratic şi european al Republicii Moldova.

Liderul PNL, Ilie Bolojan, despre ”situația economică complicată” a României: ”PNL este și el parțial responsabil”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri, după consultările politice de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a prezentat șefului statului ”situația economică complicată” a României.

 

Președintele Nicușor Dan confirmă că a vorbit la telefon cu Donald Trump: ”SUA este cel mai apropiat aliat al României”

Președintele Nicușor Dan a confirmat, miercuri, convorbirea telefonică pe care a avut-o cu președintele SUA, Donald Trump. Într-un mesaj publicat pe X.com, șeful statului român i-a mulțumit omologului său ”pentru felicitările călduroase”.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!