DOCUMENT Mugur Isărescu, despre scumpirile masive din ultimul timp: Suntem o economie deschisă, nu noi stabilim preţurile

62259248

Mugur Isărescu a afirmat că din iulie 2021 s-a înregistrat o creştere extrem de rapidă a preţurilor, menţionând că în spatele acestei creşteri se află cele legate de costurile de producţie, în special a costurilor cu energia.

"România nu mai este pe locul 1 la inflaţie în Uniunea Europeană, avem vreo 7-8 ţări înaintea noastră, inclusiv ţări din zona euro", a arătat el, potrivit News.

Textul integral al Raportului BNR poate fi consultat la sfârșitul acestui articol.

Isărescu a precizat că România are o economie deschisă, iar creşterile de preţuri se resimt. "Dacă vrei să protejezi cu subvenţii trebuie să ai o situaţie fiscală solidă. Nu este cazul României. Avem o problemă fiscală de ani buni, fiscal bugetară, şi nu avem de unde să mai reducem impozite sau să acordăm ajutoare şi sprijinul acestora, schemele de compensare s-au făcut cu anumite costuri", a adăugat Guvernatorul Băncii Naționale a României.

Mugur Isărescu prezintă, joi, raportul asupra inflaţiei pe trimestrul 1 al acestui an.

"Avem începând cu iulie 2021 o creştere extrem de rapidă a preţurilor, ceea ce reflectă un şoc puternic sau un fenomen de criză, înseamnă o creştere într-o perioadă scurtă, bineînţeles că reflectă un fenomen advers cu totul şi cu totul deosebit. În spatele acestei creşteri a preţurilor de consum din România, ca şi din mai toate ţările europene, este o creştere a costurilor de producţie şi, în special, a costurilor cu energia, deci a preţurilor la energie. Toate formele de energie, inclusiv combustibilii. Se mai adaugă, tot pe partea de costuri, adâncirea sincopelor din lanţurile internaţionale de valoare adaugată cauzate de sancţiuni, reticenţa companiilor vizavi de relaţiile comerciale cu Rusia şi iminenţa unor noi seturi de măsuri în trimestrul 1”, a precizat Isărescu.

 

”A fost panică în ceea ce privește unele alimente”

El a menţionat că au fost şi câteva episoade de panică în primul trimestru al acestui an.

"Avem, de asemenea, şi câteva episoade de panică, le-am trăit cu toţii, nu le dezvolt. A fost un început de panică calmat, dar a durat vreo două săptămâni pe piaţa valutară, în special pe piaţa caselor de schimb valutar, din motive de lipsă fizică de bancomate, altminteri cursul am reuşit să îl ţinem stabil. Dar a fost panică şi în ceea ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii”, a explicat guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a precizat că România nu mai este pe locul 1 la inflaţie în Uniunea Europeană.

“România nu mai este pe locul 1 la inflaţie în Uniunea Europeană, avem vreo 7-8 ţări înaintea noastră, inclusiv ţări din zona euro. Nu mă refer numai la ţările baltice, toate au inflaţie semnificativ mai mare decât România, dar e vorba şi de Cehia, în mod curios Olanda şi în cazul Olandei explicaţia nu este uşoară pentru că au gaze în Marea Nordului, dar Olanda face parte din ţările care au mers cel mai mult în direcţia unei economii verzi”, a transmis guvernatorul BNR.

El a precizat că şi Bulgaria este înaintea noastră la acest capitol, menţionând că ţara vecină are Consiliul Monetar, iar acesta "presupune o disciplină fiscală extrem de severă, nu au deficitele fiscale pe care le are România”.

De asemenea, Isărescu a adăugat că nici Germania, "vestită pentru fobia pe care o au la inflaţie”, nu stă mult mai bine.

 

”Avem o problemă fiscală de ani buni”

Guvernatorul BNR a afirmat că în ultima perioadă au crescut preţurile la energie şi la petrol.

"Sunt majorări de amploare. Dacă ar fi fost numai ţiţeiul sau numai electricitatea… s-au cumulat toate, energie electrică, gaze naturale, într-adevăr aici par să fie mai mici la gaze naturale, dar având în vedere dependenţa multor economii europene de gaze naturale impactul a fost şi este major. Suntem o economie deschisă, nu noi stabilim preţurile la energie, la petrol, la gaze naturale şi este bine când discutăm în public ca s-o spun aşa direct să ne vedem şi lungul nasului. Nu noi stabilim aceste preţuri. Suntem sub impactul lor pentru că am deschis economia de mai mult de 30 de ani. Din 1990 nu mai avem o economie închisă şi nu avem cum să o protejăm decât cu subvenţii”, a explicat Isărescu.

El a precizat că, dacă vrei să protejezi economia cu subvenţii, trebuie să ai o situaţie fiscală solidă.

"Dacă vrei să protejezi cu subvenţii trebuie să ai o situaţie fiscală solidă. Nu este cazul României. Avem o problemă fiscală de ani buni, fiscal bugetară, şi nu avem de unde să mai reducem impozite sau să acordăm ajutoare şi sprijinul acestora, schemele de compensare s-au făcut cu anumite costuri. Faptul că depindem mai puţin de gaze naturale şi petrol din străinătate din mai ales din Rusia ne ajută în bună măsură, dar nu suficient ca să contracarăm impactul. Nu suntem indepedenţi nici la gaze naturale, nici la petrol. Din această cauză uitaţi cum s-au dus preţurile la combustibili, la carburanţi, cu deosebire în ultimele zile la motorină”, a mai transmis Isărescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62233462
Val de scumpiri nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani. La ce renunță românii ca să le ajungă banii

Scumpirile sunt tot mai mari și mai greu de dus, de la o lună la alta, iar inflația anuală a ajuns la un record de aproape 14% în luna aprilie, potrivit Institutului Național de Statistică.

62259007
Rata anuală a inflației a urcat la 13,76% în luna aprilie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

62195916
De ce a majorat BNR dobânda de politică monetară. Analist: „O asemenea majorare nu s-a mai întamplat de la criza precedentă”

Banca Națională scumpește din nou banii. Dobânda de politică monetară a fost majorată marți de la 3% la 3,75%.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.