Politicienii europeni promit să nu se folosească de inteligența artificială pentru dezinformare

62421636
Profimedia

Partidele politice care vor participa la alegerile pentru Parlamentul European s-au angajat ca în campania electorală să nu folosească Inteligenţa Artificială pentru a produce conţinut înşelător, precum înregistrări audio, video sau imagini.

Aceste două angajamente sunt incluse în codul de conduită pentru alegerile europarlamentare din 6-9 iunie întocmit de Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (IDEA) împreună cu Comisia Europeană şi cu partidele politice, prezentat marţi.

Semnatarii acestui cod voluntar promit astfel să folosească tehnologii precum inteligenţa artificială în mod etic şi transparent, angajându-se de pildă să nu producă conţinuturi înşelătoare, cum ar fi materiale falsificate, furate sau conţinuturi care denaturează în orice formă activităţi ale candidaţilor sau actorilor electorali, de exemplu imagini video cu declaraţii false.

"Utilizarea conţinuturilor generate de Inteligenţa Artificială este permisă numai atunci când sunt clar etichetate", mai precizează acelaşi cod de conduită, care le sugerează de asemenea partidelor să lupte activ împotriva efectelor negative ale conţinuturilor înşelătoare generate de IA şi să-şi instruiască personalul în acest scop.

Partidele se mai angajează să fie transparente asupra contribuţiilor financiare pe care le primesc, inclusiv cadouri, împrumuturi, donaţii sau contribuţii de campanie, precum şi să evite opacitatea în publicitatea politică în mesajele de campanie, respingând publicarea de anunţuri politice "sponsorizate de interese nedeclarate" sau contractarea unor intermediari pentru transmiterea de mesaje de campanie care nu pot fi atribuite.

Partidele care au semnat codul de conduită au convenit de asemenea să nu disemineze declaraţii discriminatorii împotriva unor persoane pe bază de gen, rasă sau religie, ori conţinut care incită la violenţă sau la discurs bazat pe ură, şi nici mesaje care să descurajeze votanţii să vină la urne sau care oferă informaţii inexacte despre procesele electorale.

Au subscris acestui cod de conduită partidele reprezentate de principalele grupuri politice din Parlamentul European, inclusiv popularii, socialiştii, liberalii, Verzii, conservatorii şi Stânga. Nu s-a raliat încă iniţiativei grupul de extremă dreapta Identitate şi Democraţie, dar Comisia Europeană a semnalat că şi acesta o va face înaintea alegerilor europarlamentare.

Publicarea acestui cod de conduită coincide cu intrarea în vigoare în UE a noilor norme care urmăresc să ajute cetăţenii să identifice mai bine mesajele de natură să le influenţeze opiniile şi deciziile politice, în sensul că astfel de anunţuri vor trebui identificate ca atare, să indice cine şi cu cât le-a plătit, printre alte detalii.

"Noua legislaţie face mai transparentă publicitatea politică şi stabileşte mecanisme de protecţie mai solide împotriva ingerinţei şi manipulării străine", a afirmat, citată într-un comunicat, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Ce a discutat Klaus Iohannis cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, aflat în România

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi la Palatul Cotroceni, pe directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aflat în vizită oficială în România.

Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanță de urgență prin care elimină „taxa pe boală” pentru anumite categorii de populație

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care gravidele, mamele cu copii bolnavi, bolnavii de cancer ori cei care au nevoie de îngrijirile medicilor de urgență sunt scutiți de așa numita ”taxă pe boală”, adică taxa de 10% pe concediul medical.  

Marcel Ciolacu știe ”exact” cât au crescut veniturile românilor. ”E pe plus, nu e pe minus”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că procentul cu care au crescut veniturile, atât pe gospodărie, cât şi pe persoană, este mai mare decât cel cu care au crescut preţurile.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.