Președintele Klaus Iohannis, despre explozia inflației în România: ”Vinovat este Putin!”

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că Vladimir Putin este de vină pentru nivelul foarte mare al inflației din România, și nu Guvernul sau Parlamentul.

Reacția sa vine după ce a fost întrebat de jurnaliști cum comentează anunțul făcut de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit căruia, în iulie 2021, în România s-a înregistrat o creştere extrem de rapidă a preţurilor.

Iohannis a declarat că inflaţia este 'doar un factor' şi că are încredere că Guvernul a luat şi va lua în continuare 'măsurile care se impun', susținând că problema nu este românească, ci una globală.

În opinia președintelui Iohannis, ”vinovat este Putin”.

Daţi-mi voie să răspund într-un cadru mai larg. Inflaţia e un factor şi am toată încrederea că Guvernul va lua măsurile care se impun. Dar haideţi să vedem de ce am ajuns aici, inflaţia, preţurile la energie, asta s-a întâmplat nu pentru că nu şi-a făcut cineva treaba. Vor fi aceste probleme în plan global. Toate acestea au o singură cauză şi ea e războiul lui Putin împtriva Ucrainei. Guvernul României poate să amelioreze impactul acestei crize şi să ajunte consumatorul vulnerabil, persoanele cu venituri mici. Problemea e una globală şi în SUA inflaţia se apropie de 10% şi în ţări din Europa. Am avut aseară o discuţie cu premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le planifică ei. Trebuie să fim foarte realişti, crizele nu se vor termina mâine, iar situaţia se va complica. Se găsesc anumite soluţii, dar nu e cazul să încercăm să aruncăm vina asupra Guvernului, Parlamentului sau clasei politice. Vinovat este Putin care a declanşat acest război împoriva Ucrainei” - a spus Klaus Iohannis.

Citește și
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

Președintele a făcut aceste declarații după vizita pe care a făcut-o la spitalul Colentina, cu prilejul zilei internaționale a asistenților medicali.

Sinteza declarațiilor președintelui Klaus Iohannis:

Despre inflație:

- Inflația este doar un factor. Da, am toată încrederea că guvernul a luat și va lua măsurile care se impun. Această inflație și prețurile la energie, toate acestea nu au apărut pentru că cineva în România a lucrat prost și nu și-a făcut treaba. Toate acestea, repet, toate acestea au o singură cauză, este războiul lui Putin împotriva Ucrainei.

- Guvernul României poate să amelioreze, însă problema nu este una românească, este una globală. Poate ați avut curiozitatea să vedeți că și în SUA inflația se apropie de 10 %.

- Am avut și aseară o discuție cu premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le planifică. Crizele nu se termină mâine și situația complicată va continua.

- Nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra Guvernului sau asupra Parlamentului. Vinovat este Putin. Asta este situația. Iar pentru români este important să știe că acest Guvern își dă silința și a găsit până acum soluții bune.

- Despre procesul Colectiv:

 ”Eu cred că este timpul să avem o hotărâre definitivă pe acea speță. A fost o tragedie imensă. Și familiile celor care au căzut victime suferă și mulți suferă fiindcă justiția nu a dat un verdict. În ce privește sistemul sanitar, planuri s-au făcut. Acum avem ceea ce se numește PNRR care vine cu bani foarte mulți și de această dată chiar avem posibilitatea să facem schimbări. Chiar astăzi am discutat despce ce proiecte pregătește spitalul Colentina, ce proiecte pregătesc alții.”

Despre modificarea Constituției:

- Cred că după atâția ani este nevoie de modernizarea Constituției, însă nu îmi doresc să cădeți în capcana discuțiilor de dragul discuțiilor. Până când nu avem ceva scris, un draft, este greu de comentat.

- Da, sunt chestiuni care trebuie lămurite în Constituție. Trebuie să clarificăm cum, cine și ce dizolvă Parlamentul. 

- Să vă dau un exemplu: un ministru interimar poate să stea 45 de zile, dar dacă criza durează 145 de zile ce facem? 

- În  principiu, da, sunt de părere că în Constituție este nevoie de anumite schimbări. 

Despre măsurile de combatere a inflației 

- Evaluările miniștrilor nu le fac eu. Guvernul a făcut față acestor crize de până acum.

- Atunci când am încurajat formarea acestei coaliții, lumea a crezut că fac o greșeală, rezultatul este cel mai stabil și performant Guvern din destul de mulți ani.

- Cred că nu stăm rău în această etapă. Și sincer nu aș recomanda niște evaluări acum, în mijlocul crizei. Nu cred că ne face bine o discuție, care este cel mai slab ministru

Despre coaliția PSD-PNL-UDMR

- Da, eu cred că această coaliție va rezista până în 24. Nu știu dacă vor fi candidați comuni. Este o variantă. Sunt discuții să continue această coaliție și după alegeri.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern
Ce măsuri a pregătit PSD pentru „susținerea firmelor românești”, în pachetul cu măsuri de relansare economică din Guvern

"Dacă va fi nevoie, schimbăm lăutarul". Este refrenul cântat la unison, zilele acestea, de Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, cu referire la Ilie Bolojan.

Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari
Anunțul președintelui Nicușor Dan despre ”Consiliul pentru Pace”, propus de Trump, care ar costa România un miliard de dolari

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că ”salută” inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind formarea unui așa numit ”Consiliu al Păcii” pentru conflictul din Gaza și pentru ”alte provocări globale majore”.

Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor

Primarul Buzăului, Constantin Toma, afirmă că dacă primarii din ţară vor fi consultaţi cu privire la proiectul de buget pe anul 2026, va cere ca banii plătiți de cetăţeni în plus la taxe şi impozite să rămână la bugetele locale.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.