Ponta și-a lansat oficial noul partid, Pro România, alături de Ecaterina Andronescu. Mesaj despre ”analfabeți”

61962926
Inquam Photos / Octav Ganea

Victor Ponta a lansat oficial Partidul Pro România, al cărui cofondator este, alături de Daniel Constantin și Sorin Pâslaru.

La eveniment a participat și liderul PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației.

Ponta a criticat din nou partidul pe care l-a condus, PSD, făcând aluzie la gafele premierului Viorica Dăncilă. El a spus că își dorește să vadă în partidul său oameni care știu să vorbească limba engleză, dar și limba română.

”Sunt social democrat, dar cred în elite. Și cred că o societate nu poate să progreseze scoțînd în față mediocrități, analfabeți politic, oameni care se califică pe un singur criteriu, al obedienței și credinței față de o structură politică sau de un lider politic.

Din acest motiv, mi-aș dori ca în acest proiect să am alături oameni care știu să vorbească și limba română și limba engleză, care au cunoștințele și au avut ocazia să se certifice în domeniul în care au activat.”  - a spus Victor Ponta.

La evenimentul organizat la Camera de Comerţ participă foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Augustin Jianu, Nicolae Bănicoiu, Ioana Petrescu, Sorin Câmpeanu, dar şi reprezentanţi ai unor sindicate, precum Dumitru Coarnă.

Fostul ministru al învăţământului Ecaterina Andronescu ar putea fi candidatul la alagerile prezidenţiale din partea Partidului Pro România, a declarat duminică seară la B1 TV fostul premier Victor Ponta, potrivit News.ro.

Până acum, Ecaterina Andronescu nu a anunţat oficial trecerea la partidul fondat de Victor Ponta.

Ecaterina Andronescu este membru PSD din 1996, iar din 1997 a devenit membru al Consiliului Naţional PSD, al Biroului Executiv Central şi vicepreşedinte al PSD Bucureşti.

În 2006, ea a fost aleasă vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, funcţie pe care a pierdut-o la Congresul PSD din luna martie. Andronescu a fost deputat în legislaturile 1996-2000, 2000-2004, 2004-2008 şi senator în legislaturile 2008-2012, 2012-2016, iar în perioada 2000-2003 a fost ministru al Educaţiei.

De asemenea, din decembrie 2008 şi până în 2009 a fost ministrul Educaţiei în Guvernul Boc. A câştigat un mandat de europarlamentar în 2012, la care a renunţat în favoarea lui Victor Negrescu. În iulie 2012, ea a devenit din nou ministru al Educaţiei şi Cercetării, poziţie pe care a deţinut-o până în decembrie 2012. Ecaterina Andronescu se află acum la al treilea mandat de senator PSD.

Până acum, şi-au anunţat demisiile din PSD şi înscrierea în ProRomânia fostul ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Grindeanu Augustin Jianu şi cinci deputaţi - fostul ministrul al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre, Marilena-Emilia Meiroşu, Gabriela Podaşcă şi Cătălin Nechifor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

Cea mai nouă înscriere a fost anunţată luni de fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta Ioana Petrescu.

La Camera Deputaţilor, PSD şi ALDE au pierdut majoritatea parlamentară, după trecerea celor cinci deputaţi la partidul fondat de Victor Ponta.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dacia Sandman, ”mașina-casă” care a făcut valuri pe internet! Imagini spectaculoase
GALERIE FOTO Dacia Sandman, ”mașina-casă” care a făcut valuri pe internet! Imagini spectaculoase
Citește și...
Cum a motivat Ilie Bolojan decizia privind majorarea salariilor cu 6,5% la Romgaz

Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat, luni, decizia de majorare salarială de 6,5% la Romgaz prin faptul că este una dintre puţinele companii care a făcut investiţii importante.

Ilie Bolojan: PNL nu ar trebui să voteze un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu

PNL nu ar trebui să voteze un guvern cu Sorin Grindeanu premier, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor.

Preşedintele Poloniei şi secretarul general al NATO ajung astăzi la Bucureşti, înaintea Summitului B9

Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, va fi primit, marţi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Nicuşor Dan.

Recomandări
Politolog: Întrebarea momentului este cine conduce România. „Nu cred că am mai fost într-o situație similară”

România traversează una dintre cele mai periculoase perioade politice din ultimii ani, în condițiile în care actuala criză de guvernare riscă să genereze un „vid de putere”, explică profesorul Corneliu Bjola într-un interviu pentru Știrile ProTV.

MAI a verificat intervenția în cazul crimei din Bihor. Tatăl fetei de 18 ani a sunat de mai multe ori la 112

Ministerul de Interne a analizat intervenţia structurilor proprii în cazul fetei de 18 ani care a fost ucisă la o fermă din judeţul Bihor, după ce tatăl victimei a făcut mai multe acuzaţii.

Primarul Londrei îi cere lui Keir Starmer să promită reîntoarcerea Marii Britanii în UE la următoarele alegeri

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat pentru CNBC că Partidul Laburist aflat la guvernare ar trebui să îşi asume oficial obiectivul revenirii Regatului Unit în Uniunea Europeană, la următoarele alegeri generale, transmite CNBC.