Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, despre scandalul Nordis: Dacă s-a făcut ceva ilegal de către mine, să facă denunț!

62495615

Ministrul Transporturilor, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, susține că a călătorit cu familia Laura Vicol și Vladimir Ciorbă în ”două city break-uri”, dar fără să fie prieteni, ci doar ”cunoscuți”, iar cheltuielile au fost plătite de el.

Aflat, marți, la Palatul Parlamentului, Grindeanu a fost întrebat de jurnaliști ce relație a avut până acum cu cele două persoane care sunt anchetate în prezent în dosarul Nordis.

Reporter: Ieri l-am întrebat pe domnul Ciolacu când a vorbit ultima dată cu Ciorbă Vicol, cu acest cuplu. Pe dumneavoastră vă întreb când ați ieșit ultima oară la discotecă sau într-un club cu acest cuplu?

Sorin Grindeanu: ”Eu i-am văzut ultima dată și am mai răspuns la aceste întrebări, am văzut-o pe fosta doamna deputat undeva în septembrie, în Parlament.”

Deși are o funcție foarte înaltă în PSD, prim-vicepreședinte, Grindeanu susține că nu știe cum a ajuns Laura Vicol să obțină funcția de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

Reporter: A beneficiat doamna Vicol, în legislatura trecută, de sprijinul dumneavoastră nemijlocit și a altor lideri PSD pentru a deveni șefă de comisie parlamentară?

Sorin Grindeanu: ”Nu eu am hotărât să fie șefă de comisie. Nu am hotărât să fie cineva șef de comisie sau nu. Grupul PSD! În schimb, pot să vă spun următorul lucru și vreau să trecem dincolo de aceste insinuări, dacă s-a făcut ceva ilegal de către mine, eu nu-mi permit să vorbesc în unele altceva, ăsta e un moment extraordinar de bun să se spună acest lucru.

Îndemn pe toată lumea, inclusiv familia amintită de dumneavoastră, dacă știe ceva ilegal făcut de Sorin Grindeanu, să facă denunțuri, fiind într-un moment extraordinar de bun în a face... Nu mă tem de nimic. Tocmai de aceea, pentru că n-am încălcat legea. Tocmai de aceea, cei care se află în asemenea ... să nu rateze momentul.”

De asemenea, ministrul Transporturilor susține că nu a zburat cu Vicol și Ciorbă pe banii companiei Nordis.

Reporter: Domnule ministru, cum vedeți sau cum văd românii faptul că premierul Marcel Ciolacu, cu dumneavoastră, ministrul transporturilor și alte nume din PSD au călătorit în avioanele private Nordis cu Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, personaje anchetate acum pentru constituirea unui grup infracțional organizat. În ce context ați ajuns să vă petreceți vacanțele cu această familie și ce relații aveți cu Laura Vicol și cu Vladimir Ciorbă?

Sorin Grindeanu: ”În primul rând, am spus mai devreme că dacă am încălcat legea, eu răspund, și repet, e un moment extraordinar de bun în a se depune plângeri, dacă e cazul de așa ceva.

Doi, oriunde am fost, eu mi-am plătit. Aceste lucruri mă fac să fiu cât se poate de relaxat din acest punct de vedere. N-am mers pe banii nimănui, ca să închidă acest subiect, n-am mers pe banii nimănui, iar în momentul în care am fost undeva, nu era nimeni anchetat. Și dumneavoastră poate lucrați undeva unde acum pare că e în regulă sau peste 2 ani ... ”

Grindeanu mai spune că nu a cunoscut familia Vicol și Ciorbă înainte ca ea să ajungă în Parlament, în 2020. 

”Eu n-am cunoscut această familie înainte de a veni în Parlament. Eu n-am cunoscut-o pe Laura Vicol înainte de 2020.” - a spus liderul PSD.

Cu toate acestea, după aproximativ 2 ani, ei zburau împreună în ”mini-vacanțe”.

”Erau niște evenimente la care am mers împreună cu fiul meu și am plătit aceste lucruri, împreună cu fiul meu la acele evenimente sportive, nu vacanțe. S-au stat, cred că 2 zile în acea ... bun, poți să o numești minivacanță.

”Eu v-am spus că eu mi-am plătit. Eu am plătit la agenția de turism și o să vă arăt aceste facturi”. - a mai spus Sorin Grindeanu.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, reținuți în dosarul Nordis, după audieri maraton și percheziții

Laura Vicol, fosta șefă a comisiei juridice de la Camera Deputaților și soțul acesteia, Victor Ciorbă, au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul Nordis.

După mai multe ore de audieri, cei doi au fost scoşi din sediul DIICOT şi duşi cu duba în arestul Poliţiei.

Alături de aceștia au mai fost reținute alte cinci persoane: Gheorghe Poştoacă - acţionar la firme din Nordis Group, Florin Poştoacă - director de vânzări şi Sanda Răileanu - director economic, Gabriela Vasile şi Matei Cristian.

Aceștia au fost audiați ore în șir la DIICOT. De asemenea, au fost efectuate percheziții de amploare atât în România, cât și în Monaco.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Gabriela Szabo a demisionat de la şefia CSM Bucureşti la 3 zile de la repunerea în funcție: Acuzaţii aduse lui Nicuşor Dan

Gabriela Szabo, campioană olimpică la atletism în 2000, a anunţat că a demisionat de la conducerea CSM Bucureşti, unde a fost repusă în funcţie de la 1 februarie, după ce a câştigat procesul cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Eugen Bejinariu (PSD) este noul șef al Comisiei de control al SRI, iar Alexandru Muraru (PNL) șef al Comisiei SIE

Parlamentul a ales, luni seară, în şedinţa comună a celor două Camere, componenţa comisiilor pentru controlul SRI şi SIE. Astfel, Comisia SRI urmează să fie condusă de social-democratul Eugen Bejinariu, iar comisia SIE de liberalul Alexandru Muraru.

Șase parlamentari au părăsit SOS România. Reacția Dianei Șoșoacă: „Sunt cumpărați de către putere”. VIDEO

Deputaţii S.O.S. România Ecaterina-Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Ştefan-Alexandru Băişanu şi Alexandrin Moiseev au plecat din grupul parlamentar. De asemenea, și doi senatori ai formațiunii se vor alătura neafiliaților.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.